Mircea Radu IACOBAN

Cum să cred ceea ce văd? A-nviat semaforul barierei din Rădăuţi! Deocamdată s-a aprins lumina roşie, dar e semn că se întâmplă ceva, după 16 ani în care fantoma trenului spre Putna a circulat doar în promisiunile politicienilor şi în optimistele tratative dintre CFR şi autorităţile locale. Cum şoseaua merge, o bună bucată, aproape paralel cu linia ferată înecată în buruieniş (au crescut şi copăcei între şine!) se pot detecta îmbucurătoare semne că, vorba lui Galileo, „şi totuşi, se mişcă!”: dincolo de Gălăneşti, un utilaj ciudat scoate traversele putrezite, cutare haltă pare nou-nouţă proaspăt văruită, prin geamul aburit al biroului de mişcare din Rădăuţi chiar se zăreşte ceva... mişcare – adevărate minuni pe tărâmul colbăit în care părea că-n veci n-o să se mai întâmple nimic!

Nu ştiu dacă cineva a luat seamă că amândouă marile necropole româneşti, Putna şi Curtea de Argeş, nu mai au tren (în anul de graţie 2018 s-au suspendat şi cele două curse Piteşti-Curtea de Argeş!) şi că nu-i creştineşte, nici (zic vorbă mare) româneşte, în preajma Centenarului Marii Uniri, să rămână izolate ceferistic locurile de veci ale domnitorului Ştefan şi ale regilor României, astfel motivându-se decizia reracordării barem cu punctul terminus Putna (nu chiar de mult, se ajungea şi mai departe, la Nisipitul, sector total şi pe veci abandonat). Mai degrabă au funcţionat considerentele „de piaţă”: zona pare înfloritoare şi intens circulată, din păcate doar sub exclusivitatea zeului automobil, necesităţile traficului local ar justifica din plin reintroducerea trenului, la care pot fi adăugate şi premisele unei revigorări a turismului organizat.

Povestea sună aproape ca aceea cu a rabinului care a decis băgarea şi scoaterea caprei din casă: ia uite ce bine poate fi când şuieră locomotiva pe o linie... veche de 130 de ani! Pe anumite porţiuni, mai ales la ieşirea din Gura Putnei, şinele acoperite de vegetaţie le poţi afla doar cu detectorul de metale! Mai grav: reflexul apelării la serviciile căii ferate aproape că s-a stins. De unde şi primejdia repetării scenariului de la Rodna: în aplauzele generale, însoţite de discursurile autorităţilor, a fost resuscitată anul trecut linia către Ilva Mică, şi adusă o „săgeată albastră” – aceeaşi soluţie preconizându-se şi pentru secţia Dorneşti-Putna. Numai că, înregistrându-se o medie de 1 călător/tren, linia transilvană a fost din nou închisă – ceea ce vreau să cred că nu se va întâmpla vreodată şi-n Bucovina.

„Săgeata” moldavă ar urma să circule cu 40 km/oră, ceea ce-i deplin onorabil pentru performanţele actuale ale CFR şi, desigur, ridicol faţă de vitezele trenurilor vest-europene, chiar şi ale celor din traficul local. Dar decât deloc...

În copilărie, ajungeam la Putna datorită strădaniilor duioasei locomotive-tender cu aburi din seria 375.000, construită în 1915, care tot cu 40 km la oră gâfâia pe şinele subţiratece (29 kg/m, faţă de 45 kg acum); i-a urmat mai voinicoasa 140.200, şi ea înceată, dar, oricum, având şi tender, arăta mai a... locomotivă. I-am regăsit imaginea la pagina 60 a albumului editat de Mănăstirea Moldoviţa, „Bucovina de altădată”, unde pozează cu semeţie, încadrată sărbătoreşte de întreg personalul Depoului iţcănean „Aron Pumnul” (1932). A avut viaţă lungă: prin 1960, încă mai făcea serviciul de manevră, oprind câte jumătate de ceas şoferii exasperaţi la bariera Iţcani...

Redeschiderea liniei către Putna nu-i singura ispravă cu care ne bucură ceferiştii: se preconizează introducerea unui tren Suceava-Putna (în 1986 încă mai circula acceleratul direct Putna-Bucureşti...), dar, mai ales, se are în vedere reluarea legăturii feroviare cu Cernăuţiul, deservită (bine spus: adică, rău servită) de un singur vagon (de dormit), într-o singură zi a săptămânii şi numai în sezonul de vară! Asta în situaţia în care avem un singur tren spre Chişinău, dar 8 (opt) directe spre Budapesta, plus încă alte 9 (nouă) garnituri locale către alte oraşe din Ungaria! Adevărat abandon feroviar al românităţii din Basarabia şi din Ucraina, în anul Centenarului! Oricum, sunt ceva veşti bune: vom putea călători la Putna, curând, poate, şi la Cernăuţi.

Redescoperim roata, apa caldă şi America – decât niciodată, fie şi mai târziu.