Mircea Radu IACOBAN

Culisele vieţii politice „la vârf” în Rusia au fost din totdeauna spectaculoase, deşi greu descifrabile pentru Ivan-cetăţean-de-rând. Actuala scenă cu un singur actor, Putin, şi-a programat şi spectacole în deplasare, apelând la rezolvări demne de epoca stalinistă, când „braţul lung al revoluţiei” îl ajungea pe Troţki şi dincolo de ocean, tocmai în Mexic. După decesele misterioase cu iz politic din ultimii ani, repede muşamalizate „acasă”, după istovirea poveştilor cu amoruri prezidenţiale şi moştenitori tăinuiţi, s-a cam sleit interesul publicului pentru dramele autohtone. Drept pentru care cazul otrăvirii lui Skripal în Anglia, conjugat cu acuzele americanilor privind amestecul rus în chestiuni interne ale SUA, deţine acum capul de afiş (după ce, tot în Anglia, au avut parte de morţi suspecte Litvinenko (2006), Golubev (2007), Partakasişvili (2008), Berezovski (2013)). Pe vremea lui Stalin, nimeni n-ar fi cutezat nu să protesteze, dar barem să comenteze miile de asasinatele politice – necugetatul ar fi ajuns a doua zi în tren către Gulag, dacă nu direct în subsolul execuţiilor de la Lubianka. Cu atât mai puţin s-ar fi îngăduit referiri la viaţa privată a „marilor dascăli”, nici acum revelată până la capăt, în toată splendoarea ei. Dar dacă tot s-au deschis arhive, fie şi parţial, să le răsfoim sub semnul supratitlului acestei rubrici – „să vezi şi să  nu crezi!” Lenin a fost homosexual activ (dar nu de asta îl iubim noi!). Subiectul de tot scabros-hazliu, completat cu noi documente de arhivă, depăşeşte cu mult sfera dezbaterilor privind libertatea sexuală, datorită implicaţiilor politice adiacente. „Amanta” lui Lenin nu era altcineva decât tinerelul Zinoviev, cu 13 ani mai june decât „marele dascăl al omenirii”. Idila o dezvăluie mărturii directe (scrisorile de amor ale lui Zinoviev; Stalin a hotărât, cu premeditare, să fie păstrate în arhive) şi indirecte, din analiza comportamentală a cuplului „istoriceşte constituit”. Între 8 iulie şi 5 august 1917, Lenin şi Zinoviev şi-au petrecut luna de miere într-o colibă de pe malul lacului Razliv, dar se pare că relaţia celor doi iubiţei începuse încă în Elveţia, unde cuplul a fost surprins de Krupskaia în plină partidă de amor. Moment pe care Zinoviev îl evocă fără echivoc într-o scrisoare din 1918: „Nu trebuie să ne mai ascundem de Nadejda, spre deosebire de cele întâmplate la Geneva, unde ea ne-a prins pentru prima dată.” Despărţirea survenită după episodul Razliv a fost greu suportată de amândoi, dar mai ales de Zinoviev, care scrie de-a dreptul disperat: „Dragă Vova! Nu-ţi poţi închipui cât mi-e de trist fără tine, cât de mult îmi lipsesc mângâierile noastre (…) Poţi fi sigur că, de când ai plecat, nu m-am atins de nimeni. Poţi fi absolut sigur de sentimentele mele faţă de tine şi de loialitatea mea. Crede-mă, nu m-am atins de un bărbat sau de o femeie şi nici nu o voi face. Numai tu îmi eşti apropiat…” Se pare că celălalt amorez n-a răspuns grabnic epistolei înflăcărate, aşa că este nevoit să revină: „Dragă Vova! Tu nu mi-ai răspuns. L-ai uitat pe amicul Gherşele… Eu am pregătit pentru noi un loc frumos. Putem trăi acolo cât dorim (…) Este o locuinţă minunată şi nimeni nu va putea împiedica dragostea noastră. Va fi ca înainte (…) Nimeni nu va putea înţelege sentimentele noastre. Vino cât mai repede. Te aştept, floarea mea. Al tău, Gherşele.” Semnătura se cuvine decodificată: adevăratul nume de familie al lui Zinoviev era Ovsel Gershon Apfelbaum. Ascensiunea lui politică n-are cum să nu se nutrească şi din ardenta relaţie homosexuală cu Lenin. Împreună cu Kamenev a susţinut, în 1922, alegerea lui Stalin ca Secretar general şi înlăturarea lui Troţki. Recunoştinţa lui Stalin s-a manifestat ca de obicei: „Gherşele” a fost arestat în 1935 şi împuşcat în 1936. Partenerul de zbenguieli erotice, mort în 1924, nu mai avea cum să-l protejeze. Şi, oricum, Lenin dispăruse de ani buni din viaţa politică reală, ca urmare a degenerescenţei ce i-a tarat familia şi a sifilisului contractat în tinereţe. (Întrebare: Zinoviev nu s-o fi molipsit, ori, cine ştie, nu i-o fi dăruit chiar el marelui dascăl Treponema pallidum?) Pline de haz postum, scrisorile amorezului merită puse în ramă: „…mă încălzeşte gândul că, peste câteva zile, ne vom revedea şi îmbrăţişa. Te sărut pe tine şi fundul tău marxist. Gherşele.” Spuzit de puzderia pupăturilor politice, fundul cu pricina devenise, se pare, mai puţin disponibil pentru săruturile înfocate ale lui Zinoviev. Care continua să insiste, chiar şi atunci când Lenin era grav bolnav. Drept pentru care Krupskaia îl somează, în 1922: „Te rog să nu-l mai deranjezi pe soţul meu cu cererile tale pentru întâlniri. A sosit timpul să vă liniştiţi. Neruşinarea voastră nu se mai poate răbda. Ilici este bolnav.”

... Bolnavi care au condus lumea…