Mircea Radu IACOBAN

Suntem prea mulţi, sau prea puţini? Pământul nu ne mai încape? Cât l-am mai combătut pe Malthus! Marx îl considera „duşman al popoarelor”, iar la cursurile de Socialism ştiinţific, lectorii afuriseau fără contenire teoria potrivit căreia populaţia creşte în progresie geometrică, în vreme ce mijloacele de subzistenţă sporesc doar în proporţie aritmetică. Malthus (1766-1834) susţinea că avem la dispoziţie doar două căi pentru a stopa creşterea populaţiei (ce ar „împiedica progresul omenirii”): controlul pozitiv, adică mărirea ratei de deces prin foame, boli, războaie, şi controlul preventiv, care ar include încurajarea avorturilor, limitarea drastică a naşterilor, legalizarea prostituţiei, amânarea căsătoriilor şi încurajarea celibatului. Toate astea fiindcă „îmbunătăţirile agricole nu se pot extinde fără limite”. Paradoxal, urmaşii lui Marx nu acceptă teoria lui Malthus, dar practică, într-un fel sau altul, recomandările malthusianismului. Chinezii, vajnici apărători ai ideologiei marxiste, au limitat sever numărul naşterilor. Închipuiţi-vă ce ar fi fost dacă măsura nu se adopta la vreme: n-am fi avut, acum, un miliard de chinezi, ci... câteva miliarde! Făţiş sau pe ascuns, deschis ori discret, teoria egoistă care recomandă drept unică soluţie micşorarea drastică a populaţiei globului câştigă noi adepţi. Gazetele de peste ocean scriu că n-ar fi vorba despre subiecţi neimportanţi în configuraţia politică la vârf, ci dimpotrivă, de personalităţi cu putere de decizie majoră, inclusiv din staff-ul tenebrosului Bilderberg. Încălcând sau nu precepte religioase („Creşteţi şi vă înmulţiţi!”), suspecta teorie începe să fie luată în braţe cu seriozitate... cinică. Tonul aprobării deschise l-a dat cândva chiar Roosevelt: „Malthus a avut dreptate!”. Peste veac, secretarul Clubului de la Roma, Bertrand Schneider, îl susţinea fără rezerve: „Un cancer este multiplicarea necontrolată a celulelor, iar explozia demografică este o multiplicare necontrolată a omenimii”. Opinie împărtăşită şi de Paul Elrich, profesor la Stanford: „Pământul este bolnav de cancer, iar cancerul sunt oamenii”. Ecologistul Dave Foreman avansează propuneri concrete: „În scopul de a stabiliza populaţia lumii, trebuie să eliminăm 350.000 de oameni în fiecare zi. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie să-l spun, dar este la fel de rău să nu-l spun.” Henry Kissinger a trasat direcţii de acţiune încă de la Conferinţa Bilderberg din 1973: „Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe faţă de lumea a treia. (...) Persoanele în vârstă sunt consumatori inutili. Populaţia lumii trebuie să fie redusă cu 50%.” Stârpiţi pensionarii! Iată şi cam cum s-ar ajunge la acest sinistru rezultat, potrivit opiniei cunoscutului David Rockfeller: „Războiul şi foametea nu sunt eficiente, în schimb, boala oferă cel mai rapid mod de a ucide miliardul de oameni ce trebuie să moară curând, pentru a fi rezolvată criza populaţiei. SIDA nu mai este un criminal eficient, deoarece este prea lent. Candidatul meu favorit pentru eliminarea a 90% din populaţia lumii este Ebola (Ebola Reston), deoarece este extrem de letală şi ucide în câteva zile în loc de câţiva ani. Trebuie să creştem mortalitatea cu 90%. (...) Gripa aviară e bună de asemenea.” Judecătorul O.W. Holmes, de la Curtea Supremă de Justiţie a USA, a zis-o de-a dreptul: „Un regim planetar ar trebui să fie responsabil pentru determinarea populaţiei optime şi ar trebui să aibă puterea de a aplica limitările cuvenite.” Nu vi se pare Auschwitz-ul, prin comparaţie, o povestioară oarecare? Pur şi simplu citeşti şi te ia... cu frig! Punctul pe i l-a pus congresmanul Larry P. McDonald: „Astăzi, lumea are 6,8 miliarde de oameni şi ar putea creşte până la 9 miliarde. Dacă am face o treabă eficientă cu noile vaccinuri, cu asistenţa medicală, cu serviciile de sănătate (...), am putea reduce aceste cifre cu 10, sau chiar cu 15 la sută.” Numai că, îngrijorător, ciudat și... invers, Europa începe să simtă efectele scăderii demografice și să se plângă de lipsa forţei de muncă. Depopularea lumii a treia, susţinută de Kissinger, a ajuns să se producă necontrolat și aleatoriu, prin transmutarea haotică a unor mari mase de oameni din Africa și Asia pe bătrânul continent. Asta să fie soluţia? Fie și numai utilizarea termenului „soluţie” te duce cu gândul la demenţa nazistă a „soluţiei finale”, dar chestiunea în sine rămâne alarmantă și necesită rezolvări. „Ori toţi muriţi, ori toţi scăpăm” e-o deviză cinică și profund egosită. Revin la titlul lui Cernâșevski: „Ce-i de făcut?”