Mircea Radu IACOBAN

De regulă, fiecare carte are viaţa ei: apare... când iese de sub tipar, la buna voie a autorului, editurii, sorţii, alinierii planetelor. Excepţie fac apariţiile „la soroc”, determinate de elocvenţa anumitor evenimente. Și rar se-ntâmplă ca o carte să se... auto-aniverseze! „Creanga de măr” a lui Grigore Vieru înfloreşte în plină toamnă, marcând împlinirea celor 40 de ani scurşi de la debutul în România al poetului basarabean care, în 1978, îşi vedea tipărită cea dintâi carte cu litere latine a unui condeier de peste Prut. Se intitula „Steaua de vineri”, apărea (după peripeţiile înfăţişate nu o dată în această rubrică) la Editura ieşeană „Junimea”, marcând cu zece ani înaintea adoptării oficiale în Basarabia a alfabetului firesc, jinduita regăsire a literei latine şi revenirea de facto a scriitorilor basarabeni în familia cea adevărată: „suntem români, şi punctum!”. Retipărirea „Stelei de vineri” confirmă caratele evenimentului de acum 40 de ani, readucând în atenţie nu numai o poezie care, repede, avea să câştige meritată preţuire pe tot cuprinsul românesc, ci şi necesitatea de a nu lăsa uitării gesturile ce aveau să determine şi să accelereze evoluţii puse de secole sub obroc, cu efect nu numai în plan cultural, ci, desigur, şi politic. „Creanga de măr” este „Steaua de vineri” din 1978; Editura precizează: „În dialog şi în acord cu soţia poetului, doamna Raisa Vieru, precum şi cu cei doi fii, Teodor şi Călin, am procedat la câteva reaşezări ale ediţiei iniţiale”. Este vorba de o „addenda” în care se publică fragmente din scrisorile poetului adresate cu decenii în urmă confraţilor ieşeni, emoţionante şi prin căldura prieteniei sincer afişată, şi printr-un anume mesianism prin definiţie profetic: Grigore Vieru vedea şi înţelegea mersul evenimentelor în acest zbuciumat spaţiu balcanic mai lucid decât politicienii de pe ambele maluri ale „râului blestemat”: „Nimeni nu poate fi azi (scrisoarea îmi era adresată în 1991) autor de Unire. Reunirea va fi opera întregii colectivităţi, opera clipei care se apropie. După rodul reunirii să mergem mai întâi în satele noastre atât de rătăcite încă, pe care trebuie să le pregătim clipă de clipă, zi de zi, pentru acest măreţ Act, şi-apoi în America şi-n Occident. Nu este exclus, totuşi, ca această minune tulburătoare o vor săvârşi doi preşedinţi care se numesc Reînflorirea economică a Țării şi Sărăcia groaznică, mai ales lipsa de energie ce vin peste Basarabia. Eu cred că nu mai avem mult până la reînflorirea economică a Țării, iar până la sărăcia ce vorbeam e şi mai puţin.” Să fie! Documentarul fotografic inclus în finalul noii ediţii înmănunchiază imagini-mărturie inedite ale peregrinărilor ieşene în care poetul avea să cunoască întreaga amiciţie cu care a fost întâmpinat de confraţi în oraşul marilor Uniri înainte de apariţia bizarelor, violentelor şi greu explicabilelor contestări de după 1989, precum şi memorabile întâlniri cu locuri sfinţite de amintirea lui Eminescu, Alecsandri, Sadoveanu. Aş vedea noua apariţie a „Crengii de măr” însoţită, la lansare, de prezenţa corului ţărănesc „Flori de măr” de la Râşca: nu-i vorba doar de cvasi-similitudinea titulaturilor, ci, mai ales, de potenţarea versului de temperatura emoţiei pe care o degajă intonarea vechilor cântece româneşti în interpretarea atât de sinceră şi de viguroasă a sătenilor din „Țara de Sus”... O a doua apariţie în pregătire la „Junimea” este tot o reeditare prilejuită de un eveniment: apropiata inaugurare, la Iaşi, a statuii poetului georgian din veacul al XIX-lea Besarion Gabaşvili. Cartea care se retipăreşte a apărut în 1977: „Oştile tristeţii”. „Besiki”, reputat poet liric clasic gruzin din secolul XVIII, adevărat Eminescu al Georgiei, s-a născut la Tbilisi în 1750 şi şi-a trăit ultimii ani ai vieţii la Iaşi, ca ambasador al unui ţar gruzin pe lângă curtea vremelnică a lui Potemkin. Și-a sfârşit zilele în 1791, fiind înmormântat într-un cimitir care astăzi nu mai există. I s-a păstrat piatra de mormânt, identificată de istorici gruzini şi aflată acum în păstrarea Muzeului de istorie de la Palatul Culturii. Editura, împreună cu „Fundaţia culturală georgiană”, a propus amplasarea bustului într-un perimetru cât mai apropiat de locul fostului mormânt, aflat acum în chiar centrul civic al urbei. Sculptorul Maisuradze a dăltuit bustul pe care georgienii l-au făcut cadou Iaşului şi, cu sprijinul Primăriei şi al Ambasadei, curând va fi urcat pe soclu. Cartea, retipărită, va însoţi evenimentul. Carte şi istorie!