Mircea Radu IACOBAN

În cadrul unei manifestări încheiate ieri şi intitulată „Unire prin literatură”, academicianului Mihai Cimpoi i s-a conferit titlul de „Cetăţean de onoare al Municipiului Iaşi”. Cu acest prilej s-a lansat şi ediţia a II-a, completată şi revăzută, a „Dicţionarului Enciclopedic Mihai Eminescu”, la care autorul a trudit mai bine de zece ani – o lucrare fundamentală, ce duce la bun sfârşit un proiect călinescian, carte singulară în cultura română şi, pare-se, cea de a doua în literatura universală, unde ar mai exista o singură lucrare similară, „Dicţionarul Shakespeare” editat în SUA. Cartea investighează tot ce a avut atingere cu universul eminescian, atestând originală şi convingătoare viziune proprie, copleşitoare bogăţie a informaţiei, precum şi interpretări care ţin seama de ceea ce critica a adus nou în cercetarea pe tărâmul literaturii. Nu numai opera (poezia, proza, teatrul, publicistica) poetului de la Ipoteşti este analizată cu instrumente de fineţe şi remarcabilă capacitate de sinteză, ci şi biografia, integrările tipologice şi categoriale, cultura poetului, eminescologia, eminescianismul, Eminescu în celelalte arte, odiseea receptării (inclusiv anti-eminescianismul, tratat cu moderaţie şi fără apăsate intenţii polemice), ediţiile în România şi-n străinătate, precum şi chestiunea limbii literare, unde contribuţia poetului naţional este considerată „punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării româneşti” (prima ediţie a fost lansată, în anul apariţiei, şi la Suceava). La festivitatea din sala „Pogor” a Primăriei ieşene, de la care n-au lipsit academicienii Matei, Dabija, Tărâţeanu, a fost pus în circulaţie şi volumul omagial „Drumul spre centru”, editat de Academia de Știinţe a Moldovei (o desluşire a titlului ar putea porni de la Eliade: „centrul este zona sacrului prin excelenţă, aceea a realităţii absolute”). Sunt peste 60 de nume în sumar: cunoscute personalităţi din Basarabia, România şi din străinătate semnează în această carte-omagiu, închegând portretul unui cercetător într-ale literaturii care, utilizând cu echilibrată dezinvoltură instrumentarul criticii moderne, şi-a construit o operă de remarcabilă soliditate, capabilă să se împlinească într-o direcţie critică autoritară, într-o şcoală chiar. Punctul de sprijin esenţial constituindu-l interpretările, clarificările şi disocierile în universul operei eminesciene: „Ca om de cultură trebuia să ajung neapărat la Eminescu, el fiind cel care mi-a asigurat certitudinea că avem valori şi în temeiul lor putem susţine un dialog cu lumea” (dintr-un interviu aflat în sumarul volumului omagial). Eugen Simion îl vede pe autor după cum urmează: „...are figura şi semnele comportamentale ale unui răzeş din epoca lui Ștefan cel Mare. Voinic, ţeapăn, niciodată grăbit, cu vorbă domoală, coborât, aş zice, direct din spaţiul sadovenian, pare că s-a hrănit toată viaţa lui cu rădăcini de stejar...” Au trecut anii, „voinicia” de altădată i-a rămas lui Mihai Cimpoi mai mult în spirit şi-n priviri; găseşte, totuşi, energia necesară să-şi scrie cărţile, să prezideze Asociaţia Naţională a Oamenilor de Creaţie din Moldova, să coordoneze revista „Viaţa Basarabiei”, să-şi îndeplinească obligaţiile academice şi să fie prezent, dincoace şi dincolo de Prut, pretutindeni acolo unde se-ntruneşte o dezbatere într-ale literaturii şi-ntr-ale românităţii. De altfel, aşa cum spunea acelaşi Eugen Simion, „Eminescu este pentru toţi cei care gândesc ca Mihai Cimpoi nu numai un mare poet, dar şi un stâlp de rezistenţă al spiritualităţii naţionale”. Păstrând, desigur, proporţiile, aidoma îl văd şi pe Mihai Cimpoi: un remarcabil critic şi istoric al literaturii, şi, totodată – reiau formularea ca atare, potrivindu-i-se cum nu se poate mai bine – „un stâlp de rezistenţă al spiritualităţii naţionale”. Cândva, Stalin a întrebat cu maliţie „câte divizii are Papa?” Translând în spaţiul inter-riveran Prut-Nistru şi-n vremea noastră, am putea răspunde cam aşa la întrebarea oarecum similară „câte divizii a avut România în Basarabia?”: nici una... dar şi multe! Diviziile Vieru, Matcovschi, Cimpoi, Dabija, Matei, Lari, Hadârcă, într-o vreme şi Druţă... Generali făr-de armată, dar înzestraţi cu arma cuvântului, care până acum s-a dovedit şi, nădăjduim, până la urmă se va dovedi, întru totul, mai tare decât kalaşnikov-ul.