Mircea Radu IACOBAN

Primăria Iaşilor a cumpărat toalete ecologice automate cu GSM – 30.000 de euro bucata. Funcţionează cu fise: pui (probabil) o monedă de 50 de bani şi te bucuri de tot confortul şi de toate deliciile momentului: sistem electronic de închidere-deschidere, sistem de siguranţă tip SOS (nu ştiu ce-i, dar, oricum, nu poate fi decât de bine), sistem automat pentru spălare şi dezinfectare, sistem de aerisire şi odorizare, spălare, dezinfectare şi uscare automată a vasului de toaletă, sistem electronic de prevenire a curăţării toaletei înainte de ieşirea utilizatorului, sistem de distribuire automată a consumabilelor, sistem de încălzire şi sistem de tele-control. N-au, deocamdată, GPS, ABS, telefon şi televizor încorporate, sistem de masaj caudal, bărbierire automată cu pulverizare de aftershave, jacuzzi, ultraviolete pentru bronzare, snack bar, punct farmaceutic (purgativele!) şi alte alea. Oricum, este un prim pas până la perfecţiunea absolută.

Lăsând gluma, să salutăm costisitoarea tentativă de ridicare a amărâtului closet românesc la standardele europene. Dar să vedem cât o ţine; pentru o săptămână-două, aş garanta, după care se vor volatiliza consumabilele, se va afişa arhicunoscuta inscripţie „defect”, oamenii străzii se vor bloca acolo spre a se încălzi iarna investind doar 50 de bani, şi când crezi c-ai ajuns la liman, s-or încâlci sistemele electronice; până la sosirea depanatorului, să te ţii (la propriu). Adevăru-i că modernizarea României, pe tema căreia se face atâta tam-tam fără a preciza nimeni ce, cum şi când se cuvine modernizat, ar trebui să includă şi starea... closetelor. E-un subiect urât mirositor, cer scuze, dar nu-i cu putinţă să ascundem la nesfârşit gunoiul sub preş.

Mai demult, „Dilema veche” a dedicat un număr în întregime acestui subiect. Andrei Pleşu, oripilat de electronica şi robotica terifiant încorporate în „scaunul” closetului de care a avut parte într-un hotel din Japonia, scria o delicioasă tabletă a uimirii depline. Uimit a rămas şi sussemnatul, în China, unde, la closetul din Hotelul White Swan (Canton) erau postate cinci suluri de hârtie igienă, fiecare cu altă textură (mai fină, mai aspră) potrivit epidermei utilizatorului. Cum e la noi? Desigur, s-a mai evoluat de la punctul zero reprezentat de closetul oltenesc (doi pari: de unul te ţii, cu celălalt te aperi de câini). Nu visăm la closete bătute cu pietre scumpe, cum avea preşedintele Ucrainei Ianukovici (potrivit AFP), nici la performanţe precum cele etalate la Expoziţia de la Shanghai („scaunul” de toaletă îmbrăcat în foiţă de aur şi înzestrat cu sistem audio încorporat) ori de National Geografic Kids Magazine, care propune dotarea closetului cu televizor aferent, DVD, TiVo, Xbox, laptop, dock iPod şi pedale de bicicletă pentru continua întreţinere a tonusului general (de care depinde şi tihna defecaţiei).

La noi? Cele mai multe inscripţii „WC”, mai ales din majoritatea staţiilor CFR, sunt mincinoase, fiindcă „WC” înseamnă „closet cu apă” şi, de regulă, lipseşte taman... apa. Chinezii au inventat WC-ul încă pe timpul dinastiei Han (206 înainte de Hristos), iar europenii l-au redescoperit ehei, tocmai în 1596, când Harrington i-a făcut cadou o astfel de gâlgâitoare instalaţie reginei Elisabeta. De regulă, în lume nu se percepe vreo taxă pentru utilizarea WC-ului (în China chiar poate fi văzută inscripţia binevoitoare „Vă mulţumim pentru că ne-aţi vizitat!” – subtilă referire la potenţialul aport de îngrăşământ natural); doar ici-colo s-a mai păstrat obiceiul de a pune un bănuţ, dacă vrei şi cât vrei, într-o farfurioară (prin anii ’60, în Franţa, un fotbalist m-a învăţat să iau rest mai mult decât am pus, fiindcă nu se uită nimeni). Apoi, în astfel de incinte ventilate cu aer odorizat, călătorul află oricând oglinzi cât peretele, apă caldă, săpun lichid, prize pentru aparatele electrice de ras, prosoape la fiecare lavoar, hârtie igienică, adeseori şi duşuri, spray-uri cu aftershave, foehnuri sigilate în pungi de plastic ş.a.m.d. La noi, în Gara de Nord, am avut din totdeauna parte de closete „turceşti” cu instalaţia hidraulică peticită, ofticoasă şi lăcrimoasă, lumină chioară şi atmosferă greu respirabilă. Sigur că nu-i vinovată băbuţa ce gestionează riguros pătrăţica de hârtie igienică şi care, la ora prânzului, nu se sfieşte să-şi soarbă tacticoasă ciorba, instalată la măsuţa aflată în coasta cabinelor-rezonatoare...

Deocamdată, circa 40% dintre români îşi au privata în dosul casei. Vreau să cred că excursioniştii din zonele rurale nu vor ezita să se regaleze, la prima trecere prin Iaşi, cu o vizită de lucru la performantele toalete ecologice. Sfătuiesc pe toată lumea să aibă mare grijă – nu-s foarte sigur, dar nu-i exclus: ce-i aia sistem de control GSM? Nu cumva şi acolo se va înregistra? Că atâta mai rămăsese necontrolat, nesupravegheat şi neinclus în arhivele declarate cu grăbire secret de stat...