Mircea Radu IACOBAN

S-a scris mult şi văd că se scrie din nou, insistent, despre consistentul procentaj de laureaţi evrei în lista celor distinşi cu râvnitul Premiu Nobel, căutându-se explicaţii peste explicaţii. O sinteză încearcă Geta Neumann, comentând articolul profesorilor Amy Chua şi Jend Rubenfeld de la Universitatea Yale, care avansează teoria unei prevalenţe genetice. Ipoteza nu-i acceptată, fiindu-i pus în loc un cumul de alţi diverşi factori determinanţi, între care, surprinzător, şi „sentimentul insecurităţii”, apt să aşeze performanţa printre temeiurile supravieţuirii. Discuţia în contradictoriu nu dă semne a osteni vreodată; n-am interveni dacă n-ar face prozeliţi o bizară trăsnaie în lumea ştiinţelor, artelor, politicii: doi reputaţi (?) universitari, Jan C. Biro, profesor la Institutul Karolinska din Stockholm, şi B. McDonald, profesor de psihologie la Universitatea de stat din California, în numele unui „Comitet de revizuire a Fundaţiei Nobel”, propun nici mai mult nici mai puţin decât interzicerea atribuirii Premiului Nobel... evreilor!

Pentru a preîntâmpina orice discuţii, cei doi declară că demersul lor n-are nimic de a face cu antisemitismul, ba, mai mult, chiar solicită sprijin colegilor evrei „de înaltă responsabilitate” pentru... salvarea Nobelului din situaţia „inacceptabilă” în care a ajuns. Principalul argument: regulamentul stabilit de inventatorul dinamitei stipulează că premiul ce-i va purta numele va fi „distribuit fără a se ţine seama de naţionalitatea laureaţilor”. Or, toate cifrele arată că... se ţine seama, câtă vreme din 1901 şi până în 2010, 21,5% dintre deţinătorii Nobelului sunt evrei (alte surse ridică procentajul până la 45%), iar evreii nu reprezintă decât 0,2% din totalul populaţiei globului (după alţii, 0,4% - oricum, tot un procent minuscul).

Conform investigaţiilor lui Biro & McDonald, un evreu are de 137 de ori mai multe şanse să i se atribuie Nobelul decât un neevreu! Drept pentru care n-ar fi nimic altceva de făcut decât să se instituie o interdicţie totală, Nobelul urmând să fie refuzat de plano evreilor – probabil, ca ultim reflex întârziat al legislaţiei antievreieşti la modă pe timpul lui... Hitler. Bizara iniţiativă a „Comitetului de revizuire” se războieşte cu efectele, ignorând cauzele. Este simplu să numeri cu abacul şi să te sidereze cifrele; mult mai complicat şi dificil este să încerci a înţelege provenienţa, temeiurile şi realităţile ce le determină. La polul opus, teoria totuşi simplificatoare a „poporului ales”. Nu-i lipsit de interes să observăm faptul că peste 80% dintre laureaţii evrei provin din familii sărace, în vreme ce 90% din laureaţii neevrei au părinţi bogaţi – cum rămâne cu condiţia egalităţii şanselor?

Accesul la Nobel presupune premise instrucţionale adânci şi consistente. Deşi evreii constituie numai 1,6% din populaţia Statelor Unite, 24% dintre studenţii de la Harvard sunt evrei (23% la Universitatea Yale). Ceea ce, barem statistic, coboară automat şansele americanilor: fără studii superioare aprofundate, fără inserţie în comunitatea cercetătorilor de anume nivel, accederea la performanţă nu poate fi decât iluzorie. Toată lumea comentează proporţiile etnice la Nobel, uitând faptul că şi alte premii de prestigiu (de la Pulitzer la Premiul... Lenin) prezintă aproape aceeaşi realitate etnică. Pe de altă parte, lumea arabă totalizează 1,2 miliarde de oameni, adică 20% din populaţia globului. Din 1901 şi până astăzi, doar cinci musulmani au fost încununaţi cu un Nobel (unul dintre aceştia fiind... Arafat). Printre alte (multe) explicaţii se cuvin avute în vedere diferenţa nivelului general de instrucţie, alături de statutul modest acordat ştiinţelor într-un sistem cu predominanţă strict religioasă.

Apartenenţa laureaţilor la o anume etnie a comentat-o cu umor Einstein în 1920: „Dacă legea relativităţii se va verifica, Germania va afirma că sunt german, iar Franţa că sunt cetăţean al lumii. Şi dacă se va constata că m-am înşelat, francezii vor pretinde că sunt german, iar germanii vor declara că sunt evreu”. Sigur că nu poate fi exclusă din „ecuaţia nobelizării” solidaritatea etnică, susţinerea reciprocă (ambele lipsind flagrant, din totdeauna, românilor) şi, de ce nu, anumite manevre subterane. Un anume spor de procentaj, deloc de neglijat, ar putea fi astfel explicat – numai că proporţia „la vârf” a evreilor în domenii artistice, ştiinţifice şi în general culturale trebuie conjugată în primul rând cu realitatea înfăţişând dintotdeauna „o societatea evreiască ce a cultivat relaţia de respect faţă de pătura oamenilor instruiţi (...), faţă de erudiţie şi perseverenţă în cele ce ţin de studiul intelectual şi continuitatea acestuia” (am citat dintr-un articol publicat pe site-ul oficial al Jewish Defense League – o mişcare considerată extremistă, ale cărei argumente, fie că plac, fie că nu plac, n-ar trebui aprioric şi automat respinse – oricum, articolul nostru de azi probabil că deranjează... ambele părţi).

Neîndoielnic însă, ideea interzicerii accesului evreilor la Nobel poartă întârziată marcă Ku Klux Klan şi, cu multă îngăduinţă, poate fi luată cel mult ca bizarerie. Interdicţiile de acest gen n-au rezolvat niciodată nimic. Şi, la urma urmei, ce ar fi de rezolvat?