Mircea Radu IACOBAN

De ziua naşterii lui Eminescu, 15 ianuarie, acad. Vasile Tărâţeanu, preşedintele Fundaţiei „Casa limbii române”, mă invită la Cernăuţi pentru o proiecţie festivă a filmului „Un bulgăre de humă”. Să mergem, dar, la Cernăuţi – ce mai înseamnă 176 km în veacul XXI? O azvârlitură de băţ! Rămâne doar de ales mijlocul de transport. După aşa-numitele „recenzii” publicate pe internet de către antemergătorii care au făcut drumul cu maşina rezultă că, la Vadul Siret, frontiera cu Ucraina este total neprietenoasă şi că, la vamă, se aşteaptă la coadă cu orele. Neplăceri lesne de evitat, îmi zic, dacă renunţ la maşina personală şi apelez la cursele de autobuze. Toate autogările ieşene au respectivul traseu înscris în orarele zilnice, numai că, de fapt, un autobuz Iaşi-Cernăuţi pur şi simplu nu există! O singură firmă, Transfers.eu, oferă servicii auto pe această rută, la preţul de 340 de euro dus-întors. Nu vi se pare, totuşi, uşor exagerat? La banii ăştia, mai bine călătoresc cu avionul – circa 200 de euro tur-retur se precizează pe internet că ar costa biletul. Ar fi însă şi un inconvenient, pare-se, de ceva importanţă: nu există curse către Cernăuţi nici de la Iaşi, nici de la Bucureşti, ci numai, dacă se nimereşte şi se potriveşte, câte un zbor răzleţ al vreunei companii private. Zboruri care zice-se că se vor introduce cândva, nu se ştie cum şi când.

Varianta prin Bucureşti-Kiev, cu o durată totală de 15 ore şi 40 de minute, mi se pare mai puţin tentantă, aşa că recurg la soluţia pe care nu ştiu de ce n-am luat-o în calcul de la bun început: trenul, dom′le, prea ne-am boierit, prea ne lăfăim în avioane şi-am dat uitării serviciile credincioasei companii feroviare! Sun la Agenţie: da, cum să nu, pot cumpăra un bilet Iaşi-Cernăuţi, numai că trenul IR 380 n-are decât un vagon, şi acela... de dormit, care merge la Kiev, şi circulă doar o dată pe săptămână, duminica. Alte trenuri... au fost, dar nu mai sunt! Bilet ţi se dă şi până la Vladivostok, dar de vrei la Cernăuţi, te descurci cum ştii de la Vadul Siretului încolo, c-or exista ceva curse locale. Măi, să fie! Adicătelea, sărbătorim cu fast Centenarul Marii Uniri şi nu vedem că-s tăiate toate legăturile directe ale fostei capitale moldave cu fraţii din Bucovina „cealaltă”? De necrezut! Ne unim în discursuri şi ne des-unim în fapt!

Mai scotocesc prin cotloanele internetului şi aflu că se poartă tratative între Consiliul Judeţean Suceava şi reprezentanţii CFR pentru reintroducerea barem unui tren direct – că atâta avem şi cu Chişinăul, în vreme ce către Budapesta şi alte oraşe maghiare circulă 17 garnituri: patru de la Bucureşti, una de la Cluj, două de la Braşov, trei de la Oradea, plus cele şapte care ajung la Bekescsaba, Debrecen, Mateszalka. Dar, cică... n-avem vagoane! Asta-i chiar cea mai idioată şi mai iresponsabilă justificare feroviară! Mai întâi de ce n-avem vagoane într-o ţară cu performantă industrie de profil (Arad, Paşcani ş.a.), şi apoi, o singură roată de-am împrumuta de la trenurile către Budapesta, s-ar putea alcătui, fără dureri de cap şi fără să se simtă lezaţi concetăţenii noştri maghiari, jinduita garnitură Iaşi-Suceava-Cernăuţi. Problema reală ar putea-o constitui diferenţa de ecartament, dar instalaţia de transpunere există şi funcţionează de zeci de ani, nu necesită nouă investiţie, câtă vreme vagonul de dormit ajunge de la Bucureşti la Kiev când pe roţile sale, când pe roţi de împrumut. Schimbarea boghiului se practică fără bătăi de cap la Ungheni din vremuri... imemoriale, ca să nu mai vorbim despre faptul că există soluţia modificării „din mers” direct pe respectiva osie (trenurile articulate „Talgo” din Spania, ţară şi ea cu ecartament neeuropean).

Nu tehnica veacului ne persecută, ci propria noastră indolenţă, şubrezenia fiorului patriotic profund şi autentic, aceasta fiind singura explicaţie posibilă pentru tăierea legăturilor cu fraţii noştri bucovineni ce se străduiesc din greu să-şi păstreze românitatea într-o puţin prietenoasă mare slavă.

Revenind: nu-mi rămâne decât să ajung cu trenul la Suceava, de unde să iau autobuzul de Cernăuţi al unei firme de transport ucrainene. Noroc de ucraineni! Care văd în exploatarea profitabilă a rutei o afacere şi-atât. Noi am avea temeiuri mai serioase şi mai adânci. Degeaba.