Mircea Radu IACOBAN

„Drumurile noastre toate” nu-s chiar aşa de prăpădite cum ne-am obişnuit să clamăm. În Bucovina, cel puţin pe partea vizibilă (de dincoace de Carpaţi), starea şoselelor este onorabilă – ceea ce n-ai cum vedea dacă nu le parcurgi. În ultimii ani cel puţin, să recunoaştem că se circulă în bună măsură acceptabil şi situaţia, evident, s-a mai schimbat. O mărturie indirectă oferă hărţile turistice, constant rămase în urmă, ceea ce, pe undeva, este firesc: cartografia n-are cum ţine foarte aproape pasul cu modificările peisajului rutier, dar acum, când dispunem de GPS şi de imaginile-martor oferite impecabil de satelit, parcă ar trebui să ne aşteptăm ca aceste atât de utile instrumente aflate la dispoziţia turistului să nu rămână cantonate într-un „a fost odată” demult depăşit.

Drumeţind prin nordul românesc, am avut senzaţia că harta şi ajută, şi încurcă. Mai toate firmele producătoare şi-au făcut obiceiul să nu menţioneze anul editării, probabil tocmai din dorinţa să-şi asigure, prin neinformare, rezistenţa în timp. Precauţie comercială oarecum de înţeles, fiindcă nimeni n-ar cumpăra o hartă veche de câţiva ani. Căutând cu lupa, am descoperit o posibilă datare ascunsă în formula misterioasă 2016 352 562-13 pe coperta ultimă a celei mai recente şi mai „făţoase” hărţi, „România confort”, realizată de „Cartographia expert în hărţi”. N-aş crede că 2016 este anul tipăririi, fiindcă n-am văzut-o niciodată în vânzare până acum, dar, oricum, precizarea „versiune cu informaţii la zi” îi conferă dorita atractivitate şi-i dă drumeţului utilul sentiment de siguranţă. Dar... halal „informaţii la zi”! Trans-Rarăul figurează ca neasfaltat şi porneşte de la Câmpulung, cum era pe vremuri, nu de la Pojorâta, staţiunea Colibiţa nu există, nu-i asfalt nici de la Cornu Luncii – Mălini - Stânişoara, numeroase alte şosele de mult modernizate au rămas la statutul de „drumuri secundare” etc., etc.

Oare avem de a face cu o atât de formidabilă şi de fericită dinamică a înnoirilor în reţeaua rutieră încât nici cum nu-i chip s-o „fixeze” harta? Bucura-m-aş! Altfel, turistul are parte de parcursuri acceptabile prin ţinuturi mirifice, în care viteza, de regulă posibilă, ar fi un păcat: peisajele Bucovinei şi Maramureşului merită „gustate” în tihnă, fără grabă zăbăucă. Poate, cândva (!) se va putea ajunge şi la Borşa, prin pasul Prislop, fără să-ţi distrugi amortizoarele (mare ruşine pentru gospodarii zonei, etern-amărâta stare a şoselei pe malul Bistriţei Aurii – înţeleg că, în fine, se lucrează), poate s-or reface şi porţiunile rămase răscârpite tot pe Bistriţa, de la Dorna în jos, ca şi de la Frasin peste munte, poate s-o afla o soluţie pentru cei 400 de metri mereu inundaţi ce izolează una dintre cele mai titrate pensiuni, prima distinsă cu premii europene, „Lucreţia”, de la Vama... dar câte nu mai sunt de făcut!

Înzestrările turistice ţin, totuşi, onorabil pasul, au apărut sumedenie de hoteluri, şi chiar dacă unele pensiuni uită să-ţi mai dea şi chitanţa găzduirii, iar la Dorna, la „B”, unde cazarea pe noapte costă 130 de lei, când întrebi de micul dejun, ţi se recomandă cutare restaurant („încercaţi acolo”), parcările-s pline, şoselele asemenea, semne încurajatoare că turismul în zonă cunoaşte un spectaculos trend ascendent.

Ce ar mai lipsi? Încă destule. Rădăuţiul, ce-şi afişează la intrare inscripţia „oraş turistic”, n-are un restaurant cât de cât onorabil în care să poată fi servită masa de prânz (locanta cu pretenţii parcă-i ospătărie de cartier, cu pereţii bordaţi de jocuri mecanice), centrul Câmpulungului zici că-i în curs de refacere după bombardament: fiecare a construit cum a vrut, nici o concepţie edilitară, blocuri rămase de când le ştiu „la roşu”, o-nghesuială de clădiri fără urma vreunei unităţi stilistice cât de cât specifică arhitecturii zonei.

Şi ar mai fi ceva despre care, de regulă, nu se prea vorbeşte. Cu mulţi ani în urmă, la Suceviţa, am asistat la o scenă de haz... penibil: după osteneala drumului, dintr-un autocar cu numere de Germania a descins în viteză un grup de nemţoaice ce au intrat în aşa-zisul WC de lângă poarta mănăstirii. În viteză au intrat, după o secundă au renunţat şi au ieşit comentând cu ţipete ascuţite precaritatea şi necivilizaţia amenajării. Acolo, şi nu numai acolo, lucrurile s-au remediat, dar necesitatea unor astfel de înzestrări înainte de orice sanitare rămâne, de-a lungul traselor turistice, nerezolvată. Este magnific drumul peste Ciumârna, dar încercaţi să faceţi un pas şi să intraţi în pădure: mormane puturoase de...

Din păcate, deocamdată... asta e.