Mircea Radu IACOBAN

Cum e turcul, şi pistolul. Turcul ar fi Dan Petrescu. „Pistolul” (mai bine zis pistolarii) l-ar întruchipa trupa lui, noua campioană a României. Poligonul de tragere cu pistoale jucărie şi cartuşe oarbe: cultura în general, cultura naţiei în particular. Nu mi-am făcut niciodată mari iluzii, totdeauna am opinat că fotbaliştii se cuvin să exceleze acolo, pe teren, şi să performeze cu mingea. Dacă o fac bine, e răsdestul. De altfel, e suficient să le vezi stupidele tatuaje scrijelate de la ceafă până-n călcâie pentru a detecta imediat starea culturală  a idolilor stadioanelor, nivelul instruirii şi IQ-ul lor real.

Există şi excepţii care, din păcate, nu confirmă regula: pe Matei (cândva juca pe extremă la Iaşi) l-am întâlnit la concertele Filarmonicii, Dinu ştie (chiar prea) multă carte – rămân „rara avis”. N-aş fi deloc mai fericit dacă jucătorii l-ar citi pe Shakespeare, s-ar pricepe să recite din Ion Barbu şi, pe gazon, s-ar împiedica în minge. Toate cu rostul lor: vapoarele să plutească, roata să se învârtă, ploaia să cadă din cer, atacanţii să ne fericească dând goluri. „O carte uitată pe etajeră”, cum spune cântecul, n-aş crede că-i de aflat prin cantonamente – ei, şi ce? Merge jocul? Ura, şi la gară, mai ales că, în cazul nostru, ne referim la o echipă „feroviară”.

Koloszvari Vasutas (vasùt, în maghiară: cale ferată) Sport Club s-a înfiinţat în 1907 şi, repede (1913), şi-a eliminat referirea feroviară din titulatură. Azi, sunt sigur, puţini dintre echipierii CFR-ului ştiu barem unde-i gara! Tribunele strigă în delir de ani şi ani „Hai, CFR!”, deşi nimic nu mai leagă echipa de sub Feleac de vreo realitate ceferistică, tot aşa cum referirile din transmisiile sportive la „studenţii ieşeni” (când vine vorba de „Politehnica”) n-au nici un temei într-o presupusă legătură a echipierilor cu Universitatea tehnică din Copou. Dar, mă rog, astea-s mărunţişuri, tradiţia se cere exploatată; revin la turc şi la pistol.

Cum scriu gazetele, la finalul meciului cu Viitorul, când titlul a revenit la Cluj, s-a organizat o petrecere „frumoasă şi decentă”. Dominată, desigur, de manele („rimează” perfect cu stupidele tatuaje). Eu zic că n-a fost nici decentă, nici frumoasă, câtă vreme intelectualii gazonului n-au găsit ceva mai bun de făcut decât să lanseze cea mai cretină manea, textul căreia, cu jale în suflet îl transcriu în cele ce urmează:

„Unul a fost Eminescu,

Apoi este Petrescu.

Cel mai mare antrenor

Al tuturor timpurilor.

În ciuda duşmanilor

Ne aşteaptă Liga Campionilor.

A venit titlul în Ardeal,

A revenit la number one.”

Ca din orice manea, nu putea lipsi tema „duşmanii” (de astă dată necorelată cu obsesia „banii”, că n-au deloc a se plânge fotbaliatorii clujeni, deţinători ai celor mai mari salarii din toată Liga I). Nu discut precaritatea versificării marca Salam, rimele şchioape ori de-a dreptul absente, ci impardonabilul şi neruşinatul distih „Unul a fost Eminescu / Apoi este Petrescu”. Incredibil! Ziceam că o culme a aberaţiilor a constituit-o declararea lui Budescu drept „genial” (în transmisiile Look TV), totuşi oarecum pasabilă, fiindcă dacă pot exista „genii” pe postate, cum ar fi al gulaşului (Guinness Book acordă titlul, în 2007, unui bucătar din Salonta) ori al cununii de ceapă (tot Guinness îl decernează sătenilor din Pericei - Sălaj), de ce nu şi-ntr-ale fotbalului (Cartea Recordurilor i-l decernează cu anumită întemeiere lui Duckadam). Numai că geniul (din latină „genius”) este definit drept „înaltă treaptă spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate”. Ce înaltă investiţie spirituală or fi presupunând evoluţiile (de multe ori remarcabile şi-atât) lui Budescu, greu de bănuit. Cât priveşte inepta comparaţie Eminescu-Dan Petrescu, nici n-am cuvinte s-o comentez. Antrenorul clujean este un personaj contradictoriu, suferind de mania persecuţiei, muncitor, inspirat, exigent şi infatuat: „rezultatele mele sunt prea mari ca să mă compar cu oricine” – posibil doar cu Eminescu!

Hai, că măcăne prea tare maneaua de la Cluj, rezultat evident al culturii precare şi al lipsei bunului-simţ elementar. Toată echipa, cu Paszkany în frunte, s-ar cuveni să-şi ceară grabnic iertare. Românii au câteva lucruri sfinte, între care şi Eminescu. Respectaţi-le!