Mircea Radu IACOBAN

2018 este anul ciupercilor; fiindcă a dat Dumnezeu multă (prea multă!) ploaie, ne-am lăsat şi noi duşi de val, scriind poate plicticos de des despre roada-ntr-un picior a pădurilor moldave. Reiau oarecum subiectul, pentru că gazetele-s pline de ştiri alarmante cu frecvente otrăviri, pricina arătată cu degetul fiind mai pretutindeni aceeaşi: bureţii s-au corcit. Inocenţii s-au încrucişat cu periculoşii, rezultând ditamai ameninţarea generală. Drept pentru care, mai toţi amicii mei au refuzat elegant invitaţia la o tocană de hribi: instinctiv, lumea se fereşte: ce poate fi mai rău decât otrava pitită mişeleşte în pălăria hribului? Azi toate s-au schimbat – o fi şi dreptul naturii să cuteze parşive modificări genetice, s-o fi plictisit cu monotonia tradiţionalei împărţiri a bureţilor între ăi buni şi ăi răi.

Doar şi oamenii s-au corcit: tot trecând dintr-un partid în altul, nu mai ştii de unde să-i iei, care-i cel bun şi care-i cel toxic, de-ţi vine mai degrabă să crezi că toate ideologiile-s dăunătoare in corpore! Sussemnatul culege ciuperci din copilărie; cum se face că n-am dat niciodată peste vreo scârbă de corcitură hibridizată? Mai mult: ca tot românul slobod pe cărările codrului, mă simţeam dator să trag câte-un şut zdravăn ori de câte ori întâlneam ciuperca „pălăria şarpelui”, cu convingerea că-i faptă bună stârpirea preventivă a dăunătorilor, şi-i o salutară contribuţie la împiedecarea ajungerii otrăvii în cine ştie ce tigaie inocentă. Până când un amic ciupercar autodidact de înaltă calificare mi-a adus cartea bogat ilustrată „Champignons comestibles et vénéneux”, din care am aflat că, odată cu „pălăria şarpelui”, culcam la pământ sumedenie de lepiotacee, marea majoritate nu numai comestibile, ci şi vedete în arta culinară a continentului, lepiota numărându-se printre cele mai delicioase şi savuroase patru specii ale pădurilor Europei! Adevărat, are şi surate de ocolit, care doar dezagreabile prin miros, care mortale de-a binelea. Pot fi lesne deosebite de un cunoscător, dar, desigur, nu recomand culegătorilor amatori lepiota pentru simplul motiv că nu oricine ştie s-o identifice exact şi sigur. Oricum, în loc să şutez cu osârdie şi de-a valma în inocentele pălării inelate, de ani buni le culeg pe cele apte să devină şniţele gustoase şi înfoiate; niciodată nu mi s-a întâmplat nimic.

Tot aşa şi cu o specie într-adevăr rară la noi, care apare ici-colo, niciodată în acelaşi loc (sporii sunt aduşi şi risipiţi aleatoriu de vânt) şi pe care era s-o tratez tot cu şutul, că arăta cam ca o minge de baschet: cu ani în urmă (şi niciodată după aceea) am găsit în codrii Dobrovăţului şase exemplare din uriaşa şi rarisima ciupercă-delicatesă Langermannia Gigantea, două dintre ele de aproape 3 kg fiecare! După cum am aflat apoi pe internet, capturi similare au fost în amănunt prezentate ca eveniment de presa din China (2008), Italia (2002, 2009, 2012), Polonia şi Cehia (2005-2007), Marea Britanie (2010), Spania (2011), România (2011). Dincolo de virtuţile culinare, Langermannia are proprietăţi anticancerigene (din ea se extrage „Calvacin”) şi este utilizată ca medicament în zona Cernobâl. Pentru că a găsit un exemplar din miraculoasa ciupercă într-o pădure din Catanzaro, dl Giuseppe Gato a fost felicitat personal de preşedintele provinciei italiene, Wanda Fero, şi decorat cu o medalie de merit: „Aţi găsit un specimen excepţional, care atestă bogăţia mediului din ţara noastră”. Italianul se laudă cu un exemplar, eu aş avea la activ şase – le-am publicat pozele într-o gazetă şi încă aştept... decoraţia.

Revenind la chestiunea „corcirii”: am întrebat în dreapta şi-n stânga, inclusiv specialişti de la Universitatea de Agronomie şi Medicină Veterinară: toţi resping ipoteza, iar dl prof. dr. Teodor Robu, prorector, a declarat public că hibridizarea ciupercilor este întrutotul imposibilă. Cele de mai sus n-aş vrea să fie luate ca o invitaţie la culegere (şi, mai ales, consum) amatoristic şi iresponsabil. Primejdia reală o constituie, poate, recoltarea ciupercilor mult prea tinere, care încă nu şi-au dezvoltat semnele distinctive, putând fi lesne confundate. Atenţie la ce puneţi în coş, spor şi poftă bună!