Mircea Radu IACOBAN

În fiecare vară fac un drum cu trenul până la Năsăud şi înapoi. Nu cunosc pe nimeni în orăşelul grăniceresc, cutez călătoria dus-întors în aceeaşi zi doar pentru a parcurge mirifica secţie Floreni-Ilva Mică, unică în reţeaua noastră feroviară: Carpaţii sunt trecuţi pe o rută de-a dreptul fantastică, tunel după tunel, viaduct după viaduct, într-o zonă lipsită de aşezări, unde alte drumuri nu-s şi doar codru-i stăpân, crestele munţilor orânduindu-se într-o scenografie majestuoasă până la incredibil.

Plecând vara asta din Dorna, mi-am zis să renunţ la serviciile acceleratelor botezate acum pompos Inter-regio şi să apelez la un personal („regio”) ce ar îngădui „degustarea” călătoriei în tihnă, făr-de grabă. Să vezi şi să nu crezi: trenul are... un singur vagon! Şi-l remorchează ditamai locomotiva electrică de 7500 CP, capabilă să ducă fluierând peste munţi o garnitură de 20-30 de ori mai lungă! Ce înghesuială era şi cum arăta bietul vagon nici nu mai spun; atâta doar: mi-a lipsit taman peisajul, geamurile vagonului fiind pe jumătate opace. Nu numaidecât murdare: pur şi simplu îmbătrânite şi ostenite, şi-au pierdut transparenţa de parcă-s alcătuite din plăci cornoase la îmbinarea cărora mai defilează, prin pâclă, siluetele drepte ale molizilor Bucovinei. Explicaţia conductorului: n-avem vagoane. Şi chiar nu-s.

CFR alcătuieşte 1.200 de trenuri din 800 de vagoane! În Duminica Rusaliilor, Mântuitorul a înmulţit dintr-un gest pâinile şi peştii, dar cum minuni în vremea noastră nu văd a se mai face, performanţa împărţirii peste vară a cifrei 800 la 1.200 cu rezultat supraunitar chiar că-i de poveste! De ce nu mai avem vagoane, asta ar fi întrebarea. În era automobilului s-au înmulţit peste noapte călătoriile cu trenul? Posibil. Într-un fel, gratuităţile populiste au adus în cârca CFR-ului o povară greu de suportat. Sunt de înţeles şi de apreciat, de pildă, înlesnirile acordate studenţilor, dar şi în vacanţe? Am un amic în Capitală, student de când îl ştiu ba la o universitate particulară, ba la alta, care se laudă că, în sezon, pleacă gratis dimineaţa la 7,30 din Bucureşti cu IR 1558, ajunge peste două ore la Constanţa, îşi face plaja şi se-ntoarce seara, la fel de gratuit, cu IR 1588. Şi cum nu era de-ajuns, de gratuitate beneficiază acum şi masteranzii, şi doctoranzii. Un doctorat durează cine ştie cât, de la trei ani în sus; dacă te-ai înscris, sănătos să fii, că eşti liber să te urci când vrei, gratis, în care tren pofteşti! Una-i studenţia, alta doctoratul, care presupune de acum accederea la un statut social net diferit de acela al junelui ce-şi începe viaţa studioasă „la douăzeci de ani / fără griji şi fără bani”!

Mai sunt sumedenie de gratuităţi, unele de mult uitate şi, riscând să devin cât se poate de impopular, menţionez şi pe aceea acordată urmaşilor repatriaţilor de acum aproape un secol, care au dreptul şi la un însoţitor – dacă nu mă înşel, la clasa I! Şi iată că nu mai sunt locuri (adică, vagoane!), iar a-ţi procura un bilet plătit de agenţie pentru litoral a devenit adevărată aventură! E bine şi frumos să fii galanton şi să aduni voturi cu măsuri ultrapopuliste, numai că... pe spinarea altora.

Compania Naţională de Căi Ferate este în cronică criză de subfinanţare, şinele nu-s schimbate la termen, restricţii peste restricţii, viteza de circulaţie a devenit ridicolă (rapidul 64 făcea, remorcat de bătrâna locomotivă cu aburi, 39 de minute de la Ploieşti la Bucureşti; acum, după ce linia a fost electrificată, modernizată şi „europenizată”, aceluiaşi tren îi sunt necesare 53 de minute!), investiţiile feroviare sunt mereu pe sponci, fiindcă ministerul este stors de urmările febrei autostrăzilor. În 1990 aveam 10.000 de vagoane, acum, funcţionale, 800! Ultimele vagoane noi au fost cumpărate în 2003; din 2011, nici o investiţie pentru înnoirea garniturilor, iar demersurile pentru noi achiziţii, câte-or fi să fie, încep abia la toamnă! Aşa s-a ajuns ca trenul IR 1745 pe ruta Bucureşti - Baia Mare să aibă doar două vagoane (unul de clasa I). Un singur vagon de clasa a doua şi până la Sighetu Marmaţiei, 600 de km!

Se speră în achiziţionarea, cândva, mai multor „săgeţi albastre”, numai că aceste automotoare, destinate de fapt navetiştilor, sunt concepute pentru rute scurte, WC-urile se blochează după două ore de mers, nu-s spaţii pentru bagaje, nu le poţi pretinde să înlocuiască trenurile de lung parcurs. Ar fi nevoie de circa 300 de milioane de euro pentru reala înnoire a parcului de vagoane. De unde, câtă vreme transportul de marfă e-n continuă scădere şi, la călători, e bogăţie de... gratuităţi? Avem o Autoritate pentru Reforma Feroviară (ARF); unde-i reforma? Nădejdea rămâne fondurile europene, adică, cine ştie când, cum şi cât. Ministrul a declarat că „vrem să aducem transportul feroviar barem la nivelul anului 1989.” Adică, avansăm... înapoi! Curat reformă!