Mircea Radu IACOBAN

De-o viaţă trăind printre condeieri, citindu-le cărţile, respirând acelaşi aer, călătorind cu aceleaşi tramvaie, aplaudând cu sinceră bucurie solidară sute şi mii de lansări, recitaluri, premieri, aniversări, fiindu-le în preajmă scriitorilor de la debut şi, adeseori, până la ultima lor ieşire în agora (ceremonia funebră de la „Eternitatea” adică), aş zice că-s destul de autorizat cunoscător al trăirilor breslei, drept pentru care nimic nu m-ar mai putea mira ori surprinde. Iată: percep un tonus general dezinhibat şi optimist, ca totdeauna după 1989, la fel de stenic şi de încrezător în destinul literelor române, deşi ar fi şi destule pricini de îngrijorare, începând cu soarta menită de Casandre cărţii şi continuând cu starea lecturii, concurenţa audio-vizualului, întronarea legii minimului efort, enclavizarea producţiei editoriale, onorabilitatea actului critic, subfinanţarea domeniului ş.a.m.d. Nu fără a lua seama, desigur, şi la calitatea ofertei în poezie, proză, teatru, uneori ori paralelă cu aşteptările publicului, dacă nu chiar potrivnică. Dacă noi vârâm capul în nisip şi nu prea ne punem întrebări, alţii şi le pun. Dur, direct, cu necruţare – la fel venind şi răspunsurile. Editura Saga a lansat un sondaj de opinie în rândul autorilor şi cititorilor din Germania, Canada, România, Franţa şi Israel, întrebarea unică fiind „care este starea scrisului românesc în ţara Dvs.?” şi s-ar adresa minoritarilor din comunităţile care (încă) folosesc limba română pe alte meridiane (şi de unde, în paranteză fie spus, iniţiatorii sondajului sunt convinşi că româna „va dispare iminent, probabil după generaţia noastră”). Mai toate răspunsurile trec dincolo de subiectul propus, referindu-se la starea generală a literaturii actuale, nu numaidecât cea română, astfel oferind un puzzle de opinii sincere şi avizate, din care regret că nu pot cita decât cu parcimonie. Gabi Schuster (Germania): „Cu atâtea ecrane în jur, omul nu mai are timp pentru cultură (...) Explozia internetului a dat cuvântul tuturor, chiar şi dacă nu au nimic de spus. Critica literară autentică nu mai există (...) Poezia s-a cantonat în stilul unui jurnal zilnic, între bucătărie, ţigări şi sex, sau în dicteuri logoreice lipsite de subiect. Cândva, poezia se va întoarce la epic, dar eu nu voi mai prinde timpul acela”. Liviu Cristescu (Bucureşti): „E abrupt spus, dar se trece la o literatură care nu mai are legătură cu inima, ci exclusiv cu intelectul, unul arid, hiperspecializat, sau dimpotrivă, transdisciplinar – după caz”. Alex. Valeriu (Bucureşti): „Noi, generaţia de la 40 încolo, suntem ultimii mohicani ai cititului autentic. Nu se mai poate reveni la asta odată ce generaţiile noi s-au dezvoltat în mediul internetic. Facilul este acum şi blamat, şi căutat în aceeaşi măsură, ca o defulare.” Călin Andrei Mihăilescu, profesor la University of Western Ontario Canada: „Literatura şi-a pierdut puterea simbolică. Imaginea sa publică suferă de paloare progresivă, iar explozia tehnologică a contribuit constant la diminuarea accelerată a importanţei literaturii. Junilor mei studenţi le vine greu să citească texte mai lungi de două-trei pagini. Mintea lor este formată de spartanismul verbal al SMS-urilor, al Twitter-ului, al Facebook-ului, pe scurt, de abreviaţionism. Verbalul e, nu de puţină vreme, ambuscat de vizual”. Florin Predescu, USA: „M-am întrebat de mult ori de ce mai scriem? În lumea contemporană, acapararea tehnicii digitale şi viteza mileniului ne scot din tradiţiile literaturii clasice, din practica devorării cărţii în liniştea de altădată (...) În acest context ar trebui să adaptăm producţiile literare la noua tehnologie, la noul stil de viaţă, presărat cu tablete, ceasuri-computer şi telefoane smart”. Și, în fine, Anica Franschini (Franţa): „Pentru bani, se publică orice. Literatura se instaurează ca afacere. Și atunci, <câmpul alb, oile negre> riscă să devină o mocirlă”. Iată şi câteva dintre concluziile iniţiatoarei sondajului, editura Saga: „Noua Medie a cotit-o spre trivializarea artei. A generat maculatură şi a aplatizat discernântul consumatorului, care nu mai distinge între fals şi adevăr, între calitate şi diletantism (...) Mediocritatea, grafomania, sunt vizibile. Pornografia, frauda, pedofilia, hakerii etc. au găsit o oază în care totul este permis. Nu există mecanisme moralizatoare, etice...” S-ar zice că s-a trecut dincolo de îndoieli şi îngrijorări, atingându-se pragul certitudinii: ieşită din sfera interesului major, literatura veacului se află în suferinţă, în pofida semnelor de vitalitate ivite ici-colo şi supralicitate excesiv. Pe de altă parte, ar putea fi vorba despre exagerări provenite din statutul incomod al vorbitorului de română enclavizat în alte arii lingvistice dominatoare. Numai că, indiferent de limba în care-i scrisă, literatura în sine nu-şi schimbă datele esenţiale. Și fără foc, nu iese fum. M-ar consola cumva mitologia: cum se ştie, Neptun a poruncit ca nimeni să nu ia în considerare predicţiile Casandrei. Ceea ce n-a izbutit să le împiedice împlinirea...