Mircea Radu IACOBAN

Cifră rotundă: în decembrie se împlinesc 140 de ani de la naşterea lui Stalin! Cine să-şi mai amintească? Și de ce să-mi mai aducă aminte? Dacă ar fi fost după voia „tătucului popoarelor”, n-ar mai fi existat sărbătoarea Marii Uniri, până la urmă Basarabia sovietică ar fi înglobat întreaga Moldovă cu graniţa la Carpaţi, cine ştie care ar fi fost soarta Ardealului, şi România s-ar fi ghemuit într-o umilitoare geografie ştirbă şi nedreaptă. Greu de crezut, dar mari spirite europene nu numai că i-au aprobat politica asasină şi acaparatoare, ci i-au şi susţinut-o fără rezerve! Și nu-i bine să se uite, fiindcă istoria se repetă şi percepţii false continuă să opereze, flagrant chiar, şi în zilele noastre! Zeci, dacă nu chiar sute de cărţi au fost consacrate desluşirii fenomenului social-uman ce poartă în istorie numele damnat „Stalin”. Şi tot în categoria marilor enigme rămâne a fi încadrat, în pofida deschiderii (mai) tuturor arhivelor şi a liberalizării accesului la documentele păstrate, până la Gorbaciov, sub zodia mută a secretului de stat. Cărţile lui Bajanov, Volkogonov, Deutsch, Berejkov, Djilas, Souvarin, Takker, Medvedev, Kolesnik, Râbin, Slasser (despre unele am scris în această rubrică) se întemeiază fie pe amintiri personale, fie pe un anume fond documentar. Puţine sunt cele care au putut să utilizeze mai multe asemenea tezaure arhivistice, şi, în special, fondurile deschise recent cercetării. A avut privilegiul s-o facă Eduard Radzinsky. Cartea lui, intitulată simplu „Stalin”, nu numai că sintetizează informaţiile vehiculate până acum de ceilalţi autori, dar lărgeşte mult şi consolidează temeiul documentar prin valorificarea fondurilor deschise relativ de curând: Arhiva personală a lui I.V. Stalin, Arhiva Centrală a PCUS, şi Arhiva Centrală de Stat a Revoluţiei din Octombrie. Între spoturile care aruncă belşug de lumină asupra tuturor trăirilor şi acţiunilor „tătucului popoarelor”, se află şi cele apte să contureze portretele intelectualilor ruşi ce-l slujeau. Iar imaginea aşa-zisei „intelighenţii” creatoare nu-i deloc măgulitoare: Şolohov, cârcotaş, meschin, înfumurat, ridicol, Gorki, ostenit şi dornic de evadare, Ehrenburg, panglicar găunos, Meyerhold, oropsit, timorat, marginalizat, Pasternak, surprinzător de umil în faţa lui Stalin, Bulgakov de asemenea, Eisenstein, disciplinat, supus ş.a.m.d. N-avem, totuşi, căderea să-i judecăm prea aspru, câtă vreme trăiau sub continuă teroare şi orice schimă de protest se lăsa cu expedierea în „Siberii de gheaţă”. Însă cartea lui Radzinsky vine cu dezvăluiri în plus, de astă dată referirile privind vârfuri ale intelectualităţii europene, care, deşi n-aveau a se teme de persecuţii şi represalii, au fost incredibil de uşor seduse de propaganda stalinistă şi de Iosif Visarionovici în persoană. La Moscova, Henri Barbusse declară public: „e bine că soarta dvs. se află în mâinile acestui om” (Stalin, evident). Solicitaţi să intervină în favoarea lui Troţki, Bernard Shaw şi Romain Rolland refuză. La aceeaşi rugăminte, Theodor Dreiser răspunde cinic: „victoria Rusiei e mai importantă decât orice”. Feuchtwanger, invitat la Moscova, şi-a modificat ascultător articolele în sensul celor cerute de gazde şi, asistând la procesele lui Zinoviev şi Kamenev, scrie, negru pe alb: „văzându-i şi ascultându-i, toate îndoielile mele au dispărut precum sarea în apă”. La fel au scris Herbert Wells, Bernard Shaw, Emil Ludwig, şi ei invitaţi să asiste la mascaradele judiciare în care n-a fost prezentată nici o probă în afara... „recunoaşterii” inculpaţilor, torturaţi la Lubianka. La înmormântarea lui Gorki (se pare, otrăvit din ordinul lui Stalin) a cuvântat André Gide: „Uniunea Sovietică a aprins, pe noul cer, noi stele!” (Mai târziu – şi chiar va fi prea târziu – avea să-şi modifice radical opiniile.) Cu acelaşi prilej, în aceeaşi termeni, va vorbi Aragon. Şeful Clubului Scriitorilor Europeni, englezul H. Wells, a declarat că „toţi capitaliştii ar trebui să înveţe de la URSS!” (şi el, mai târziu, avea să-şi renege propriile cuvinte). Iată cum îl vede Bernard Shaw pe Stalin: „un om cu inimă curată, un om drept şi cinstit”. Iar URSS este, desigur, „statul viitorului”. Aferim!