Mircea Radu IACOBAN

A-nceput felia de campionat rămasă până la play-off – play-out cu câteva rezultate considerate surpriză. Nu-i nici o surpriză: n-avem echipe cu adevărat mari, puternice, invincibile. CFR Cluj (vezi disputa cu Dudelange!) şi FCSB (vezi toate prestaţiile internaţionale) domină campionatul fiindcă în ţara orbilor, chiorul e împărat, iar împăratul e gol. Deschide 2019 vreo perspectivă cât de cât încurajatoare pentru fotbalul românesc? Nici una. O ţinem înainte şontâc-şontâc, şi ne vedem de oile noastre... din import. Care-i cu adevărat raportul valoric între noi şi restul lumii aflăm dintr-o simplă alăturare de performanţe: marea vedetă dinamovistă Matteo Montini a jucat anul trecut 26 de meciuri la Livorno, în serie B, şi a marcat de toate 2 (două) goluri. În România, în numai două jocuri din Liga I, a marcat 5 (cinci) goluri! Asta e, aşa stau lucrurile, ăştia suntem, nu putem avea nici o pretenţie câtă vreme în afară de Hagi, producţia de talente autohtone... nu produce, ceea ce vindem cu tam-tam în străinătate se stinge în prima jumătate de sezon competiţional, iar ceea ce cumpărăm de afară n-are cum rezolva problemele Naţionalei.

Absolut de neînţeles rapida sleire a fotbalistului român ajuns în echipe onorabile (dar nu şi formidabile!) din străinătate. Rusescu era marcatorul de serviciu la Steaua şi avea câteva selecţii în Naţională. Ajuns la Sevilla, parcă i-a tăiat cineva curentul; a mai vâslit cât a putut... pe baterie, şi gata. Acum, la FCSB, antrenorul, selecţionerul, psihologul, managerul, purtătorul de duh sfânt şi strategul Becali nu ştie cum să-l mai ascundă pe banca de rezerve! Cu 52 de selecţii în Naţională, „Motanul” Bogdan Stancu n-a făcut faţă în echipe asiatice modeste şi s-a întors acasă cu coada între picioare. Gicu Grozav, cu 25 de convocări la echipa naţională, n-a rupt deloc gura târgului pe unde şi-a purtat norocul (Terek, Karabukspor, Akhmat, Bursaspor). Cristi Tănase a început fulminant, cu 41 de selecţii în reprezentativă, spre a eşua penibil la TJ Neda în China, unde s-a dus pe scut şi s-a întors sub scut. Alibec a jucat şi el în Naţionala României: după experienţa din Belgia, la Mechelen, unde a izbutit un gol în 11 meciuri, Alibec, întors acasă, s-a dovedit, pe teren, acelaşi copilandru prost crescut, dar fără urmă din sclipirile ce i le admiram cândva.

Românii au avut jucători cu prestaţii legendare la cele mai mari echipe europene: de ce au rezistat şi s-au impus cândva, de ce nu se mai întâmplă acum? Prima ipoteză: a secat izvorul mioritic, nu se mai nasc talente precum Hagi, Gică Popescu & comp. Valabil la prima vedere, cu atât mai mult cu cât şi-n celelalte sporturi unde eram lideri, trăim din amintiri. Dar nici nu facem ceea ce s-ar cuveni pentru a introduce mai decis sportul în ecuaţia copilăriei – asta-i poveste lungă, n-avem loc pentru ea acum şi aici. A doua ipoteză: n-avem cadrul instituţional în stare să diriguiască fotbalul românesc spre performanţă. Şi asta-i doar pe jumătate adevărat, îmi propun să o discut cu alt prilej. A treia: fotbalul nu mai interesează ca altădată. Aşa-i – câtă vreme vedem, cu jale, stadioane populate cu 200-300 de spectatori – dar asta-i cu dus-întors, fiindcă nici din fotbalul de altădată nu mai avem parte decât cu linguriţa. A patra: schimbări profunde de mentalitate – altă temă de viitoare discuţii. A cincea: mult prea multă inflaţie de jucători străini. Ne-am obişnuit să spunem că-s de mâna a doua: or fi mediocri acolo, acasă, da-s, pentru amărâţii de noi mirabile vedete – vezi evocatul caz Montini. Foarte adevărat, cu greu îşi mai face loc tânărul fotbalist român într-o formaţie bucşită de străini, numai că natura are oroare de vid şi, dacă n-avem candidaţi pentru rolul de prim-plan, legic şi automat ocupă locul cine şi cum poate.

Să privim lista celor mai valoroşi fotbalişti sub 21 de ani din Liga I (conform cotei Transfermarkt): de toţi ar fi 11. Din care 8-9 sunt descoperiţi şi formaţi de Hagi la Viitorul: Torday, Manea, Ghiţă, Cicâldău, Nedelcu, Iannis Hagi, Coman, Drăguş, poate chiar şi de Noojier, impus tot de clubul constănţean. În rest, întreg campionatul Ligii I a produs o singură „tânără speranţă” (la Dinamo), Ricardo Grigore (deocamdată, inimos cotonogar), iar Liga a II-a (UTA), pe Dennis Man. Cu o atât de firavă recoltă de tinere valori impuse şi validate, cum să nu apelezi la Deac et. comp pentru alcătuirea Naţionalei? Dacă la infinit bucşim echipele româneşti cu fotbalişti străini, străini vom rămâne de performanţa internaţională. Nu asta-i calea!