Mircea Radu IACOBAN

Mă străduiesc să scriu cât mai puţin contondent şi să evit vorbele grele, pentru a nu leza sensibilitatea unor autori în fond bine intenţionaţi care o iau pe arătură cu deplină bună credinţă, convinşi fiind că îmbogăţesc tezaurul eminescologiei inventând scenarii malefice şi monstruoase cabale în care amestecă ilicit şi regretabil numele lui Eminescu. Dacă elucubraţiile apărute în, să zicem, „Ziarul de Botoşani şi Dorohoi” (le-am comentat în acest colţ de pagină) pot fi tratate ca simple curiozităţi benigne prin însăşi difuzarea restricţionată de tirajul minuscul într-o arie restrânsă, cele tipărite în publicaţii de ţinută şi tradiţie pur şi simplu uimesc: este cu putinţă să acorde credit unor astfel de elucubraţii redacţia unei reviste serioase precum „Tribuna” clujeană? Din păcate, cum se vede, iată că este: aflăm acum că un general pensionar specialist în criptologie a „spart” Codul lui Eminescu (!) şi a identificat într-o exclamaţie de la geamul trenului ce urma să-l ducă pe poet la sanatoriul de psihiatriei Ober-Dȍbling... o acuză la adresa sceleratului criminal Maiorescu, prezent pe peronul gării din cumplit cinism şi sinistră făţărnicie! Citez: „Matematicianul şi profesorul de criptologie cu grad de general de brigadă Ilie Torsan (aici urmează o trădătoare virgulă între subiect şi predicat; îmi îngădui s-o sar) relevă într-o demonstraţie ştiinţifică exemplară codul folosit de Eminescu pentru a arăta că ştie cine sunt cei care îl sacrifică”. Demonstraţia ştiinţifică „exemplară” mie mi se pare o însăilare ridicolă şi-atât, deşi CV-ul autorului ar îndreptăţi oarece atenţie şi consideraţie: generalul de brigadă Ilie Torsan este prezentat ca „specialist în criptologie” ce a publicat peste 20 de cărţi „la temă” şi a descoperit formula de decriptare a textelor cu cifru ale unor mari poeţi români („Teorema Torsan cu privire la aplicaţiile şirurilor Fibonacci în domeniul poeziei”). Fibonacci a trăit prin veacul XII – iată-l trimiţând luminile evului mediu spre a dezvălui, în secolul XXI, false dileme ale veacului XIX! Torsan este convins că Eminescu nu numai că scria, ci şi vorbea criptat. Deci, în conformitate cu rigorile „şirurilor Fibonacci”, poetul îşi construia instantaneu frazele astfel încât să insinueze un al doilea etaj al comunicării, atât de primejdios încât trebuia ocultat. Sigur că eventualul receptor trebuia să fie capabil de o la fel de instantanee decriptare. Pur şi simplu ne întrebăm cum. Dar mai întâi să vedem ce s-a întâmplat în 1883 pe peronul Gării de Nord: „Eminescu întinse îndată mâinile afară, se puse la fereastră şi, făcându-şi un «ochian» din degetul cel gros şi arătătorul ambelor mâini ce-l ţinea la ochi şi râzând foarte înveselit spuse lui papa: «Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie şi colo marea domnişoară»”. Descifrarea lui Torsan: „Maiorescu marele mason o conspiraţie şi marea domnişoară”. Cum s-ar putea ajunge la astfel de lecţiune? Complet aiuristic! Numele Robert şi Mayer se contopesc şi se „tund” la capete, devenind „obermaye”, literelor li se conferă o anume valoare cifrică, şi se ajunge astfel la „cisramoue”; prin anagramare rezultând nici mai mult nici mai puţin decât... „Maiorescu”. Ei, şi? Prin acelaşi procedeu, cu alte valori cifrice, se poate obţine, anagramând, tot ce se doreşte: „Bucureşti”, „îngheţată”, „Margareta”, „lapte acru” etc., etc. Tot prin anagramare tip Torsan, „Argus” ar deveni „ateul”, şi acelaşi Argus (?), „otius”, care, re-anagramat (!) se preschimbă în „o ştiu”. Cu astfel de mânării forţate până dincolo de pragul ridicolului, criptologia de scandal poate demonstra orice oricând, inclusiv că „God Save The King” este, de fapt, „Internaţionala”!  Conferirea de sens ascuns unor vorbe-n dodii ale unui alienat poate ispiti, generând felurite speculaţii, numai că astfel de aventuri „criptologice” nu ţin seama de flagranta absenţă a celui de al doilea pol al comunicării – „andrisantul”. Cui destina Eminescu mesajele cifrate şi cum erau ele „traduse”, dacă „Teorema Torsan cu privire la aplicarea şirurilor Fibonacci în domeniul poeziei” abia a născut-o generalul criptograf? Ca să nu mai vorbim despre imposibilitatea practică a utilizării unor astfel de complicate încifrări în vorbirea liberă. Ar necesita serioase calcule şi aranjamente cifrice cu creionul pe hârtie – cu neputinţă altfel decât elaborate într-o comunicare scrisă. Concepea şi apoi învăţa poetul mesaje cifrate pe de rost, spre a le trimite în vânt, cu nădejdea decodării în veacul lui Torsan? Prostioare pe câmpii! Trist, dacă nu chiar scandalos, este că numele poetului se amestecă ilicit în astfel de jenante aventuri ale amatorismului agresiv şi că biete mărturii ale suferinţei sunt luate ca materie primă pentru exerciţii enigmistice de doi bani. Lăsaţi poetul să-şi doarmă somnul lin!