Mircea Radu IACOBAN

L-am auzit cu urechile mele pe Dl. Breaz, ministru al Culturii, spunând cu seninătate, într-o emisiune tv, „eu, CA ŞI invitat”. Din câte ştiu, domnia sa este matematician; eu unul, mărturisesc, nu-s în stare să rezolv o elementară ecuaţie de gradul I şi nu mă condamnă nimeni pentru incultura crasă într-ale algebrei; de ce, adică, să-l mustrăm pe ministrul culturii că face greşeli de gramatică? Fiecare cu ale sale! Ba nu: tocmai de aia: fiindcă-i ministrul culturii. Aş trece cu vederea alte câteva erori mai mărunte din aceeaşi emisiune, venite din confruntarea contondentă cu genitiv-dativul, dar monstruozitatea gramaticală a acestui CA ŞI utilizat de cel care păstoreşte cultura română pur şi simplu oripilează! I-am auzit şi pe alţi membri ai Cabinetului propunând o limbă română de Ferentari, mai ales când al/ale devine pretutindeni a (marca Orlando Teodorovici) ori când „formatori de opinie” cu destulă audienţă aiuresc acordul numeralelor („doisprezece fete” – spune curent, fără să clipească, dl. Rareş Bogdan; de ce n-o fi zicând şi „ora doi”?); pe undeva, mi se par „omoruri gramaticale” oarecum scuzabile: dacă Finanţele fac rost de bani, dacă televiziunile izbutesc emisiuni şi cu rating, şi cinstite, treacă de la mine – vorba lui Eminescu, „mă fac că n-aud”! Dar când mai marele culturii românilor, într-o emisiune difuzată de Ziua Culturii Române şi la aniversarea naşterii celui care, în bună măsură, a făurit limba ce-o vorbim, vine cu utilizarea (în curs de nenorocită generalizare!) acestui tâmp CA ŞI, încuibat în vorbirea naţiei după regula „noi vorbim, nu gândim!”, atunci începe să fie grav de tot. Mă mir că dl. ministru nu l-a corectat şi pe poetul omagiat: „trecut-au anii CA ŞI nori lungi pe şesuri”! Păi, nu? Recent, Uniunea Scriitorilor, „ca organizaţie de breaslă a profesioniştilor literaturii şi moştenitoare a tradiţiei cultivării limbii române îşi manifestă profunda îngrijorare faţă de degradarea continuă a limbii române folosite în spaţiul public, în special din partea celor care, prin rolul lor social, sunt luaţi drept exemple de către categorii largi de cetăţeni”. Rezon: cum să-l conving pe vorbitorul X că „eu CA ŞI invitat” este o probă crasă de incultură, câtă vreme l-a auzit utilizând nefericita exprimare chiar pe... ministrul culturii? Recent, Uniunea Scriitorilor trage al nu ştiu câtelea semnal de alarmă, după iniţiativele similare ale Academiei şi ale câtorva oameni de carte care, ici-colo, mai cutează să arate cu degetul către năclăirea limbii naţiei. Textul apelului Uniunii Scriitorilor este impecabil: „Limba română nu-i un simplu instrument de comunicare. Ea este o componentă esenţială a identităţii şi un liant al unităţii naţionale (...) Limba este, de asemeni, instrumentul gândirii. Cine vorbeşte şi scrie incorect este puţin probabil să gândească bine, cu atât mai mult cu cât incorectitudinea exprimării este primul şi cel mai elocvent semn al absenţei unei culturi corespunzătoare, deci, al lipsei de pregătire şi competenţei.” N-am văzut să fie Apelul preluat de presă, n-am recepţionat nici un ecou, de parcă s-ar vorbi în vânt şi chestiunea n-ar interesa pe nimeni! „Uniunea Scriitorilor din România face un apel la toţi actorii vieţii publice, ca şi la instituţiile care, prin natura lor, pot contribui la oprirea degradării limbii şi a nivelului cultural, să dea dovadă de responsabilitate şi să acţioneze decis pentru corectarea”... etc. etc. Care-s acele instituţii? Rolul Academiei a devenit secundar: normările au tendinţa să se alinieze în siajul uzului şi, oricum, românul vorbeşte cum aude la radio şi la televizor, nu cum scrie în dicţionare. Continuă să funcţioneze prezumţia potrivit căreia în presa audio-vizualului lucrează personalul instruit şi avizat capabil să ofere etalonul vorbirii corecte - şi, din păcate, nu-i deloc aşa. O cale logică de remediere: să dreagă cei ce au stricat! Dacă, la radio şi la televiziuni, în prime time, s-ar preciza direct şi la obiect, nu la modul general, ci luat caz cu caz, punctual, şcolăreşte chiar, după modelul „e corect / nu-i corect”, CA ŞI ar răposa înainte de a înflori păpădia, starea lui a / ale s-ar întrema şi celelalte răni ale limbii s-ar mai obloji. Aici ar putea interveni dl. ministru Breaz, determinând barem televiziunea publică să deschidă un front de apărare a limbii strămoşeşti. Ia să vedem!