Mircea Radu IACOBAN

S-a decis prin lege: de la 1 martie vom avea un Muzeu al locomotivelor. Departe: la Dej, unde sunt păstrate 25 de exemplare din vechile maşini cu aburi ale secolului trecut. Poate cititorii îşi mai amintesc de articolele noastre publicate în această rubrică prin care de ani buni tot propunem înfiinţarea unui asemenea muzeu, cum în mai toate ţările există, din Bulgaria până-n India, Canada ori Brazilia (în SUA, într-un singur drum de la Columbus la Niagara am vizitat trei astfel de instituţii muzeale).

Ceea ce pompos se intitulează acum „Muzeul CFR” de pe Griviţa Bucureşteană e-o caricatură: nu se poate evoca istoria căilor ferate române doar expunând tăbliţe cu inscripţia „impiegat de mişcare”, compostoare şi aparate Morse. Fără istoria locomotivei, istoria CFR rămâne bearcă, fadă şi inexpresivă! Considerând că locul cel mai potrivit nu poate fi decât Capitala, am sugerat utilizarea liniilor nefolosite din cotlonul Gării Basarab, acolo unde se parcau vagoanele P (penitenciar), acum cvasidispărute, deţinuţii fiind transportaţi de la o puşcărie la alta în maşini moderne, cu aer condiţionat. Nu-i vorbă, linii goale, ruginite şi năpădite de buruieni găsim acum din belşug în orice gară, aşa că nu spaţiul ar constitui impedimentul, ci obşteasca inerţie, care, până la urmă, a patronat mistuirea unei bune părţi din fondul muzeal depozitat ici-colo, trecut în acte ca patrimoniu şi ori furat bucată cu bucată, ori vândut pe nimic în străinătate.

S-a decis înfiinţarea muzeului la Dej – tot e ceva. La fel de bine se putea amplasa la Sibiu, unde-s păstrate 40 de maşini cu abur, nu 25 ca la Dej, ori la Reşiţa, unde au fost adunate cu grijă exponate de excepţie, între care şi locomotiva „Resicza”, construită în 1860 (se zice că un Muzeu CFR, înfiinţat în 1994, ar exista şi la Sibiu, dar, în afară de titulatură, cu ce laudă? Are un program, buget, fonduri, iniţiative, organizează acţiuni de răsunet? Dacă după acest model va funcţiona şi muzeul de la Dej, nu s-a rezolvat nimic.)

Un muzeu al locomotivei se cuvine să fie o instituţie vie, care să ofere vizitatorului nu numai epave încremenite, ci şi demonstraţii de funcţionare, poate şi scurte călătorii în incintă şi-n afara ei. Aş crede că într-o asemenea instituţie s-ar cuveni adunate toate locomotivele cu aburi care au circulat pe liniile României şi care, prin minune, deşi ruginite şi descompletate, se mai pot găsi pe unde nu te aştepţi. Cele două din Gara Feteşti, înregistrate în categoria „Tezaur”, şi de ani în şir atacate profesionist de hoţii de fier vechi, vor rămâne curând doar cu roţile, şapte maşini de la Reşiţa urmează a fi scoase la licitaţie de creditori (deşi-s şi ele incluse la „Tezaur”!), iar cele mai valoroase piese au fost scandalos cadorisite în străinătate, unde o astfel de locomotivă evaluată la (minimum) 65.000 de euro am vândut-o cu 4.000! Preţ de fier vechi!

Aşa a plecat peste hotare şi maşina 40.003, serie unicat nu numai în Balcani, construită în 1908 pentru singura linie dinţată de la noi, Bouţari-Sarmizgetusa. O surată a ei, 40.008, am descoperit-o prin anii ’70 în depoul Bârlad, pe post de cazan de aburi. Am scris două pagini în „Flacăra” lui Păunescu, arătând incredibila valoare muzeistică a ciudatei arătări cu un al doilea grup de cilindri interior, menit să angreneze trudnic şina dinţată. Regionala CFR s-a sesizat, a adus-o şi a expus-o la Iaşi într-un „orăşel al copiilor” dintr-un cartier mărginaş. În câteva luni, n-a mai rămas nimic din ea: furată piesă cu piesă, a căptuşit buzunarele hoţilor de fier vechi! Până şi locomobile care, pe vremuri, treierau la arie, le-am dat aproape de pomană pentru completarea „fondului de aur” al muzeelor austriece şi germane, ca să nu mai vorbim despre pitoreştile locomotive de linie îngustă achiziţionate de colecţionari din Slovacia, Austria, Germania şi Serbia şi transportate rapid cu camionul peste graniţă, înainte să se sesizeze cineva. Şi de s-ar fi sesizat... măsuri tot nu lua nimeni!

Iar pentru a asigura funcţionarea liniilor turistice de la noi cu „mocăniţe”, s-au importat la preţuri zdravene maşini chiar din ţările în care am exportat pe trei firfirici! Nu se mai ştiu prea multe despre astfel de locomotive, generaţia tânără probabil că nici n-a călătorit vreodată cu un tren remorcat de pufăitoarea, harnica şi modesta maşină cu aburi. Drept pentru care, din neştiinţă combinată cu „revoluţionară” dorinţă politică de epatare, apar în presă aberaţii monumentale. Juna Florina Pop scrie într-un ziar din Cluj, apropo de înfiinţarea noului muzeu, monumentala tâmpenie potrivit căreia locomotiva nr. cutare „o conduceau doar mecanicii din conducerile locale ale PCR” (!!!) şi că urmează a fi reconstruit un vagon „identic cu cel folosit la deportarea evreilor”. Din imagine rezultă că nu-i vorba decât despre cunoscutul vagon de marfă tip G, utilizat în mii şi mii de exemplare pe reţeaua CFR, ce poate fi aflat şi azi pe diverse linii moarte ale decedatelor triaje. A agăţa aiuristic o cumplită tragedie umană unui inept demers gazetăresc nu-i altceva decât impietate şi-atât.