Mircea Radu IACOBAN

Acum, la început de decembrie, constat că a dispărut entuziasmul pentru clasamentele de sfârşit de an ce înşirau românii merituoşi în funcţie de percepţia valorică reieşită din sondaje. Situate între stupid şi absurd, ierarhiile astfel stabilite pot cel mult să probeze cât de aiurea gândeşte naţia la un moment dat şi nimic altceva. Nu mai are nimeni curajul să lanseze o astfel de pseudoanchetă tălâmbă care, sunt sigur, n-ar diferi prea mult în 2017 de cea din 2011. Ultima am comentat-o la timpul potrivit; nu strică să ne reamintim rezultatele: Becali se situa pe poziţia 13, înaintea lui Caragiale rămas pe 16, înaintea lui Iorga, pe 17, Enescu, pe 19, Decebal, pe 26, Creangă, pe 43, Blaga, pe 47, şi Cantemir, pe 54!! Mecanismele în virtutea cărora se creează şi se impune notorietatea zilei, fals asimilată meritelor eterne, sunt în strânsă dependenţă cu nivelul general cultural al naţiei şi cu tele-evenimentele momentului.

Sunt sigur că un sondaj iniţiat acum, la finele anului de graţie 2017, ar aşeza-o (de pildă) pe Stela Popescu undeva în frunte şi-n preajma aceluiaşi nemuritor Becali. Să nu fiu înţeles greşit: am preţuit-o mult pe Stela, am compătimit-o pentru penibilul prestaţiilor publicitare (zicându-mi că, na, o fi în vreo jenă financiară – şi nu era deloc cazul!), dar actriţa a adus mult, mult zâmbet în vieţile noastre acrite de eterna nemulţumire românească, mereu dezamăgită de ziua de ieri, scandalizată de cele petrecute azi şi înspăimântată de negurosul mâine. Nu prea văd închegându-se degrabă alt cuplu comic de calibrul celui izbutit de Stela cu fostul meu coleg de armată în milităria de pe Dresleuca, Arşinel din Dolhasca, şi, acceptând prevalenţa comediei în constituirea ierarhiilor gustului public, încerc să înţeleg de ce la înmormântarea Stelei au bubuit salvele tunului omagial şi la a Olgăi Tudorache, nu.

„Est modus in rebus” – spunea bătrânul Horaţiu în „Satire”... Dar, cum se va vedea, se întâmplă şi la case mai mari. În Anglia, sondaje asemănătoare l-au situat la loc de frunte pe Beckham, mult înaintea lui Dickens. Cehii i-au acordat lui Franz Kafka locul 55, la mare distanţă de antrenorul de hockey Glinka (poziţia 33). În Africa de Sud, jucătorul de golf G. Player este postat înaintea lui Desmond Tutu, laureat al Premiului Nobel, în vreme ce americanii l-au instalat pe Reagan (locul 1) mai sus de Lincoln, Washington, Roosevelt. Emisiunea canalului France 2 intitulată „Le plus grand français de tous le temps” stabileşte ierarhii de tot hazul, dacă întreprinderea în sine n-ar fi altceva decât o inutilă prostioară cu ştaif. „Luminile” postului parizian pâlpâie rău de tot, câtă vreme înaintea lui Napoleon Bonaparte îi găsim pe Bourvil, Fernandel şi Coluche (locul 5!). Cum se vede, comedieni, nici un actor de dramă! Dincolo de isprăvile săvârşite de Coluche, care a candidat cândva în răspăr la preşedinţia hexagonului şi a fost exclus de pe două importante posturi tv pentru vulgaritate, francezii compătimitori i-au acordat un consistent bonus de punctaj datorită sfârşitului său tragic (a murit lovindu-se cu motocicleta de un camion). Nu găsesc altă explicaţie pentru înfigerea cântăreţului Balavoine pe poziţia 19 (înaintea Jeannei d’Arc!) decât ecourile târzii ale accidentului de elicopter care i-a curmat viaţa undeva, prin Africa. La fel în cazul yachtmanului Tabarli (locul 49, cu mult mai sus decât Albert Camus), care a decedat într-un accident marin. Tot într-un accident s-au sfârşit zilele lui Douillet-Judoka, campion olimpic, apoi învinuit de escrocherie, apoi... deputat – locul 51, înaintea lui Dumas, Balzac, Verlaine, Jean Jaques Rousseau! Claude François, alt cântăreţ hipergonflat din pricina sfârşitului (a murit electrocutat în baie), este gratulat cu locul 36, înaintea regelui Ludovic al XIV-lea (poziţia 50)! De unde se vede că a muri spectaculos contează mai mult decât a trăi cu folos, şi orice înmormântare recentă te saltă-n atenţia şi preţuirea unei naţii seduse de prestaţiile televiziunilor: eşti şi rezişti pe sticlă, eşti mare francez! Cazul solistului Michel Sardou (nici o legătură cu dramaturgul Sardou, de altfel absent din clasament), aflat pe locul 45 (sub el îl găsim, la poziţia 72, pe... Robespierre!), ori al lui François Cabrel, chitarist şi cântăreţ folk, considerat (pe locul 45) mai breaz decât Jacques Prèvert (48).

La coada cozilor sunt situaţi actorii de dramă Gèrard Philipe (95), Catherine Deneuve (97), dar şi personalităţi de calibrul lui Jean Paul Sartre (locul 96 – încă puţin şi nu încăpea în listă!), Jean Cocteau (90), Monet, Renoir, Clemanceau. Înaintea lor îl aflăm (81) pe... ciclistul Poulidor! Greu de imaginat un turnesol apt să testeze mai exact nivelul cultural al unei naţii decât tâmpele clasamente. Tocmai prin asta, probabil, rămânând cumva necesare.