Mircea Radu IACOBAN

Niciodată nu s-a potrivit mai bine titulatura rubricii decât în cazul de faţă – acela al cărţii „Greşeli semnalate în Gramatica Academiei Române – 2005, 2007: Relaţia apozitivă”, apărută către sfârşitul lui 2017 la Editura suceveană „Muşatinii”. Titlul m-a înşelat: la prima vedere am crezut că-i vorba despre erori gramaticale semnalate de grămăticii Academiei. Da-i pe dos: greşelile sunt... ale grămăticilor şi-s inventariate acuzator, fără cruţare, în cele aproape 700 de pagini ale cărţii. Sunt sumedenie de greşeli, de o gravitate ieşită din comun, mai ales că se înghesuie sub oblăduirea forului ce are în sarcină tocmai vegherea corectitudinii limbii ce-o vorbim! Dascăl de limba română fiind şi sussemnatul, pur şi simplu m-am crucit: nici ca elev, darămite ca student, n-aş fi putut comite astfel de scandaloase erori, nu numaidecât pur gramaticale (sunt şi de-astea, identificate din belşug!), dar mai ales de elementară tehnică a cercetării ştiinţifice, de respect faţă de profesie şi, nu în ultimul rând, faţă de cititor.

Culmea culmilor este că batalionul de autoare, 20 la număr (!), patronat de Academie, este pus la colţ şi ridiculizat de o profesoară suceveană de la Şcoala Nr. 3! Cum ar veni, un profesor de gimnaziu contra specialiştilor Academiei, adică, David contra Goliath! Praştia lui David (că tot se sărbătoreşte Hanuka mâine!) a făcut ţăndări prestigiul unor autoare care, unele, slujesc de-o viaţă institute academice de cercetare lingvistică, astfel punându-se sub semnul întrebării însuşi rolul şi rangul Academiei, de mult incapabilă să mai normeze eficient (sarcina preluând-o, pe cât de autoritar, pe atât de regretabil, cu rezultatele ce se văd, radioul şi televiziunea) în vegherea sănătăţii limbii române: cum s-o facă, dacă taman cei care s-ar cuveni mai abitir s-o slujească s-au angajat într-o adevărată horă a bric-a-brac-ului (pseudo) ştiinţific, tratând cu suficienţă condamnabilă regulile citării, atribuind în dreapta şi-n stânga texte de ei aduse din condei, complicând inutil, până la sufocare, gramatica românească (în vreme ce mai toate popoarele se străduiesc să-şi simplifice arsenalul de reguli!) şi acceptând în egală măsură citarea uzului ca susţinător legitim şi validant al abuzului incult.

Toate cretinismele de tipul „ca şi” ori accentele în onomastică mutate aiurea, pe o penultimă silabă de dânşii inventată (Pădurarìu, Grădinarìu etc.) vor fi cu siguranţă dacă nu normate oficial şi-n toată regula, oricum repede acceptate ca un dat impus de dictatura uzului – a ignoranţei adică. Dacă politica se face în stradă, hai să plămădim şi limba naţiei după cum o cere strada, reprezentată de Academia Sinteşti şi Institutul Ferentari! Nu prea ştiu cine-i profesoara Lucia Boroş (aud doar că, de câţiva ani, îi învaţă româna pe îngeri...). Cunosc, însă, nu de ieri, de azi, prestaţiile luminoase într-ale lingvisticii ale unor onorabile autoare din actualul desant al celor 20 (Valeria Guţu-Romalo, Rodica Zafiu ş.a.); cum de s-a ajuns, cu contribuţia unor atât de prestigioaselor colaboratoare, la rezultatul pur şi simplu derizoriu în tentativa de a pune ordine în vorbirea românilor? Deloc nu-s misogin, dimpotrivă, aş zice că totuşi trebuie să pun întrebarea de ce vegherea limbii strămoşeşti a ajuns exclusivitate feminină? Pe vremuri, UFDR-ul (iertaţi observaţia nu tocmai elegantă) primea sarcini oarecum specifice şi acceptat exclusive: creşteţi viermi de mătase, adunaţi muşeţel, prăsiţi albine; acum, că vremurile s-au schimbat, a împroprietărit cineva definitiv sexul frumos cu sectorul gramaticii? Unde ni-s falnicii grămătici, că-n institutele de cercetare academică ar fi destui? Nimic nu garantează excelenţa rezultatului în cazul echilibrării colectivelor de autori pe sexe, dar barem nu s-ar mai întreba nimeni de ce s-a creat haosul demn de reclamat şi la Comitetul pentru combaterea discriminării, şi la Protecţia consumatorului. Nu mai înşir aici hibele celor două Gramatici atât de înalt păstorite; va trebui desigur să revin, fie şi doar pentru a remarca mai apăsat performanţa unei profesoare de gimnaziu versus luminile (pâlpâitoare) oblăduite de Academia Română. Nimic, însă, de făcut dacă cercetarea în domeniul gramaticii se va cantona în aceeaşi inventivă, eternă şi de nestăvilit complicare a legilor ce patronează ştiinţa limbii. Capitolul complementului, de ex., enorm hipertrofiat, s-a preschimbat într-un cumplit meşteşug de tâmpenie. Noi şi noi nuanţe în sintaxă putem descoperi până la Paştele cailor, amin! Lăsaţi gramatica la îndemâna oamenilor! Potoliţi-vă, gata, ajunge!

P.S.

Trecând prin Suceava, am dat curs rugăminţii pictorului Bogdan Bârleanu să văd ce se mai întâmplă cu monumentul lui Ştefan, dăltuit în urmă cu 40 de ani de taică-său, sculptorul Iftimie Bârleanu. Am fost, am văzut. Jale! Înţeleg că s-a ajuns la a treia licitaţie, până acum nu s-a prezentat nimeni dornic să dreagă statuia, dar s-au alocat destule fonduri (peste 1 milion) pentru a se putea re-inaugura monumentul înainte de aniversarea Marii Uniri. N-ar fi rău să fie bine! O întrebare, totuşi, stăruie: cum de s-a ajuns până aici, adică, să se distrugă basoreliefurile şi să crească tufe de cacadâri sub coada lui Voitiş, calul voievodului?