Mircea Radu IACOBAN

Şi în sport, finalul anului 2018 s-a lăsat cu surprize. Mai întâi ne-a uimit Becali, care, în presă, a detaliat relaţiile personale deosebit de strânse ce le are cu Divinitatea („Dumnezeu ştie ce vreau!”), precum şi strădaniile sale vizând întronarea ordinii cereşti într-una dintre cele mai lumeşti şi mai păcătoase patimi ale omenirii – fotbalul. Cum să nu-i dai dreptate când exclamă „Dumnezeu e bun cu mine şi îmi dă mie, un nemernic, să beau şi să mănânc din trupul lui Hristos”? De ce, adică, ar proteja Cel de sus alţi „nemernici”, de teapa lui Conceição de pildă, care mă tem că-i şi catolic, deci, nu urmează dreapta credinţă – doar ortodoxie, nu-i aşa, asta înseamnă? S-o fi împărtăşind şi el, îşi face cruce când ratează Ţucudean, se roagă înainte de culcare, dar nu poate avea trecerea lui Becali în faţa Atotputernicului: „dacă cer, Dumnezeu face voia Lui” – susţine magnatul din Pipera. Aici ar fi o mică hibă de logică, fiindcă Domnul oricum îşi face voia lui. De va fi voit să miluiască FCSB cu victoria din considerente doar de el ştiute, o făcea, iar dacă, la cererea „nemernicului” Becali, ar face-o cum n-a avut de gând, n-ar mai fi tocmai voia mai marelui ceresc, ba chiar, la figurat vorbind, s-ar intra în parşiva zonă a penalului pământean, unde traficul de influenţă se consideră mare păcat.

Poate Conceição e la fel de credincios, bate mătănii, merge la Athos – n-ar avea şi el dreptul să ceară aceluiaşi Dumnezeu tratament preferenţial şi titlul naţional? Iar Domnul, cum să departajeze între oile sale, pe cine să miluiască, cui să-i dăruiască victoria? Atuul lui Becali aici s-ar afla: fireşte, celui care a dat mai mult pentru biserică. Altfel, cum? Dacă, simbolic, antrenorul de la Cluj l-ar avea pe Papă de partea lui, Becali îl are pe Daniel; duel inegal totuşi, aşa că hotărâtoare devin, în mintea oierului, daniile – la Athos, la Catedrală, la sărmanii din binecredinciosul spaţiu mioritic... N-o spune direct, dar se subînţelege: „ţi-am dat, dă-mi!” Oare, cu astfel de raţionament, nu-l transformăm pe bunul Dumnezeu într-un soi de traficant de indulgenţe? Câştigă meciul cel ce dă bisericii mai mult? Nu-i înjosită astfel însăşi Biserica? Nu-i maculată chiar şi imaginea Atotputernicului?

Enormităţile marca Becali ar trebui să primească o oficială replică lămuritoare, altfel, cititorul de rând al „Gazetei sporturilor” rămâne cu impresia că totul se tranzacţionează meschin nu numai pe pământ, ci şi în ceruri! Sigur, se poate spune că declaraţiile lui Gigi se află oricum în marginea ridicolului şi că delirul mistic nu se cuvine luat în seamă. „Stau toată ziua în rugăciune şi spun «Doamne, dă să bat pe Barcelona şi pe Real Madrid». Mă împărtăşesc şi duminica sunt curat şi cer să bat Barcelona, Real şi toate formaţiile puternice.” Cum s-ar zice, serviciu pentru serviciu: „eu fac asta, Tu dă-mi aia”! Un fleac: „Dumnezeu îmi va da! Ce-i pentru El fotbalul? Cer la rugăciune să bat Barcelona. Dacă ai credinţă, poţi muta şi munţii!”

Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa, şi iată că noi, păcătoşii, încercăm să creăm Divinităţii un jalnic chip lumesc! Becali este un credul naiv, cu suflet bun şi minte aşa şi-aşa; după ce, în ultimii ani, a eşuat în mai toate tentativele de a-şi impune echipa în fotbalul european, nu i-a mai rămas decât să invoce pronia cerească. Numai că prin pronie este egal ocrotită umanitatea în totalitatea ei, nu pe felioare, în funcţie de varii interese lumeşti. Nu-i un barter cer-pământ, Dumnezeu este al tuturor vieţuitorilor planetei, a-l ruga să-ţi facă victoria cadou într-o întrecere sportivă este insultă pură, izvorâtă dintr-o adevărată „noapte a minţii”!

E bine măcar că Gigi îşi ia măsuri de precauţie: „Vorbesc încet, că dacă spun tare mă aude Satana şi mă atacă cu cete puternice”. N-aş crede că Satana plantează microfoane ascunse, treaba asta o fac foarte bine instituţiile specializate, iar de păzit, mai bine s-ar păzi de „cetele puternice” cu numere pe tricou – băieţii veseli care nu vor să-l lase pe Rusescu să ajungă la poarta cealaltă. Sunt sigur că nu-i chiar vorbă goală ameninţarea „o să plec în munţi să mă călugăresc”... dar „după ce iau Champions League” (deci, cam pe la Paştele cailor). Simptomele delirului mistic par a se îndesi îngrijorător, mai toate mănăstirile au câte o turmă de oi, Gigi şi-ar împlini şi vocaţia păstoritului – cea pastorală rămânând la nivelul „rustic, bucolic, idilic, campestru”.

Mi s-a întâmplat nu o dată să-l preţuiesc pe Becali: are o inimă mare, iar minte cât şi cum se vede. S-a dovedit destulă cât să dea românilor clasă într-ale finanţelor şi să se urce în corcoduşul aurit ce rodeşte în fiece anotimp milioane de euro. Nu-i doar meritul lui că ne dă cu tifla de acolo, ci, în primul rând, e vina noastră. Aşa ne trebuie.