Mircea Radu IACOBAN

Pe vremuri, un cântec revoluţionar începea abrupt şi ameninţător cu „Alarmă, alarmă, alarmă la CFR / Și ţipătul ei sfarmă barierele” – era vorba despre greva din 1933, pe care autorităţile au „rezolvat-o” cum nu se poate mai brutal într-o Românie căreia îi plăcea să se considere liberă şi democrată. Nici armata nu mai are, în anul de graţie 2018, puterea să oprească tăvălugul ce ameninţă Căile Ferate Române în însăşi temeiul şi raţiunea existenţei lor: utilitatea publică. După ce, în decembrie, am fost cadorisiţi cu un „Mers al trenurilor” pur şi simplu mincinos, ornat cu trasa aceluiaşi tren repetată aidoma în pagina tipărită de două, ba chiar şi de trei ori, spre a lăsa impresia de opulenţă feroviară, am aflat în „cartea trenurilor de călători” un fluturaş ce anunţa sumedenie de trenuri anulate înainte de a se naşte. După ce, faţă de 2017, s-a procedat la noi suspendări de trasee şi de trenuri, de la predarea „Mersului” în tipografia Filaret şi până la apariţie au fost operate alte răşluiri. Credeam că-s ultimele, dar nu, un comunicat recent vine cu altă lungă listă de trenuri desfiinţate, ori cu circulaţia limitată la anumite zile ale săptămânii. La urma urmei, cât se poate de firesc: trenurile personale, rămase cu un vagon-două şi remorcate de o locomotivă ce ar putea tracta 100, se plimbă pe roate mai toată vremea goale. Au dispărut navetiştii, s-a întronat zeul automobil, triajele pentru marfare sunt pustii, în competiţie a intrat şi avionul – destule motive care să pună trenul de călători într-un stand-by neliniştitor: ce va urma, dacă cerinţa pieţei continuă să se subţie, intrând în ecuaţie şi prezumtivele autostrăzi? Probabil, vor rămâne pe şine trenurile interregio de lung parcurs, cursele de pasageri şi, în general, personalele fiind primele condamnate. Ăsta-i mersul lumii, nimic de făcut. Cine credea, în veacul XVIII, că se va mistui în neant diligenţa şi, în următorul secol, birjele şi birjarii? În America, oraşele rămase în afara traiectului autostrăzilor au răposat unul câte unul; nu acelaşi destin poate fi prezis târgurilor noastre lăsate făr-de tren. Nici Fălticeniul, nici Rădăuţiul, nici Huşiul nu par a resimţi la modul tragic îmburuienirea şinelor: viaţa merge înainte, trenul ţine de „a fost odată”. Lista noilor anulări permanente adaugă alte localităţi-supriză pe lista neagră. De acum înainte, Hunedoara nu va mai avea trenuri de călători! Nici unul! În urmă cu 30 de ani, din gara siderurgiştilor plecau 11 perechi de trenuri personale şi două accelerate: unul către Bucureşti şi al doilea direct la Iaşi. S-a dus viaţa falnicei Veneţii! Și la Cugir, de la 1 martie, gara va deveni adăpost pentru comercianţi mărunţi, firme, buticuri şi ce clienţi plătitori de chirie s-or mai găsi. 7 perechi de trenuri soseau şi plecau în 1986 de la Cugir! Tot şapte şi de la Zimnicea. Destinaţii nerentabile: adio, tren, adio gară! Interesant este ceea ce se petrece pe secţia Târgovişte-Pietroşiţa. Prin 2015, a fost complet scoasă din rutele de pasageri ale CFR, cu toate trenurile anulate. După care, repusă-n grad, a înviat spectaculos, cu 13 perechi de trenuri în 2016-2017 şi, mai prudent, cu numai 6 în noul mers. Toate anulate acum, potrivit intenţiilor anunţate de mărţişor. Un singur tren rămâne: nr. 15.161, particular (S.C. „Astra”). Și cum natura are oroare de vid, sunt sigur că, foarte repede, trenuri private vor lua locul celor suspendate de CFR, cum s-a întâmplat pe sumedenia de rute cedate particularilor. Întrebarea se rotunjeşte de la sine: de ce acelaşi traseu devine rentabil pentru privaţi şi rămâne nerentabil pentru CFR? O fi atât de greu de răspuns la această întrebare, care se pune nu de ieri, de azi? Oricum, trebuie înţeles că legile pieţei guvernează sever şi nu pot fi înşelate. Mai an, s-a redeschis, cu tam-tam, cuvântări şi cuvenita recepţie, linia Ilva Mică-Rodna Veche, pe traiectul căreia se află staţiunea Sângeorz-Băi. Aplauze, flori, oficialităţi, primari emoţionaţi, ulceroşi fericiţi, ceferişti ce şi-au scos de la naftalină şapca roşie de altă dată. Și... gata: n-a dansat decât o vară: înregistrându-se în medie câte 1-3 călători/tren, linia s-a închis din nou – de astă dată, cu siguranţă, pentru totdeauna. Ceva mă face să cred că nu acelaşi ar fi destinul liniei Dorneşti-Rădăuţi-Putna, în cazul în care s-ar izbuti mult dezbătuta redeschidere. După atâta frăsuială, întâlniri şi declaraţii optimiste, nici nu mai ştiu care-i adevăratul stadiu al chestiunii.