Mircea Radu IACOBAN

O (prea!) lungă emisiune la Realitatea TV a adus în platou trei personalităţi de necontestat prestigiu academic: criticul literar Eugen Simion, fost ani în şir preşedinte al Academiei, romancierul şi articlierul Nicolae Breban şi farmacologul Victor Voicu, secretar general al Academiei. S-au spus lucruri tulburător de adevărate privind destinul românilor şi României în vremuri considerate a fi de răscruce pentru istoria Europei, şi chiar dacă, uneori, vehemenţa tonului putea lăsa bănuiala unei cronice iritări, dezbaterea în sine, moderată de Hoandră, s-a păstrat între limite considerate „academice”. Temperamentalul Breban a readus în discuţie o temă mai degrabă ocultată de presa română decât cercetată cu necesara investiţie de curaj şi obiectivitate: statutul umilitor de colonie atribuit tot mai evident ţării noastre de aliaţii occidentali. Nu vorbim numaidecât despre o chestiune anume, punctuală, ci de o atitudine generală pe care un stat cu ceva demnitate s-ar cuveni s-o respingă ferm şi, pe cât putinţă, elegant. Intervenţia de majordom a ambasadorului SUA nu-i prima de acest fel, nici, probabil, ultima.

Constat că, din considerente ce ţin de lupta politică internă, tinde a fi acceptată fără crâcnire, chiar cu o anume satisfacţie, fiind amendată nu inacceptabila intervenţie în treburile strict interne ale României, ci atitudinea celor care cutează s-o respingă. N-am pregătire juridică, nu mă pricep la treburile Justiţiei, nu mă amestec în controversele de fond. Bine ar fi fost dacă somaţia ambasadorului („to urge”!) m-ar fi lămurit care-s, de fapt, articolele contestate, numai că avertizarea rămâne să plutească într-un vag poate acceptabil în cazul unei demonstraţii stradale, dar nu şi într-un Comunicat oficial al „Marelui Licurici”.

Trebuie, desigur, să facem cuvenita distincţie între dreptul Uniunii Europene de a interveni în orice chestiuni majore, inclusiv legislative: suntem membri UE, am acceptat un regulament, trebuie să ne conformăm, atenţionările şi eventualele sancţiuni ale Bruxelles-ului au, ca să spun aşa, deplin „temei legal”. Relaţia cu SUA, însă, s-ar cuveni să fie deplin simetrică, fiindcă nu suntem al 77-lea stat american. Două ţări suverane au aceleaşi drepturi, iar egalitatea („dar nu pentru căţei!”, cum spunea fabulistul) de tratament se întemeiază pe elementarul respect chemat să guverneze conduita ambelor părţi. În SUA şi-n toată lumea funcţionează şi legi absurde, aiuristice, grav nedemocratice. Ce s-ar întâmpla dacă Ambasada noastră de la Washington şi-ar „manifesta îngrijorarea” şi ar „îndemna” oficialităţile să abroge legea prin care în statul Vermont se interzice negarea Divinităţii? De necrezut: în ţara tuturor libertăţilor, şi la a aproape un veac de la „Procesul maimuţelor”, dacă legea nu-ţi impune credinţa, te obligă, totuşi, să-ţi ascunzi concepţiile şi să accepţi, fie şi numai formal, teoria creaţionistă!

Nici nu cred că am fi onoraţi cu vreun răspuns oficial, intervenţia noastră fiind tratată cel mult ca simplă ghiduşie – nici măcar obrăznicie! Probabil că legile anticorupţie sunt mai eficiente peste ocean, regretabilul fenomen manifestându-se de-a dreptul terifiant acolo, câtă vreme, într-un singur an, numai băncile din SUA au plătit 150 de miliarde de dolari (!!) amenzi pentru astfel de infracţiuni. Orice sugestie de îmbunătăţire legislativă întemeiată pe bogata şi îndelunga experienţă americană nu poate fi decât bine-venită şi, sper, acceptată la noi – dar nu şi somaţiile complet lipsite de respect formulate pe ton inchizitorial, absolut de neîngăduit între ţări care, barem teoretic, se respectă reciproc.

Altfel, dacă ar avea ceva umor, ONG-urile noastre ar putea, la rându-le, să se arate îngrijorate faţă de legile americane. Cum ar fi: în Ohio nu-i permis să locuiască mai mult de cinci femei în aceeaşi casă, în Texas n-ai voie să împuşti un bivol de la etajul II al unui hotel, în Florida femeile care sar cu paraşuta duminică sunt pasibile de închisoare, în Nevada mustăcioşii n-au voie să sărute femei, în California nu-i voie, prin lege, să mănânci portocale în cadă, în Illinois este ilegal să mergi la Operă însoţit de un pudel, în Montana femeilor nu le este permis să acceseze adresele de e-mail ale soţilor, în New Mexico femeile n-au voie să iasă în public nebărbierite, în Arizona este interzis să vânezi cămile, în Illinois eşti amendat dacă dai câinilor să fumeze – etc., etc. Cireaşa de pe tort: În Idaho s-a decis, tot prin lege, că valoarea lui π nu mai este 3,1415, ci... 4.

PS

După finala din Australia, Simona Halep a ajuns la spital. Nu cumva cerem prea mult de la această fătucă de 1,68 m, toată numai suflet, nerv şi dăruire?