Mircea Radu IACOBAN

Celui ajuns săptămâna trecută nonagenar, Pacepa (dac-o mai fi trăind) Securitatea i-a identificat repede adresa, într-o zonă din apropierea Washingtonului locuită de cadre CIA, numărul maşinii, şi s-a ordonat „Compartimentului nou constituit (de killeri, n.n.) să aplice hotărârea judecătorească de condamnare la moarte”. Sub acoperirea eufemismului „neutralizare”, majoritatea celor ce au „trădat idealurile clasei muncitoare” solicitând azil politic în Apus erau urmăriţi şi, când se considera posibil, urma rezoluţia „sunt condiţii de a fi neutralizat de către o echipă de ofiţeri de securitate pregătiţi special în acest scop.” Ori: „propunem deplasarea în zonă a unei echipe formate din ofiţeri pregătiţi special, care să execute sentinţa de condamnare la moarte.” (cazurile Tipăruţ, Vulpe, Răuţă, Iacob etc.) Cât despre moralitatea „cadrelor”, lista mizeriilor deconspirate numai după plecarea lui Pacepa este şi nesfârşită, şi întru totul jenantă, frizând chiar incredibilul.

Lucrătorii din străinătate, de la ambasador la şofer, erau obligaţi să contribuie la colectarea de fonduri din care urmau să se achiziţioneze cadouri scumpe pentru ştabii de la Bucureşti, în conformitate cu listele de comenzi trimise fără ruşine din ţară. Generalul Bozianu arată că, în repetate rânduri, a fost nevoit să-i trimită ministrului de Externe Ştefan Andrei „câte 5-6 duzini de stridii şi sticle de vin alb pentru peşte, pe care le plăteam personal, cu excepţia ultimului colet, când l-am asociat, cu jumătate de cost, şi pe tov. ambasador Flitan” (asta în perioada în care românii se aşezau la coadă de la 3 noaptea pentru un litru de lapte!). Se speculau înclinaţiile fiecăruia: „tov. Patilineţ pentru tehnică, ale tov. Stănescu tot pentru tehnică (casetofoane, Polaroid etc.) şi pentru whisky, ale tov. Ştefan Andrei pentru coniac franţuzesc şi whisky…” (declaraţia gen. Neagu Cosma)

Se cereau fără ruşine biblioteci şi alte piese de mobilă italiene şi englezeşti, combine muzicale, televizoare, aparate de proiecţie, frigidere, blănuri, coliere din aur, ceasuri de firmă, cartuşe de ţigări, lăzi cu băuturi fine; aduse prin curier diplomatic, toate treceau fluierând prin vamă. De menţionat că unele articole erau apoi vândute prin mica publicitate de la „România liberă”! Col. Manea afirmă că „tov. Ştefan Andrei a primit atât de multe cadouri încât, după aprecierea lui, n-ar fi încăput nici în cinci apartamente”.

Este publicată o lungă listă de ambasadori nevoiţi să plătească fără crâcnire birul menţinerii în funcţie – aveau şi de unde, câtă vreme (de pildă) şeful reprezentanţei statului român de la Roma şi-a însuşit cecuri de mii de dolari din… donaţiile străine pentru sinistraţii inundaţiilor! Janoş Fazekaş, ministrul Comerţului Interior, proceda mai simplu, aplicând un comision de 2% în folos propriu la toată aparatura medicală cumpărată din Austria; convins de propria-i impunitate, nu s-a sfiit să dea chitanţe pentru sutele de mii de dolari sfeterisite. După căderea lui Pacepa, documentele compromiţătoare au fost scoase la lumină – ceea ce nu a impietat prea mult asupra carierei politice a lui Fazekaş, fiindcă era nevoie de un reprezentant docil al maghiarilor în conducerea superioară de partid.

Ştabii se bucurau şi de alte „bunuri” ce nu le aparţineau. Vasile Patilineţ prefera favorurile sexuale ale subordonatelor. „Maxim Petre a fost văzut cum introducea diferite femei în această încăpere şi apoi încuia uşa. Au fost introduse în această cameră următoarele femei:...” Îl seconda, cu performanţe similare, Vasile Pungan: „a întreţinut relaţii intime cu mai multe femei, atât în perioada cât a fost ambasador în Anglia, cât şi după aceea, cu soţii ale cadrelor aflate la post”. Circula şi ideea că încornoraţii erau la curent, dar n-aveau ce face. Dacă nu îşi trimeteau soaţele cu bună ştiinţă, nu-şi puteau menţine posturile ori obţine promovări.

Experţi în analize de caz şi diagnosticare caracterologică, colegii spionului-şef îl zugrăvesc conclusiv pe Pacepa fără cruţare: „era omul tuturor jongleriilor; nu avea nimic sfânt, fără caracter, lichea; tipul arivistului gata de orice pentru parvenire, carierist care viza vârful piramidei”. Sigur că vitejia lor de după război se explică şi prin tentativa de a se detaşa de fostul şef definitiv compromis, îngroşând contururile şi supralicitând, însă lumea pe care o revelează documentele colcăie de uimitoare mizerie morală. Pacepa i-a dat o copită zdravănă „eroului între eroi”, dar nu din dragoste de țară, ci pentru salvarea propriei persoane primejduite. Şi când mă gândesc cu câtă naivă încredere şi deplină bună credinţă am publicat cărţile lui Pacepa…