Mircea Radu IACOBAN

Am auzit de statui dărâmate, dar despre statui avortate aflu pentru prima oară! Iată: bustul unui mare scriitor clasic georgian din secolul XVIII zace uitat într-o magazie a Ambasadei de la Bucureşti – urma să fie amplasat la Iaşi. Va mai urca pe soclu? Nu reluam subiectul, dacă n-ar fi intervenit spectaculoase elemente noi. Mai întâi un scurt rezumat pentru cei care n-au citit precedentul articol. În 1977 publicam, la „Junimea” ieşeană, cartea de poezie „Oştile tristeţii”, operă a unui scriitor clasic georgian din secolul XVIII cu destinul legat de Iaşi: Bessarion Gabaşvili. S-a născut la Tbilisi în 1750, a murit la Iaşi în 1791. A fost, în epocă, bine cunoscut pentru aventurile sale politice, dar, mai ales, datorită odelor închinate dragostei şi eroismului, în virtutea cărora a primit rangul de cel mai mare poet liric clasic georgian. Regele Imeretiei l-a trimis să-l reprezinte diplomatic la curtea de la Iaşi a feldmareşalului Potemkin. Aici a răposat, în acelaşi an cu protectorul său, cneazul Potemkin, şi şi-a aflat locul de veci în cimitirul bisericii Sf. Vineri din centrul capitalei moldave. I s-a găsit şi păstrat piatra de mormânt, adevărată operă de artă; o vreme a fost depusă în incinta mănăstirii Golia, după care a fost preluată în inventarul Muzeului de istorie din Palatul Culturii. Iată textul de pe piatră: „În acest mormânt zace Principele Visarion Zaharovici Gabashvili, care a fost trimis ambasador al Țarului David pe lângă prea înalta curte împărătească a Rusiei şi a sfârşit aici la Iaşi la 40 de ani, 1791, ianuarie 24. La trecători cer iertare.” După apariţia „Oştilor tristeţii”, georgienii mă considerau un fel de reprezentant al lor la Iaşi şi m-au rugat să solicit Primăriei acceptarea propunerii ca un bust al lui „Bessiki” să fie donat Iaşului. Ceea ce am şi făcut. Georgienii au iniţiat o subscripţie internaţională, au strâns foarte repede suma necesară, au comandat bustul unuia dintre cei mai cunoscuţi sculptori din Tbilisi, Maisuradze, şi, în primăvara lui 2016, statuia şi-a început lunga călătorie, spre Moldova, pe ultima porţiune a rutei fiind adusă cu vaporul de la Baku la Constanţa. Când totul părea lămurit şi rezolvat, a apărut piedică după piedică. Prima surpriză: mi s-a părut firesc să-i împărtăşesc bucuria apropiatei dezveliri a bustului singurului amic ce credeam că-l am în Georgia, actorul şi profesorul G. Dolidze. Prin anii ’70 a tradus în georgiană şi a editat la Tbilisi piesa mea „Sâmbătă la Veritas”. I-am trimis (cine m-a pus?) o fotografie a bustului în gips aflat în atelierul sculptorului. Primesc imediat o scrisoare de felicitare („este o manifestare adevărată a unei lungi şi solide prietenii între popoarele noastre”), urmată de o somaţie ciudată: nu cumva să se aşeze statuia la Iaşi, fiindcă „sculptura nu seamănă deloc cu Gabaşvili”: „Nu este doar rugămintea mea personală – azi întreaga presă şi internetul din Georgia au obiecţii în legătură cu acest bust care este cu adevărat comic. Mă bazez pe înţelepciunea voastră, drag coleg”. Imediat, Dolidze iniţiază o scrisoare de protest, obţine vreo zece prestigioase semnături şi o adresează primarului municipiului Iaşi şi Ambasadei Georgiei la Bucureşti. Fireşte, după astfel de avertizare, ambele foruri ezită, şi dezvelirea bustului se amână sine die. Întreb în dreapta, întreb în stânga, şi aflu că, actor de meserie, venerabilul Golidze (84 de ani) a jucat, cândva, rolul lui Gabaşvili în teatrul georgian sovietic; l-ar vrea, probabil, aşa cum îşi aminteşte el personajul din tinereţe. Pe de altă parte, mi se spune că, de fapt, nici unul dintre semnatarii scrisorii n-a văzut bustul, iar câţiva declară că nici n-au semnat misiva contestatară. Cireaşa de pe tort: primesc „spre ştiinţă” copia unei contra-scrisori adresată Primarului şi Ambasadorului, în numele Conducerii Uniunii Artiştilor Plastici din Georgia, de către Preşedintele UAPG, B. Nutzubidze: „Ar fi o mare bucurie pentru noi dacă această minunată sculptură va fi amplasată în municipiul Iaşi...” Carevasăzică, de astă dată avem de a face cu punctul de vedere oficial cel mai autorizat şi mai prestigios cu putinţă. Iar o menţiune din scrisoarea georgiană trimite în ridicol tot demersul lui Golidze: „...Gabaşvili, al cărui portret nu s-a păstrat până în zilele noastre...” Va să zică, nimeni nu ştie care era înfăţişarea poetului, dar bustului i se contestă... asemănarea! De unde se vede că pretutindeni în lumea largă poţi afla protestatari de profesie, precum şi amatori dispuşi să semneze cu ochii închişi indignate scrisori contestatare doar că să fie luaţi în seamă. N-am inventat noi roata, nici apa caldă, nici n-am descoperit America! Numai că bolovanul a prins să se rostogolească la vale şi mă tem că va fi greu de oprit!