Mircea Radu IACOBAN

„Câte divizii are Papa?” a replicat ironic Stalin la sfârşitul războiului mondial, când Vaticanul a încercat să participe la tratativele de pace. Câte divizii a avut România în Basarabia? – s-ar putea formula azi o întrebare-parafrază menită să desluşească temeiurile victoriei resurecţiei naţionale în Basarabia, care, fără a fi ajuns încă la deplină izbândă, a izbutit să deturneze hotărâtor cursul aparent imuabil către rusificare şi deznaţionalizare. România a avut dincolo de Prut curajoase divizii ale spiritului, în frunte cu generali ai conştiinţei naţionale, dintre care doi au fost propuşi pentru a li se decerna săptămâna viitoare, în preajma zilei istorice de 27 martie, titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Iaşi: Mihai Cimpoi şi Nicolae Dabija. Este un prilej pentru a le recunoaşte truda şi meritele într-o îndelungată luptă inegală în care principala armă a fost cuvântul. Acum 50 de ani, în 1968, apărea prima carte semnată Mihai Cimpoi – un nume care avea să se impună hotărâtor în critica şi istoria noastră literară şi să contureze, în timp, statura unui adevărat model al luptei basarabenilor pentru limba română, pentru regăsirea şi resuscitarea fiinţei naţionale. Fiu de ţăran, s-a născut în 1942 în comuna Larga, judeţul Hotin, din fostul regat al României. Absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Chişinău, Mihai Cimpoi a lucrat la început în redacţia unor reviste culturale şi în secretariatele literare ale unor prestigioase teatre. Sub acuza de „naţionalism”, începând din 1973 i s-a interzis semnătura. A fost mereu, alături de Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Valeriu Matei şi alţi curajoşi militanţi unionişti, în primele rânduri ale luptei împotriva deznaţionalizării şi înstrăinării impuse, pentru întoarcerea la adevărata identitate spirituală, păstrarea fiinţei naţionale şi a limbii strămoşeşti, astfel ilustrând convingător şi învingător sintagma „rezistenţa prin cultură”. 

După obţinerea independenţei Basarabiei, timp de două decenii a deţinut preşedinţia Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Este doctor în filologie din 1998, cu teza „Eminescu – poet al fiinţei”. Una dintre cărţile sale fundamentale, „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”, poartă trei semnificative motto-uri: primul din Ovidiu („Când mi-am pierdut eu ţara, atunci a fost pieirea”), al doilea din Călinescu („Literatura română este una şi indivizibilă”) şi al treilea din Alexandru Mateevici („N-avem două limbi şi literaturi, ci numai una”). Mihai Cimpoi este preşedinte-fondator al Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu” de la Chişinău, unde se desfăşoară o rodnică muncă de cercetare a operei poetului nostru naţional şi se organizează anual Congresul Mondial al Eminescologilor. Este membru de onoare al Academiei Române şi membru titular al Academiei de Știinţe a Republicii Moldova. A fost distins cu numeroase ordine şi medalii conferite de România şi de Republica Moldova, între care Ordinul naţional „Steaua României” în grad de comandor. A semnat circa 60 de ample cercetări şi eseuri monografice, peste 3000 de studii şi articole publicate în presa lumii şi mai mult de 200 de studii de prezentare a literaturii române apărute în Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Grecia, Turcia, Ucraina, Letonia, Rusia, Lituania ş.a. Mai bine de 30 de cărţi, unele deosebit de preţioase pentru cultura naţională, poartă pe copertă semnătura lui Mihai Cimpoi, fiind distinse cu premii academice, ale Uniunilor de Scriitori şi ale altor prestigioase instituţii de cultură. O lucrare monumentală, adevărată „catedrală a spiritului” (lansată, în momentul apariţiei, şi la Suceava) este „Dicţionarul enciclopedic Eminescu”, elaborat de Mihai Cimpoi în cadrul Institutului de Filologie al Academiei de Știinţe a Moldovei şi al Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu”, carte despre care Eugen Simion spune că izbuteşte „să excludă atât vanităţile şi rătăcirile localismului orb, cât şi cosmopolitismul arogant şi represiv faţă de miturile spiritualităţii româneşti.” Sunt binecunoscute legăturile deosebit de strânse ale academicianului Mihai Cimpoi cu Iaşul. A publicat la Editura „Junimea”, semnează în presa literară ieşeană, a scris despre cărţile ieşenilor, este o prezenţă constantă la manifestările culturale din oraşul lui Eminescu, şi are aici (ca şi în toată România) prieteni statornici, cu care împărtăşeşte idealuri comune.

  În tableta viitoare, un portret al lui Nicolae Dabija.