Mircea Radu IACOBAN

Ofer sugestii... de regie. Cum am scris tot pe-aici la data premierei, spectacolul Naţionalului ieşean cu „Chiriţa în provincie” aduce câteva (discutabile) surprize, probabil cu intenţia de a „actualiza” un text străvechi. Nu agreez astfel de tentative, pe care le consider inutile, dacă nu chiar trădătoare: şi Shakespeare jucat în costume moderne de stradă, şi Alecsandri în blugi rămân veşnic actuali prin surprinderea eternului uman din portretistica epocii lor, receptat deplin rezonant şi peste veac; a-i aduce cu sila în scenografia şi costumaţia altor secole echivalează cu un transplant pe care un organism teatral sănătos n-are cum să-l accepte. Merge ca aventură intelectuală şugubeaţă, nu văd motivele pentru care ar trebui luat în serios şi practicat cu osârdie drept semn distinctiv al dezinhibării, curajului regizoral şi inventivităţii creatoare. Dar dacă-l cutezi, atunci fă-l cum se cuvine!

În noua „Chiriţă...” de la Iaşi, sătenii din Bârzoieni, cei care oftează cu foc „Cucoană, dreptate ne dă! / Cucoană, dreptate ne fă!”, îşi arată discret paşapoartele, semn c-or fi (ce altceva?) căpşunari întorşi de prin străinătăţuri. Ca glumiţă, merge, şi-i primită cu amuzament, chiar dacă „actualizarea” şubrezeşte credibilitatea entuziasmului victorios cu care Coana Chiriţa îşi primeşte jinduitul „pasport” adus de Musiu Şarl. Şi aici e aici. Pe bună dreptate, publicul a fost (şi a rămas) consternat văzând că profesorul de franceză al lui Guliţă este... un negru!! Încă o trăsnaie – care, de ar fi fost dusă până la capăt, putea într-adevăr constitui o cheie motivaţională pentru continuarea şi acceptarea demersului regizoral timid iconoclast. Ofer sugestii... inutile şi târzii: Musiu Şarl este, acum, Mister John, de aia-i negru: afro-american, profesor de... engleză. Îşi mai pune cineva odraslele, în Moldova anului 2018, să înveţe limba lui Voltaire? De ce s-o facă? De la Nistru pân’la Tisa / România englezi-s-a! Guliţă nu va mai traduce furculiţă prin „furculision”, nici friptură prin „fripturision”, ci, în admiraţia generală, „furculeişân” şi „friptureişân”. Sumedenie de alte semne teatrale s-ar putea în continuare astfel converti, rezultând o ţesătură în care trimiterea către actualitate, directă ori aluzivă, să primească şi statutul de comentariu ironic „din off”. Am „păstorit”, cu decenii în urmă, o memorabilă „Chiriţă”, tot la Naţionalul din Iaşi, cu Tamara Buciuceanu în rolul principal. A fost un succes, dar, desigur, acum, n-aş mai face-o aidoma. Idei n-ar lipsi: de pildă, un Musiu Şarl chinez. De ce nu?

*

Împreună cu dl Nikolozishvili, ambasadorul Georgiei la Bucureşti, şi cu primarul Iaşiului, dl Chirica, am stabilit locul în care va fi amplasat monumentul marelui scriitor clasic georgian Besarion Gabaşvili, mort la Iaşi în secolul XVIII (1791). Probabil, la începutul lui noiembrie se va dezveli bustul dăruit Iaşiului de georgieni. În 1976 editam, la „Junimea”, întâia (şi deocamdată singura) carte a lui Gabaşvili (Besiki) în România, „Oştile tristeţii”; încă de pe atunci au fost începute demersurile pentru amplasarea statuii, dimpreună cu piatra tombală, cât mai aproape de fostul mormânt al poetului. În sfârşit, bustul, realizat de unul dintre cei mai cunoscuţi sculptori georgieni, Maisuradze, a sosit la Iaşi. Cum pregătim şi un pliant dedicat evenimentului, am revăzut câteva dintre vechile surse documentare de la sfârşitul secolului XVIII, perioadă în care capitala diplomatică a Rusiei se afla, de fapt, la Iaşi, unde-şi stabilise curtea cneazul Potemkin, dorit rege al Daciei de către ţarina Ecaterina a II-a (Gabaşvili a fost unul dintre ambasadorii acreditaţi aici).

Am dat şi peste facsimile ale primelor exemplare din întâiul ziar tipărit în ţările române, „Courrier de Moldavie”, scos la Iaşi, în tipografia lui Potemkin, începând cu februarie 1790. În numărul 7 se publică o relatare despre festivităţile mirobolante prilejuite de încă o înălţarea în grad a „prinţului mareşal” Potemkin, devenit „mare hatman al trupelor de cazaci ai Ecaterinoslavului şi Mării Negre”. Iată un solemn moment protocolar: „Muzica terminându-se, Generalul de Brigadă Platov a apărut ţinând în braţe un imens borcan, pe care l-a băut în numele întregii naţiuni cazace şi în sănătatea Monseniorului Mare Hatman. Borcanul a trecut apoi din mână în mână şi fiecare conviv a băut cu entuziasmul care anima toată suflarea, pentru sănătatea şi prosperitatea Alteţei Sale.”

Fără comentarii.