Mircea Radu IACOBAN

Sâmbătă dimineaţa, în faţa Liceului „Ştefan cel Mare” s-au adunat, ca-n fiecare toamnă, absolvenţii seriei 1956. „Cronicarul” tuturor acestor întâlniri colegiale, inginerul Valeriu Cazan, a editat şi de această dată o tipăritură omagială cuprinzând mărturii, rememorări, tabele cu profesorii noştri (nici unul nu mai este în viaţă!) şi sumedenie de fotografii din excursiile în grup organizate la finalul fiecărei revederi. Anul acesta purtând semnificaţia deosebită a Centenarului Unirii, itinerariul propus de „sufletul” tuturor acestor iniţiative, ing. Şerban Cârsteanu, depăşeşte graniţa, având ca punct final oraşul Cernăuţi.

Postez deocamdată tableta programată pentru azi, ce cuprinde câteva consideraţii privind starea literaturii văzută din perspectiva diasporei, urmând să revin cu consemnări ale impresiilor cernăuţene după întoarcerea din călătorie a etern tinerilor mei colegi de liceu.

Prima impresie: percep un tonus general dezinhibat, nu tocmai optimist, cu (încă) încredere în destinul literei tipărite, dar cu destul de multe pricini de îngrijorare, începând cu soarta menită de Casandre cărţii şi continuând cu starea lecturii, concurenţa audio-vizualului, întronarea legii minimului efort, enclavizarea producţiei editoriale, onorabilitatea actului critic, subfinanţarea domeniului ş.a.m.d. Nu fără a lua seama, desigur, şi la calitatea ofertei în poezie, proză, teatru, uneori ori paralelă cu aşteptările publicului, dacă nu chiar potrivnică. Dacă noi vârâm capul în nisip şi nu prea ne punem întrebări, alţii şi le pun.

O editură berlineză a efectuat un sondaj de opinie în rândul autorilor şi cititorilor din Germania, Canada, România, Franţa şi Israel, întrebarea unică fiind „care este starea scrisului românesc în ţara Dvs.?” şi a adresat-o minoritarilor din diaspora care (încă) folosesc limba română pe alte meridiane (şi de unde, în paranteză fie spus, iniţiatorii sondajului sunt convinşi că româna „va dispare iminent, probabil după generaţia noastră”). Mai toate răspunsurile trec dincolo de subiectul propus, referindu-se la starea generală a literaturii actuale, nu numaidecât cea română, astfel oferind un puzzle de opinii sincere şi avizate, din care regret că nu pot cita decât cu parcimonie. Gabi Schuster (acum în Germania): „Cu atâtea ecrane în jur, omul nu mai are timp pentru cultură. (...) Explozia internetului a dat cuvântul tuturor, chiar şi dacă nu au nimic de spus. Critica literară autentică nu mai există. (...) Poezia s-a cantonat în stilul unui jurnal zilnic, între bucătărie, ţigări şi sex, sau în dicteuri logoreice lipsite de subiect. Cândva, poezia se va întoarce la epic, dar eu nu voi mai prinde timpul acela”. Liviu Cristescu (originar din Bucureşti): „E abrupt spus, dar se trece la o literatură care nu mai are legătură cu inima, ci exclusiv cu intelectul, unul arid, hiperspecializat, sau dimpotrivă, transdisciplinar – după caz”. Alex. Valeriu: „Noi, generaţia de la 40 încolo, suntem ultimii mohicani ai cititului autentic. Nu se mai poate reveni la asta odată ce generaţiile noi s-au dezvoltat în mediul internetic.”

Călin Andrei Mihăilescu, profesor la University of Western Ontario Canada: „Junilor mei studenţi le vine greu să citească texte mai lungi de două-trei pagini. Mintea lor este formată de spartanismul verbal al SMS-urilor, al Twitter-ului, al Facebook-ului, pe scurt, de abreviaţionism.” Florin Predescu, SUA: „M-am întrebat de mult ori de ce mai scriem? În lumea contemporană, acapararea tehnicii digitale şi viteza mileniului ne scot din tradiţiile literaturii clasice, din practica devorării cărţii în liniştea de altădată”. Şi, în fine, Anica Franschini (Franţa): „Pentru bani, se publică orice. Literatura se instaurează ca afacere. Şi atunci, <câmpul alb, oile negre> riscă să devină o mocirlă”.

Iată şi câteva dintre concluziile iniţiatoarei sondajului, editura Saga: „Noua Medie a cotit-o spre trivializarea artei. A generat maculatură şi a aplatizat discernământul consumatorului, care nu mai distinge între fals şi adevăr, între calitate şi diletantism (...) Mediocritatea, grafomania sunt vizibile. Pornografia, frauda, pedofilia, hakerii etc. au găsit o oază în care totul este permis. Nu există mecanisme moralizatoare, etice...”

Ar putea fi vorba despre exagerări provenite din statutul incomod al vorbitorului de română enclavizat în alte arii lingvistice dominatoare? Numai că, indiferent de limba în care-i scrisă, literatura în sine nu-şi schimbă datele esenţiale. Şi fără foc, nu iese fum. M-ar consola cumva mitologia: cum se ştie, Neptun a poruncit ca nimeni să nu ia în considerare predicţiile Casandrei. Ceea ce n-a izbutit să le împiedice împlinirea...