Mircea Radu IACOBAN

Cum să crezi ceea ce vezi? Ljiljana Colic, profesoară la Universitatea din Belgrad şi fostă ministră a învăţământului în 2004, reiterează o propunere ce datează încă de pe timpul ministeriatului ei, cerând Parlamentului să legifereze „detronarea” darwinismului din programele şcolare, întrucât „Teoria lui Darwin conform căreia specia umană îşi are originile în maimuţe îi insultă pe reprezentanţii tuturor religiilor, nu doar pe ortodocşi”. (Înainte de a intra în fondul discuţiei se cuvine făcută o precizare: niciodată Darwin n-a afirmat că omul s-ar trage din maimuţe, ci doar că-i vorba despre o evoluţie dintr-un strămoş comun – aşa stând lucrurile, putem să ne alegem, pe scara evoluţiei, ce strămoş agreăm, de la parameci la floarea-de-colţ.)

Ne amintim că, în urmă cu 13 ani, doamna profesoară universitară Colic, pe atunci ministru al Învăţământului şi Sportului în Serbia, a trebuit să demisioneze tocmai pentru că intenţiona să legifereze o propunere similară. Nefericita iniţiativă i-a adus porecla de „ministru medieval” şi suspiciunea că a devenit mai catolică decât Papa. Cum se ştie, Papa Francisc a declarat limpede că „Evoluţia în natură nu este incompatibilă cu noţiunea de creaţie.” Şi nu-i noutate, câtă vreme şi predecesorul, Papa Benedict al XVI-lea, s-a plasat pe o poziţie asemănătoare: „Cele două teorii prezentate ca alternative (n.n.: darwinismul şi creaţionismul divin) nu se exclud una pe alta (...), există multe dovezi ştiinţifice în favoarea evoluţionismului, care apar ca o realitate pe care trebuie să o vedem şi care ne îmbogăţeşte înţelegerea vieţii.”

Şi Patriarhul ortodox al Serbiei s-a pronunţat hotărât pentru predarea evoluţionismului în şcoală. Nu se cuvine uitată nici Rezoluţia Consiliului Europei, adoptată în 2007, prin care se recomandă statelor UE promovarea predării în şcoli a „teoriei evoluţioniste ca principală teorie ştiinţifică” (o teorie secundară ştiinţifică nici nu prea ştim să fie...). La noi, teoria lui Darwin a fost scoasă (2006) din programa şi manualele şcolare de intelectualul Mihail Hârdău, ministrul de atunci al Educaţiei. Tot Hârdău a hotărât să nu mai fie studiaţi, în programa de filosofie, Voltaire, Camus, Nietzsche. Motivul: punctul lor de vedere critic asupra religiei (doar Nietzsche a afirmat că „Dumnezeu este mort”). Extremismul mărginit al lui Hârdău se explica oarecum în perioada respectivă, când venise la modă condamnarea comunismului (şi nu a regimurilor comuniste!), iar darwinismul era prezentat de unii ca parte constitutivă, responsabilă... de ororile post-marxismului (deşi, se ştie, Manifestul Partidului Comunist a apărut cu un deceniu înaintea „Originii speciilor”). Hârdău era în onorantă companie: şi Rusia lui Stalin şi Hruşciov interzisese darwinismul, considerat a fi „pseudo-ştiinţă reacţionară”...

Trăim, totuşi, într-un veac şi-ntr-o orânduire în care libertatea de gândire se numără printre principalele drepturi ale omului. Cine vrea să creadă că se trage din maimuţă, treaba lui. Cine-i convins că lumea-i creaţie divină, e la fel de îndreptăţit la opinie. Spre deosebire de religii, ştiinţa nu exclude eroarea. Poate e prea mult să fie considerată dovadă definitivă constatarea că 98% din ADN-ul uman este identic cu cel al cimpanzeilor, dar, pe de altă parte, teoria creaţionistă ce dovezi are? Iar cine acceptă compromisul ambelor posibilităţi n-are decât s-o facă. În 1925, la Dayton, a fost judecat profesorul suplinitor John Scopes, cel care a predat (după manual!) un curs de evoluţia speciilor – astfel intrând în istorie mult mediatizatul „proces al maimuţelor” (vă mai amintiţi filmul regizorului Kramer, cu Spencer Tracy în rolul principal?). Sentinţa a subliniat ridicolul situaţiei, câtă vreme procurorul... s-a oferit să plătească din buzunarul lui cei 100 de dolari cu cât a fost amendat Scopes. Numai că se întâmpla în 1925, nu în veacul XXI!

Ministrul Hârdău nu mai există de mult în politica românească, nici ministra Colic la sârbi (cum se vede, marile spirite s-au întâlnit!), dar, ciudat şi greu explicabil, darwinismul încă rămâne contestat, tratat de spiritele înguste şi bigote cel mult ca o rubedenie săracă, tolerată şi suspectă. În luminatul veac XXI!