Mircea Radu IACOBAN

Ieri a fost ziua lui Eminescu. Casa de Cultură din Copou, în colaborare cu alte instituţii ieşene, a organizat manifestări omagiale decente şi consistente, prilej cu care mi-am amintit că, în 1977, când a fost lansată la Iaşi Colecţia „Eminesciana”, apăruse cartea lui Alain Guillermou „Geneza interioară a poeziilor lui Eminescu”; urma să se lanseze tot în preajma unui 15 ianuarie. Cu greu s-a aprobat invitarea autorului la lansare, dar, în cele din urmă, s-a izbutit. Încă în maşina cu care-l aduceam de la gară, franţuzul a înhăţat opul de 600 de pagini şi a început să caute un anume capitol. M-am făcut mic-mititel: ştiam că nu-l va găsi. Toate argumentele şi stăruinţele editorilor n-au izbutit să înduplece Cenzura şi din carte lipsea „Doina”. Văzând asta, Guillermou a cerut să fie dus înapoi la gară: se va întoarce în Franţa. Noroc că, în noaptea aceea, nu mai pleca nici un tren către Bucureşti! A doua zi a telefonat la Ambasadă şi a solicitat un protest oficial. Mai deprinşi cu politicalele din Estul sălbatic, diplomaţii francezi... i-au scuzat cumva pe cenzorii români, amintindu-i profesorului parizian, între altele, că se află la doar 16 kilometri de marea Uniune. Sfătuindu-l, adică, să ia lucrurile aşa cum sunt, nefiind oportună o poziţionare prea vehementă într-o perioadă în care relaţiile noastre cu ruşii erau în continuă deteriorare şi vecinii vigilenţi de la răsărit căutau mereu pricini să-şi manifeste îngrijorarea faţă de „derapajele ideologice” în chestiunile etnice. Guillermou a rămas la lansare, dar, desigur, profund afectat de cele întâmplate. Peste ani, în cartea Magdei şi a lui Petru Ursache intitulată chiar „Doina” (Ed. „Timpul”, 2000) putea fi citită o observaţie pe cât de paradoxală, pe atât de adevărată: „Numai la Aiud, în puşcărie, <Doina> se recita şi se cânta în libertate deplină”, dovedindu-se încă o dată că, într-o realitate cu valorile dramatic inversate, „în închisoare poţi fi mai liber decât în libertate!”

                             *

File uitate (din cartea lui Rudolf Suţu „Iaşii de odinioară” - 1923): Eminescu frecventa, alături de Iacob Negruzzi, Gh. Panu, Caragiale, localul lui Berl Finkelstein de pe strada Lăpuşneanu. „De câte ori nu se aşeza într-un colţ al unei odăi singuratice, scriind cu creionul pe fâşii de hârtie înguste aduse de la tipografie, pe care le avea gata tăiate în buzunar - şi apoi le arunca pe sub masă când nu-i plăcea ce a scris! Și de câte ori băiatul de serviciu nu a măturat, dimineţile, foile de hârtie aruncate de Eminescu, azvârlindu-le afară!” Acele „hârtii înguste”, supranumite ştraifuri, provenite din tăierea marginilor topului de hârtie, au reprezentat până târziu, inclusiv la gazetarii din generaţia mea, „hârtia concept” înlocuită azi de laptopuri, stick-uri, agende electronice şi telefoane mobile. Închipuiţi-vă ce aduna cu mătura „băiatul de serviciu”, ce valoare ar avea acum acele ştraifuri pentru identificarea variantelor şi, poate, chiar pentru ivirea unor strofe neştiute!

                             *

Puţini ştiu că, în urmă cu nouă decenii, l-a atacat dur pe Eminescu proaspătul entuziasmat de roadele revoluţiei din octombrie Panait Istrati. În „Adevărul literar”, părintele Kirei Kiralina îl acuză pe poetul românilor că... nu pricepe rosturile lumii acesteia, ignoră virtuţile internaţionalismului proletar, greşind grav faţă de istoria naţională şi faţă de întreaga istorie a umanităţii: „Omenirea va fi condusă cu dreptate în viitor de oameni inteligenţi şi generoşi, oricare le-ar fi obârşia, aşa cum vedem că se produc lucrurile în Rusia de astăzi”. Eminescu s-ar cantona într-un naţionalism îngust, limitat şi xenofob (apropo: etimologic vorbind, xenofobie se traduce prin frică de străini, nu ură faţă de străini: în greacă, phobos înseamnă frică). Că, până la urmă, Panait Istrati s-a dumirit cum e cu raiul bolşevic, se ştie. Atacul împotriva lui Eminescu nu pare însă a-l fi regretat, câtă vreme îl republică în volumul „Mustul care fierbe” (1928).

                              *

Octavian Goga despre detractorii lui Eminescu: „De câte ori se ivesc astfel de insecte antipatice ce vor să-şi ţese pânza otrăvită, noi luăm măturoiul şi-i măturăm.” Cum se vede, reacţiile literaţilor, în epoca lui Goga, erau dure, violente, neiertătoare. Vremurile s-au mai schimbat.