Mircea Radu IACOBAN

Nicolae Cârlan nu dă semne că venerabila vârstă ce urmează a o împlini anul viitor (80!) i-ar putea şubrezi ritmul prezenţelor editoriale ori afecta puţin obişnuita energie investită în meritorii contribuţii publicistice, înfăptuiri muzeale, revelări arhivistice, iniţieri de evenimente culturale ş.a.m.d. Se declară „imun la orice maladie politic(ianistă)”, ceea ce, între altele, îi îngăduie o reală detaşare de zgura disputelor suspect aliniate, asigurându-i probitatea şi echilibrul analizei, totdeauna primând elocvenţa documentului în susţinerea argumentaţiei şi valoarea operei în selectarea subiectului supus analizei. Până şi CV-ul său kilometric reprezintă un model de trudnică cercetare, trimiterile biografice şi bibliografice înşirându-se amănunţit pe mai multe pagini, cam cât cuprinsul unei broşuri! Nu se putea ca, în anul Centenarului Marii Unirii, Nicolae Cârlan să nu fie prezent în librării cu o carte („Eminescu – La Bucovina”) care, chiar dacă înglobează contribuţii mai vechi, nu poate fi considerată doar reeditare, câtă vreme aduce şi interesante noutăţi în sumarul materialului antologat (din păcate... şi greşelile de corectură din precedentele ediţii!). Ataşamentul deplin şi statornic al lui Eminescu faţă de Bucovina, „Diamant din stema lui Ștefan”, îl atestă versurile din prima tinereţe („N-oi uita vreodată, dulce Bucovină / Geniu-ţi romantic, munţii în lumină / Văile în flori...” – 1866) şi-l continuă, în cheia revelaţiilor triste şi a vehemenţei revoltei, publicistica poetului, exemplară ca atitudine, ton, sinceritate a implicării şi temeinicie a argumentării. Mai întâi sunt antologate texte literare eminesciene, urmate de o variantă mai credibilă decât cea publicată după manuscrise a prelegerii junimiste din 1876 „Influenţa austriacă asupra românilor din pricipate” (utilizându-se de astă dată textul tipărit sub vegherea autorului). Se continuă cu comentarea asasinatului abominabil şi raptului oneros din 1774, apoi cu „Serbarea de la Putna şi strategiile ei naţionale”, cu investigarea raporturilor românilor cu celelalte etnii din Bucovina şi cu răsunătorul proces al Societăţii „Arboroasa”. O secţiune a cărţii ce am putea-o intitula „miscellanea” înmănunchează contribuţii eminesciene publicistice diverse privitoare la viaţa bisericească, învăţământ, cultură, civilizaţie, urmate de ecouri ale prezenţei poetului în posteritatea bucovineană, de un text datorat fratelui poetului, Matei, de comentariile pertinente ale lui Nicolae Cârlan, de o addenda ş.a. Puţin cunoscute au fost şi au rămas (desecretizare târzie) manevrele oneroase de la sfârşitul secolului XVIII, când Habsburgii au răpit fără ruşine Bucovina, iar domnitorul Moldovei, Grigore Ghica, cel care a protestat, a fost decapitat de turci în Beilic. Eminescu: „Fărădelege nemaipomenită, uneltire mişelească, afacere dintre o muiere desfrânată şi paşii din Bizanţ, vânzarea Bucovinei va fi o vecinică pată pentru împărăţia vecină, deapururea o durere pentru noi”. Ghica a fost trădat chiar de către români (nu-i nici o noutate!) – de socrul său, capuchehaie la Constantinopol, din gros mituit de austro-ungari, iar turcii l-au ucis pe domnitorul Moldovei „la sugestia” Vienei! Cum o vânzare similară avea să se petreacă şi în 1812, provincia sacrificată fiind de astă dată Basarabia, este interesant de văzut mecanismul celor întâmplate în 1774-1775. Ne-o arată cât se poate de limpede corespondenţa dintre cancelarul Kaunitz şi ambasadorul la Istanbul Thugut. Iată instrucţiunile Vienei: „Mijloacele ce le propuneţi pentru a ajunge la scopul nostru (n.n.: răpirea Bucovinei) consistă în: frică, corumpere şi alte mijloace convingătoare”; „sunteţi deja autorisat a face promisiuni de bani şi aştept numai părerea d-voastră despre quantum şi quomodo într-astă privinţă.” La 3 iulie 1775, Thugut trimite la Viena „Socoteala speselor extraordinare şi secrete care s-au făcut de subscrisul cu ocazia subscrierii Convenţiunii privitoare la cesiunea Bucovinei”. Sunt menţionate sumele şi destinatarii: dragomanul porţii, Costache Moruzi, 10.000 piaştri, Beilikci Efendi, 200 galbeni, Amejdi Efendi, asemenea, Rachid Mehmed 100 galbeni, Tahir Aga, comisarul Porţii, 1000 galbeni. Dragomanul Porţii, Reis Efendi, urma să primească un pumnal din aur, cu teaca de asemenea din aur, cu un „orologiu înglobat ”, ornat cu briliante „bine transparente şi strălucitoare”, valorând în total 30.000 de florini. Comentariul lui Eminescu: „Însuşi actele lui Kaunitz şi Thugut vor adeveri că, în timp ce o putere ce de secoli se pretinde a fi conducătoarea civilizaţiunei germane în Orient rupea cu toate datorinţele internaţionale, cu toate legile moralei publice şi private, spre a sfâşia o ţară slabă care nu avea altă greşeală decât de a avea districte, oraşe şi sate bune de furat...”

  Cât se poate de adevărat, corupţia ucide!