Mircea Radu IACOBAN

Probabil că, în viitor, o să ne sărutăm, o să clipim ori o să ne suflăm nasul electronic! Cele mai banale, cotidiene şi domestice gesturi umane şi treburi gospodăreşti trec în sarcina tehnicii veacului XXI. Deja funcţionează câteva gadgeturi ce ne vor răpi până şi plăcerea îngrijirii florilor din balcon: „Grobo” udă plantele automat şi, dacă n-au destulă lumină naturală, aprinde leduri alimentate solar. „Parrot flower power”, înzestrat cu senzori wireless, îţi trimite alerte pe mobil de fiecare dată când ceva nu-i în regulă cu lumina, temperatura, umiditatea şi fertilizarea ghiveciului cu micşunele. „Edyn garden sensor”, după ce monitorizează starea vegetaţiei, consultă automat baza de date online despre plante, tipuri de sol şi vreme, spre a furniza sugestii pentru întreţinerea grădinii. Etc., etc., etc. Iubesc florile, am o minigrădină de câţiva metri pătraţi şi vreo treizeci de ghivece cu muşcate înşirate pe zidul garajului, n-am de gând să le cedez custodiei internetului. Trec, dimineaţa, pe la fiecare floare s-o întreb de sănătate, vreau s-aud cum creşte iarba, să văd cum se-nfoaie bobocul şi ţâşnesc petalele, să hotărăsc eu dacă rup sau las frunza pătată de rugină, nu fantoma făr̕ de suflet şi fără de faţă a internetului.

Ciudat, dar cu cât se încorporează mai multă inteligenţă în fiecare noutate tehnică, cu atât suntem invitaţi să gândim şi să acţionăm mai puţin. Înţeleg şi aprob eliminarea efortului fizic trudnic, deşi adesea se exagerează cu maşinăriile menite să taie pâinea ori să presare automat şi atent porţionat piperul în supă. Bucătăria viitorului (foarte apropiat, ne asigură suedezii de la IKEA) va include un videoproiector montat deasupra mesei (masa va încorpora şi plita) însărcinat cu adoptarea deciziilor în funcţie de meniul ales: sloboade chiar, cu o sculă auxiliară wireless, atâta coriandru, atâta sare, atâta boia de ardei cât se cuvine în borşul MpQ8, nici un miligram în plus ori în minus. Ce mai rămâne din satisfacţia bucătarului? Nimic! Amărâta şi răspătata masă din bucătărie urmează să devină „heart of home” – inima casei: identifică alimentele, constată validitatea termenului de garanţie, proiectează reţete şi – aici e aici! – te năuceşte cu un funcţional SF: tragi cu degetul conturul unui cerc şi acolo răsare ochiul unei plite cu convecţie; apeşi şi discul se afundă, devenind… oală mai mare sau mai mică după cât menţii apăsarea palmei.

În casa inteligentă, frigiderul dispare: funcţiile îi vor fi preluate de compartimentele noilor rafturi electronizate, care fie că răcesc, fie că încălzesc alimentele la temperatura decisă de aparate. Dulapurile se vor deschide la o atingere tactilă, robotul PR2, asistat de roboţica Rosie, face clătite, gunoiul se compactează automat şi, după sortare, este trimis cadenţat într-un sistem centralizat de eliminare. Locuită ori de deştepţi, ori de tolomaci, casa inteligentă oferă amândurora acelaşi grad de satisfacţii culinare, cu minimum de gândire şi efort. Nu ştiu dacă viaţa ne va fi mai fericită, dar, cu siguranţă, va deveni mult mai plicticoasă. Scoşi din ecuaţia deciziei şi exoneraţi de investiţia proprie în gândire într-un univers populat de leduri, ecrane şi butoane, ni se vor automatiza trăirile şi usca sentimentele. Încă puţin şi inteligenţa umană pusă la colţ va fi spectaculos depăşită de inteligenţa artificială. Americanii au şi născocit computerul Watson, care va tria şi subţia sever înfloritoarea tagmă a avocaţilor: izbuteşte să afle soluţia cea mai valabilă în orice speţă, cu o precizie ce atinge 90% - performanţă inaccesibilă avocaturii tradiţionale.

O extensie spectaculoasă este foarte aproape, după colţ: computerul va fi invitat să ofere conduita cea mai profitabilă cutărui gest politic; deciziile urmând a fi luate după sugestia aparaturii, nu a decidentului clasic, complet scos din joc. Imprimantele 3D vor lua locul industriei tradiţionale, motoarele cu ardere internă (deci, şi maşinile noastre) dispar, roboţii vor izgoni muncitorul din uzină, cartea pe hârtie se va retrage în biblioteci-muzeu, investiţia în gândire creatoare rămânând apanajul noii clase ce va domina şi decide electronic alcătuirea lumii noastre ultratehnicizate. Chiar şi războaiele fi-vor plicticoase şi fade: puterea butoanelor apăsate de pe alt continent exclude jertfa, eroismul, dar şi întreg cortegiul de orori neplanificate: apare soldatul-robot, pistolul paralizant, arma cu laser, teatrul de luptă configurat prin graţia unui DVD. Până la catastrofa atomică (zice-se, repetabilă în istoria omenirii şi de neevitat) generaţiile ce or să vină au a se confrunta cu probabila apariţie a omului-râmă: toate soluţiile şi acţiunile fiindu-i oferite facil şi susţinute „la pachet”, ajunge incapabil să mai bată un cui şi să raţioneze altfel decât (şi cât) îi îngăduie computerul. Aferim!