Către dimineaţă, ploaie torenţială. A trăsnit cumplit undeva, pe strada mea, şi am rămas în beznă. Încerc să telefonez la distribuitorii de curent, dar şi telefonul fix a decedat, iar bateria mobilului e pe ducă. Mort televizorul, mort computerul, dezgheţat frigiderul, întuneric în toată casa. Totuşi, la unii vecini văd lumină – se pare că-s singurul sinistrat. Formez numărul salvator şi începe comedia muzicilor, după care sunt informat că pentru stricăciunea cutare trebuie să apăs tasta 1, pentru alta, tasta 2... şi tot aşa înainte. Apăs cu încredere şi speranţă. Aş! Altă voce, pre-înregistrată, mă anunţă repetat că-s pe rezolvate defecţiunile din comunele cutare şi cutare. Ceea ce mă bucură peste poate, dar cui să-i vorbesc despre necazul meu? Prima încercare s-a petrecut pe la şase dimineaţa. Până seara, cât m-a ţinut mobilul, am primit acelaşi răspuns: „în comuna Mironeasa (etc. etc.) defecţiunea se remediază până la ora X”. Trag o fugă până la un fast food şi-mi încarc telefonul. Abia după 12 ore (!), pe la şase seara, răspunde cine trebuia s-o facă de la bun început. Am păzit sosirea echipei de depanare în poartă până pe la zece. Mai izbutesc o legătură telefonică: „nu aşteptaţi la poartă, avem numărul Dvs., vă sunăm noi”. M-au sunat la 23,15 – după 17 ceasuri de la prima tentativă de apel! Vine echipa: nimic de zis, tehnicieni amabili şi pricepuţi. Îmi extrag într-o clipită drăcovenia din contoar care trebuia să mă protejeze de necazuri: s-a ars prima. Nu-mi pun alta-n loc: „n-are rost, nu se mai poartă”. Am lumină, sunt fericit. După care constat că trăsnetul mi-a prăjit şi televizorul, şi modemul computerului. Sun la UPC. Aceeaşi dramă a incomunicabilităţii: de la Cluj (că de acolo se dreg stricăciunile din Iaşi) primesc până la sastisire eternul mesaj: „colegii noştri sunt angajaţi în alte convorbiri”. După câteva ceasuri în care am sunat fără contenire, în fine, un răspuns. Amabilitate cât cuprinde, cu dulce accent ardelenesc. Când mă plâng că-l aştept de-o zi întreagă, specialistul se miră: „cum aşa, este singurul apel, nu ne-a mai sunat nimeni de la prânz”. Ca să vezi! Sub protecţia scuzelor pre-înregistrate, bleagă nesimţire autohtonă! Mare şi tristă comedia „relaţiei telefonice privilegiate” cu clienţii!
*
Nu-s lipsite de umor amar pancartele afişate la mitingurile politice! Supapa bancului funcţionează de-o vreme şi-n zona hazului de necaz, care, zice-se, e-o componentă a „spiritului nativ al poporului român”, fiind cuibărit în „fibra noastră naţională”! În analiza ADN-ului oricărui compatriot, o anume nucleotidă din lanţul polimer semnalează chimic totdeauna prezenţa hazului de necaz. Bulă n-a murit, dar s-a mai responsabilizat: nu ne mai delectează cu prostioare glumeţe în sine: de-o vreme, bancurile lui au ţinte majore. Sociologia urmează să desluşească semnificaţiile revenirii politicului în structura bancului dâmboviţean. Unii văd, cu acreală, conotaţii negative: „umorul devine o formă comodă de activism civic amestecat cu oarecare doză de laşitate”, în vreme ce Paler dramatiza cândva: „românii preferă să facă haz de necaz şi să amenajeze un talcioc pe orice Golgotă”. Chiar de-i aşa, câtă vreme hazul nu numai că potoleşte amarul, amortizându-i sonurile întristătoare, ci şi amendează acid tare sociale, să-i reconfirmăm dreptul la cetăţenie şi-n veacul XXI: e de-al casei, de-al nostru, din popor. Să ne trăiască! De altfel, a rămas ultimul domeniu în care mai are ce investiga cercetătorul în căutarea „folclorului nou”, cu precizarea că principala condiţionare a creaţiei populare, „trecerea din gură în gură” s-a modificat electronic, devenind „din computer în computer”, cu acelaşi efect perfecţionist al contribuţiei colective. Cât mai avem umor, de ce nu şi-n stradă, existăm!
*
În fine, (textul este reprodus din Daily Mail) a fost elaborată „Carta Mondială a Fericirii”. Autorul, Leo Borman, a scris-o „bazat pe dovezi ce au drept scop dezvăluirea secretului oamenilor fericiţi.” Iată ce ar trebui să facem: 1 – acceptaţi ceea ce aveţi; 2 – bucuraţi-vă de ceea ce faceţi; 3 – trăiţi pentru prezent; 4 – alegeţi fericirea; 5 – cultivaţi-vă relaţiile; 6 – fiţi tot timpul ocupat; 7 – nu comparaţi; 8 – fii tu însuţi; 9 – nu vă îngrijoraţi; 10 – organizaţi-vă; 11 – gândiţi pozitiv; 12 – preţuiţi fericirea. Vedeţi ce simplu-i? Concentraţi-vă pe punctul 4, fiindcă, de fapt, celelalte nici nu mai contează...