Mircea Radu IACOBAN

După un ceas de călătorie iavaş-iavaş şi după ce, la un moment dat, fochistul a sărit din locomotivă şi a tulit-o înaintea trenului să schimbe din mers un macaz, Mocăniţa de pe valea Vaserului a oprit să se adape dintr-o ştioalnă cu brotaci. Profitând de întreruperea voiajului, turiştii se risipesc prin poiana înflorată. Un grup de tineri orăşeni, elevi probabil, descoperă o blajină vacă bălţată păscând într-un cotlon cu iarbă fragedă şi puhavă. Curioşi, se adună roată în jurul cornutei. Măgulită de atenţia ce i se acordă, vaca îi răsplăteşte cu un muget de bun venit. Care produce senzaţie: pariez că-i primul muget live auzit de ei vreodată, până acum junii având parte doar de tele-vaci, în frunte cu rumegătoarea vopsită violet din reclama la ciocolata elveţiană. O fătucă amabilă vrea să facă o faptă bună şi, după ce-i examinează cu atenţie ugerul („are patru, tu!”), oferă insistent ierbivorei sandviciul cu salam de Sibiu abia început. Refuzul o intrigă:

- Io-te ce mofturoasă-i!

                                *

Este dreptul Federaţiei de Tenis să conteste decizia ITF privind sancţionarea lui Ilie Năstase. Nu cred că şi datoria. Mârlănia generalului (!) senator (!) depăşeşte flagrant limitele bunului-simţ elementar şi, într-un stat civilizat, interdicţiile s-ar cuveni salutate, nu contestate. Nu mai spun că, în primul rând, Federaţia noastră ar fi fost datoare să ia atitudine dictând drastice sancţiuni, nu s-aştepte reacţia Europei oripilate. Jenantă-i nu numai povestea în sine, dar, să fiu iertat, mai ales revelaţia precarităţii intelectuale şi educaţionale în cazul unui general român. Senatoria trece, gradul (şi ruşinea pentru întreaga armată) rămâne. Una-i să dai în minge, fie şi cu geniu, alta-i să-ţi exhibi public grobianismul de Ferentari. Și asta în postata „domnescului” sport alb, din totdeauna aşezat sub semnul eleganţei şi bunei cuviinţe! Iar Țiriac îl susţine. Nu pot afirma că se adună cei ce se aseamănă; poate-i vorba doar de camaraderie fără limite. De salutat în război, nu în sport!

                                *

N-am rămas cu cine ştie ce ştiinţă de carte după anii de şcoală în care generaţia mea a buchisit limba rusă, dar barem ne-am ales cu oarece pricepere a aşezării accentului pe numele proprii de sorginte slavă. Am ostenit să tot corectez, o mai fac o dată şi punct. În meciul „Astrei” cu azerii, şi la radio (altfel, de bună calitate comentariul lui Soare) şi la tv s-a pomenit mereu numele lui Sadikov, accentuat greşit Sadíkov, de parcă ne-ar înspăimânta apropierea de renumele tenebrosului marchiz De Sade. E mai simplu şi cât se poate de banal: îl cheamă Sádikov, cu accentul pe a. Grădinaru cum ar veni, fiindcă în limba rusă „sad” înseamnă grădină. Aceeaşi aiureală a accentuării şi în turneul de tenis de la Bucureşti: Alexandróva este, de fapt, Alexándrova, Sevastóva este Sevástova şi tot aşa înainte… Repet: respectând exactitatea pronunţiei, respectăm adversarul.

                                  *

Am spus, cu alt prilej, că, la fotbal, ieşenii au dat cioara din mână pe vrabia de pe gard (şi nu invers). Au renunţat, practic, la formaţia care a câştigat de două ori la rând play-out-ul şi a ajuns în Cupele europene, au dat afară antrenorul, au adus în loc altul, care tocmai şi-a retrogradat echipa, l-au concediat pe preşedintele Prunea, cel uns cu toate alifiile şi membru al Comitetului Federal, pentru a înfiripa o afacere fotbalistică „revoluţionară” cu extrem de suspectul Tiraspol. Schimbi complet o echipă, antrenorul, conducerea Clubului, când treaba merge prost. La „Poli” Iaşi, dimpotrivă: echipa juca onorabil, legat, îşi construise o apărare respectată, era de temut pe orice stadion. Mai scârţâia în atac, avea o medie de vârstă îngrijorătoare – schimbi ce-i de schimbat, nu arunci şi pruncul odată cu apa din copaie. În meciul cu „Gaz Metan” ieşenii n-au arătat absolut nimic. Pusztai a dominat autoritar în Copou deşi pierduse jumătate de echipă, juca cu fostele rezerve şi-şi cârpise formaţia cu ieşeni daţi afară de la „Poli” (Golubovici, Mitici, Popa). Dacă nimerea alt adversar (Botoşanii să zicem) „Poli” o-ncasa la scor. Ce le-o fi trebuit ieşenilor „ancora” Tiraspol? Creangă avea o vorbă: „şoarecele, când nu-ncape-n bortă, îşi mai leagă şi-o tidvă de coadă”.