Mircea Radu IACOBAN

Astăzi şi mâine, evenimentele sfârşitului de săptămână din Columbia readuc în discuţie tema pontificatul lui Francisc. În anumite zone din America de Sud (şi nu numai) contestarea a atins cote maxime. Altfel, mulţi îl consideră un înnoitor. A fost declarat, nu foarte demult, „omul anului” de revistaTime, a atins nivelul de popularitate deţinut cândva de Papa Paul al II-lea, dar, cu trei-patru veacuri în urmă, ar fi fost nu numai excomunicat, ci şi ars pe rug. Ultimele lui revelaţii au fost primite cu îngăduinţă de unii (nu lipsesc nici entuziaştii), cu consternare de alţii, şi întâmpinate cu indignare de câţiva cardinali, dar şi de comunităţi catolice de pretutindeni, inclusiv din România (credincioşii din Tulcea, de pildă, consideră că multe dintre „concepţiile lui sunt extrem de periculoase şi de grave pentru catolicism; prin comportamentul lui, care nu face cinste unui preot, şi prin afirmaţiile lui, acest om a creat o stare de tensiune deosebită...”) Tensiune cât se poate de evidentă zilele acestea în Columbia, ţară cu 48 milioane de locuitori, marea majoritate catolici. Reproşurile? Mai întâi, teza principală promovată de Francisc: „adevărul religios evoluează şi se schimbă, adevărul nu este absolut şi nu este predominant”, drept pentru care „Dumnezeu se schimbă şi evoluează la fel ca şi noi, deoarece Dumnezeu trăieşte în noi şi în inimile noastre”. Este principalul reproş pe care i-l aduc ultraconservatorii columbieni: „Un Papă nu poate să treacă peste cuvântul lui Dumnezeu, nici să-l modifice, nici să-l reformeze. Numai Biserica este inamovibilă şi eternă” – declară fostul candidat la preşedinţia Columbiei Jose Galat, care l-a întâmpinat pe suveranul pontif cu severe reproşuri în emisiunea ce o susţine la postul tv Teleamiga: „Aşa cum spun diplomaţii, vizita este «non grata». De ce? Pentru că este un fals Papă, un fals profet al lui Dumnezeu. Probabil că în loc să aducă binecuvântare ţării, va aduce blesteme.” În general i se reproşează lui Francisc, şi nu de ieri, de azi, „relativismul moral şi limbajul plastic” ce îi permit să privească şi să înţeleagă altfel chiar şi „cartea cărţilor” (Francisc: „Biblia este o carte sfântă frumoasă, dar, ca toate cărţile vechi importante, unele pasaje sunt depăşite. Unele chiar ne îndeamnă la intoleranţă şi prejudecăţi”). Conform convingerilor sale, focul iadului nu există. Iadul este o metaforă, un procedeu literar. „Dumnezeu nu condamnă, ci caută să îmbrăţişeze, nu este un judecător, ci un prieten (ce mai rămâne din judecata de apoi? – n.n.). Adam şi Eva n-au existat în realitate”, „toate religiile sunt adevărate, pentru că sunt adevărate în inimile celor ce cred în ele”, iar „biserica noastră este destul de mare pentru a putea cuprinde şi heterosexuali şi homosexuali. Conservatorii şi liberalii, chiar şi comuniştii, sunt bine-veniţi şi ni s-au alăturat; cu toţii îl iubim şi ne închinăm la acelaşi Dumnezeu”. Un evident continuum cu poziţia precedentului Pontif, Benedict: „Cele două teorii prezentate ca alternative (n.n.: darwinismul şi creaţionismul divin) nu se exclud una pe alta (...) există multe dovezi ştiinţifice în favoarea evoluţionismului, ce apar ca o realitate pe care trebuie să o vedem şi care ne îmbogăţeşte înţelegerea vieţii”. Papa Francisc anunţă că dreptul preoţilor catolici la căsătorie „este o problemă pe agenda sa”: celibatul ar fi un dar pentru biserică, nu o dogmă. Femeile divorţate ar putea primi împărtăşania. Iată şi o posibilă replică la îndemnul „creşteţi şi vă înmulţiţi!”: „nu trebuie să fim ca iepurii ca să fim buni creştini.” Unul dintre cei mai reputaţi comentatori ai fenomenului religios, Marco Politi, consideră mai întâi că „Revenirea la un Papă iconic, doctrinar, monarh absolut, nu va fi niciodată posibilă fără o pierdere dramatică a legăturilor cu societatea contemporană, cu credincioşii şi necredincioşii”, iar Papa Francisc este „un personaj paradoxal, oscilând între o charismă populară enormă şi nemulţumirea anumitor grupuri religioase.” Papa se confesează: „Am senzaţia că pontificatul meu va fi scurt (...). Simt că Domnul m-a pus aici pentru scurt timp”. Nu pierde, însă, prilejul de a face un apel la „trezirea Europei”, pe care o consideră „o bunicuţă bătrână şi slăbită” (discurs în Parlamentul European cu mult înaintea Brexit-ului!). Fără îndoială, Papa Francisc este un înnoitor. Rămâne de văzut dacă gesturile sale fără precedent vor fi corect înţelese şi vor avea fericită finalitate. Vizita în Columbia pare a se constitui într-un adevărat test. Eu unul, nu m-aş îndoi că Habemus Papam!