Mircea Radu IACOBAN

Nu ştiu dacă aţi avut nenorocul să urmăriţi clipul în care o femeie musulmană este decapitată în plină stradă. Dacă nu l-aţi văzut, să nu regretaţi: este oribil, sinistru, îngrozitor şi poate da coşmaruri. În ce veac trăim? Ce argumente cultural-religioase, ce sistem legislativ ar putea determina şi justifica asemenea monstruozităţi? Un răspuns indirect îl oferă celor ce ştiu să sesizeze naşterea monstruosului din aparent inocente aberaţii mărunte... povestea pătlăgelei. Cotidianul egiptean „Hurriyet Daily” a declarat roşia aliment interzis islamiştilor. Iată citatul: „Este interzis a mânca tomate (roşii), pentru că ele sunt alimente creştine. Tomata (roşia) conţine în interiorul ei crucea, iar Allah nu acceptă crucea şi sfânta treime (…) După cum susţine o soră din Palestina, ea a avut o viziune cu profetul lui Allah, Mahomed. În viziunea femeii, Profetul plângea şi avertiza naţiunea să nu consume tomate.” Gazeta publică şi fotografia incriminatoare: o roşie tăiată în două. Încrucişarea nervurilor arată, în interior, imaginea distinctă a crucii. Inacceptabil! Dacă vigilentul denunţător al delictului (ca să nu spunem delirului) ar mai şti că planta adusă din Mexic şi Peru se înrudeşte, fie şi de departe, cu tutunul, iar sucul de roşii este creditat cu proprietăţi afrodisiace, ar avea şi alte solide argumente în plus pentru a-şi susţine apelul la interdicţie! Eu unul aş condamna roşia de azi din cu totul alte motive: a detronat pătlăgeaua strămoşească, punând în loc un ersatz cu gust fad de polistiren expandat. Într-o piaţă ieşeană am văzut la o tarabă afişul „roşii cu gust”, ceea ce echivalează cu recunoaşterea de facto: înşişi cultivatorii iau samă că nu mai oferă decât ca excepţie adevăratul fruct (sau legumă, fiindcă americanii au decis la Curtea Supremă, în 1893, că-i legumă, în vreme ce Uniunea Europeană o taxează vamal, din 2001, drept fruct…), care nu mai este decât în înfăţişarea exterioară ceea ce a fost. Când tăiam pe vremuri o pătlăgică, se parfuma toată camera! Acum cumpărăm cuminţi roşii din polistiren boit, semn prevestitor că asta ne rezervă viitorul: alimente „făţoase”, meremitisite în laborator. Roşia de azi a „procesat-o” din greu, încrucişând plante sălbatice cu plante de cultură, onorabila cercetătoare Ann Powel, responsabilă de „selecţia axată strict pe culoare şi aspect exterior, ceea ce a dus la pierderea genelor responsabile de conţinutul în zahăr şi arome”. Puse la treabă şi manipulate, cromozomul 10 şi gena SIGLK2 ne-au fericit cu o făcătură semi-sintetică, crescută pe pat de vată minerală îmbibat cu substanţe nutritive şi irigat cu îngrăşăminte solubile tip Kemira, plus supliment organic lichid Stimulsoil 200. Mă tem că nici dna Powell nu agreează o astfel de creaţie a agro-chimiei în farfurie! Firesc ar fi fost ca românaşii noştri să păstreze tulpina zemoasă şi aromată moştenită din moşi-strămoşi, îngrăşată umil cu bălegarul mioritic. Dar cum piaţa decide, iar piaţa presupune arătoase producţii record obţinute indiferent cum, cultivatorii s-au repezit la reţetele de import. Cumva explicabil: de pe un hectar de seră cu pământ se obţine o recoltă de cel mult 50 de tone, în vreme ce producţia la hectar a roşiei falsificate obţinută în serele cu substrat trece de 400 tone. Mult, lucios şi prost – chiar dacă scade preţul pe kilogram, profitul oricum creşte, datorită imensului spor cantitativ. Costisitoarele eforturi care se fac ici-colo pentru regăsirea roşiei de altădată (au apărut fundaţii cu acest scop în Oltenia şi-n Ardeal, s-a constituit Asociaţia „Dor de gust” etc., etc.) amintesc pilda cu capra: rabinul l-a învăţat pe Iţic să bage capra în casă şi, după apariţia unui întreg cortegiu de necazuri, l-a făcut fericit încuviinţând scoaterea caprei. Noi am scos pătlăgeaua din culturi, şi acum, cu eforturi şi cheltuială, încercăm s-o băgăm la loc redescoperindu-i cu uimire calităţile... din totdeauna ştiute! Cât despre interdicţia islamică, nu poţi exclama decât că-i mare grădina lui Dumnezeu, indiferent care-o fi cel din icoană… Ieri am tăiat un castravete şi m-am înfiorat având vaga impresie că secţiunea sugerează imaginea stelei lui David. Iar Frankfurter Algemeine Zeitung are şi alte îngrijorări: „Este cunoscut că renumitul croissant seamănă cu o semilună, dar nu credem că acest element vizual i-ar împiedica pe creştini să mai cumpere croissantul”. Pe de altă parte, pot interveni şi suspecte conotaţii politice: Ceauşescu se regala cu pătlăgele şi brânză. A invoca cu regret pătlăgeaua n-o fi semn de primejdioasă, condamnabilă şi tendenţioasă nostalgie cu cântec? Iar cel ce respinge roşia manipulată nu-i un defazat inamic al progresului, al ştiinţei, al cuceririlor veacului? Orice-ar fi, mi-e dor de-o pătlăgică...