Mircea Radu IACOBAN

... „nu cred a se mai face”! Iată fapte: reabilitarea căii ferate Bucureşti-Constanţa era prevăzut să coste, când s-a început refacerea în 2005, 665 milioane de euro. S-a terminat cu şase ani mai târziu decât era programat şi a costat aproape un miliard. Recitiţi ce scria Eminescu, cu mai bine de un veac în urmă despre acelaşi sector de cale ferată: „...se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.n.), care nu face nici cinci, şi patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor”. Nimic nou sub soare! Nu ştiu dacă mecanismul fraudării va fi fost chiar identic, mai degrabă nu, fiindcă-s de tot întortocheate căile Diavolului, dar îndoială nu încape nicicum: cel mai mare român al tuturor timpurilor a intuit şi diagnosticat cu incredibilă exactitate starea României de atunci, iar ceea ce era valabil cu mai bine de un veac în urmă îşi păstrează, surprinzător, valabilitatea şi acum, la început de secol XXI! Poate că şi de aceea se străduiesc unii să declare publicistica lui Eminescu nulă: citind-o, se aşează în postura celui ce se examinează gol-goluţ în oglindă. Aş spune că articolele lui Eminescu ar trebui retipărite periodic în gazete, pentru a vedea limpede că „toate-s vechi şi nouă-s toate”! Dureros de actuale şi cumplit de adevărate aceste texte uitate: similitudinea conduitei clasei politice sare în ochi, ca şi biata stare a ţării jecmănite. Citiţi şi miraţi-vă: articolul n-a fost scris acum, ci, ehei, atunci: „De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus şi economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice. Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat prooroc mincinos. Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme, încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucureşti; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavoda-Chiustenge (Constanţa - n.n.), care nu face nici cinci, şi că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cum că o seamă de judecători şi de administratori în România sunt tovarăşi de câştig cu bandiţii de codru. Dacă cineva ar fi prezis toate acestea, lumea ar fi râs de dânsul şi totuşi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat şi se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar. Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă şi fără capital, nu mai e îndoială că ceea ce au ei, a pierdut cineva. Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită, capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii (...) Acei ce compun grosul acestei armate de filibustieri politici sunt bugetofagii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijează însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale, care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie.”

Nihil nove!

P.S.

Apropo de scandaloasele şi mizerabilele alegeri de la Federaţia de fotbal: Universitatea ieşeană păstoreşte şi o grădiniţă, numai că educatoarele nu-s membre ale Senatului şi nu ele decid alegerea rectorului. La noi, fotbalul profesionist este condus de un nacealnic ales de amatori, dintre amatori! S-a-ntors lumea cu fundul în sus! De la o poştă se vede enorma imoralitate a şmecheriei, dar totul rămâne cum s-a vorbit în tren, fiindcă mofturile democraţiei simulate nu îngăduie ruperea pisicii. Porcăria-i cât casa; aşa rămâne!