Mircea Radu IACOBAN

În prag de iarnă, la Bucureşti au „coliturghisit” Patriarul Rusiei, Kiril, şi al României, Daniel. Fără îndoială că evenimentul se cuvine salutat: vizita întâistătătorului celei mai mari biserici creştine din lume, considerat, între altele, unul dintre apropiaţii lui Putin, poate purta, dincolo de semnificaţia ecumenică, şi o bănuită miză politică. Demnă de tot interesul în complicata conjunctură internaţională de azi (dar când n-a fost complicată?), numai că, potrivit aşteptărilor, Patriarhul moscovit n-a făcut nici o referire directă şi angajantă la starea actuală a Europei şi a lumii, preferând în schimb să avertizeze încă odată în legătură cu Apocalipsa prezisă de Ioan Evanghelistul: „Trebuie să fii orb ca să nu vezi apropierea unor momente teribile ale istoriei”. Păcatul, care „nu este numai evident, ci şi ademenitor” va distruge planeta: „astăzi, păcatul este înfăţişat în cel mai ademenitor mod – prin cinematograf, prin teatru (...) arta, care trebuie să culturalizeze personalitatea omului, să o îmbogăţească, să o înalţe spre cer, devine o greutate care nu permite omului să-şi ia zborul”. Este, aş spune, cea dintâi includere a artei printre pricinile ce vor dezlănţui Apocalipsa urmată de „alunecarea în bezna sfârşitului istoriei” – chiar dacă nu arta în sine este acuzată, ci posibila deturnare a rosturilor ei... Stephen Hawkins vorbeşte despre un război nuclear nimicitor care va distruge Terra şi rasa umană, Papa Francisc crede că vor răsuna curând cele şapte trâmbiţe ale Apocalipsei, NASA avertizează asupra eventualităţii unei coliziuni cosmice în stare să spulbere pământul, conspiraţioniştii ameninţă cu declanşarea unor epidemii fatale pentru întreaga omenire, deplina instaurare a încălzirii globale ar devora Terra, planeta Nubiru, menţionată în Biblie, ne-a ratat în septembrie, dar va reveni făr-de scăpare... şi tot aşa înainte! La lunga listă de cumplite ameninţări globale, total neaşteptat, Kiril adaugă şi efectele parşive ale artelor, răspunzătoare de diseminarea păcatului! („E vechi păcatul”, spune poetul, şi-i atât de divers întruchipat, şi-atâtea feţe are, încât nu-i dat omului să evite încălcarea rigorii celor cele zece porunci. Nici Kiril n-a scăpat – povestea cu ditamai minciuna patriarhală televizată e bine cunoscută: prea fericitul a declarat că n-a purtat niciodată un ceas Breguet de 30.000 de dolari şi se zice că a apelat la Photoshop pentru modificarea imaginii tv considerată compromiţătoare – numai că n-a fost ştearsă cum se cuvine: a dispărut ceasul, dar i-a rămas reflexia pe luciul tăbliei mesei!) Cei mai nedumiriţi şi dezamăgiţi de revelaţia Patriarhului ar putea fi deţinătorii de adăposturi anti-Apocalipsă, care au investit averi în construirea şi dotarea unor super-fortăreţe subpământene în stare să-i apere şi de meteoriţi, şi de dezastrul atomic, şi de ce alt cataclism o mai fi să fie. Dar de ameninţările insidioase ale artei, cum să te aperi? Nici nu ucide direct, ci prin lucrarea păcatului, pe care-l susţine şi-l încurajează... să recunoaştem că-i destul de complicat. Mai degrabă să concedem că anacronica spaimă a lui Kiril vine dintr-o mai veche sfială a bisericii faţă de artă, pe care a nutrit-o cu îmbelşugare, a folosit-o spectaculos şi rodnic secole de-a rândul câtă vreme i-a slujit ţelurile şi interesele, fără să-i înţeleagă şi să-i susţină tentativele de investigare dincolo de orizontul tradiţional al conştientului îngăduit. Și dacă foarte curând n-or să ne cadă bombe atomice în ogradă, nici roiuri de hiper-meteoriţi n-or să dărâme Kremlinul sau Casa Albă, nici păcătoasa artă n-o să ucidă prea repede lumea, alte nebănuite ameninţări ne pândesc, totuşi, după fiecare colţ. Una dintre ele o devoalează opul de 700 de pagini semnat de economistul francez Thomas Piketty şi urcat imediat pe locul I în clasamentul vânzărilor de carte atât din USA, cât şi din Marea Britanie: „Capitalul în secolul XXI”. Presa o consideră „cea mai importantă carte a secolului” („Esquire”). Pornind cumva de la „Capitalul” lui Marx, dar fără a fi purtătoare de niscaiva rezonanţe marxiste, teoria lui Piketty susţine că umanitatea este tot mai acut dinamitată din interior de o realitate ignorată: inegalitatea din ce în ce mai flagrantă a distribuirii capitalului. Cercetările sale demonstrează că bogăţia acumulată privat creşte mult mai repede decât rata economiei (r›g), aşa că averea celor bogaţi sporeşte mai rapid decât economia oricărei ţări. Unica soluţie de echilibrare ar fi instituirea unei taxe mondiale globale progresive asupra bogăţiei – considerată chiar de autor greu acceptabilă, poate chiar utopică. Dacă lucrurile rămân lăsate în voia lor, inegalitatea distribuirii, din ce în ce mai agasantă şi mai greu suportabilă, ar evolua fatal către o explozie socială generală, la fel de distrugătoare precum detonarea armei nucleare... Cum se vede, ameninţări ar fi. Și n-avem altceva mai înţelept de făcut decât, în pofida avertizării lui Kiril, să le ignorăm – păstrând făr-de grijă artelor locul şi rangul care cu adevărat li se cuvine: acela de bun şi credincios prieten al sufletelor noastre.