Mircea Radu IACOBAN

A intrat în obiceiul pământului ca, la orice lansare de carte, indiferent unde şi când are loc, vorbitorii să prezinte noua apariţie drept un zenit al perfecţiunii, demn de a fi încadrat fără ezitare între realizările de marcă ale literaturii universale. Dacă nu chiar expusă direct, teza se susţine prin invocarea marilor opere de care opul fie că se apropie prin viziune şi realizare artistică, fie barem ca similitudine a preocupărilor şi identitate a spaţiului investigat. În această primăvară, conform tradiţiei, am auzit rostindu-se, la diferite lansări, numele lui Dostoievski (cel mai ades citat), Bob Dylan, Nichita Stănescu (revine aproape obligatoriu în prezentarea cărţilor de poezie, fie că ar „consuna” poeticeşte cu autorele lansat, fie că, dimpotrivă, se salută desprinderea de model...), Sofocle, Evtuşenko, Tolstoi, Hemingway, Lampedusa, Seferis, Nabokov, Joyce, Marquez, Eliot, Kafka, Faulkner, ba chiar şi Shakespeare – lista-i prea lungă ca să fie reprodusă în întregime. Fireşte, lansarea este un moment mai mult sau mai puţin festiv de promovare, adeseori amicală, şi nu un act critic în adevărata putere a cuvântului. Nu-ncap reproşuri şi rezerve – rămân, eventual, pentru altă dată. Deocamdată, despre autor şi carte numai de bine. Tare mai uităm că „est modus in rebus”...

                                                     *  

Nici nu s-a uscat bine cerneala tipografică pe pagina de gazetă ce a găzduit rubrica de marţi şi am şi primit un mesaj mustrător pe internet semnat „Dyscobol” (?): „Este trist când vedem cum mari şi autentice valori ale neamului sunt porcăite de presă în asemenea hal. Ilie Năstase este un preţios simbol naţional; a făcut o glumă nevinovată şi Serenei i-a sărit din senin ţandăra”. Daţi-mi voie să consider penibilul subiect Ilie Năstase definitiv închis, iar discuţiile pro sau contra, pornite din oricâte bune intenţii, inutile şi păguboase. Intervin aici ultima dată, doar pentru a răspunde, cum cere uzul, mesajului. Și o fac dându-i cuvântul Serenei, care a postat pe Instragam textul ce urmează: „Este dezamăgitor pentru mine să ştiu că trăim într-o societate în care oameni precum Ilie Năstase pot face comentarii atât de rasiste la adresa mea şi a copilului nenăscut, precum şi comentarii sexiste adresat colegelor mele. Am spus-o şi o voi mai spune din nou, lumea a ajuns departe, dar mai avem încă mult de parcurs. Am doborât multe bariere, dar încă au rămas şi altele. Și atitudinea lui Năstase, şi nimic altceva nu mă vor opri să pun iubire, lumină şi pozitivitate în tot ce gândesc. Voi continua să lupt pentru tot ceea ce este drept”. Cât despre ideea de simbol: până acum (deşi tenismenul mai are la activ destule grave şi impardonabile devieri comportamentale) „Nasty” era considerat că simbolizează cu îndreptăţire harul, strălucirea şi inventivitatea în tenis. Ar fi nedrept să se şteargă cu buretele ceea ce a fost, din pricina descalificantelor întâmplări de acum. Numai că, incredibil, eroul negativ de la Mamaia dovedeşte că nu-i capabil să înţeleagă nimic din ceea s-a întâmplat în meciul de Fed Cup. „Nu regret nimic” – declară Ilie – „Nu uitaţi că am fost numărul 1”. Bravos, naţiune! Dac-ai fost nr. 1, eşti liber să arunci cu lături şi zoaie în capul cui vrei! Halal general al Armatei române!

                                                   *

Zăpada umedă, grea şi îngheţată, încuibată în frunzişul celor doi mesteceni, mi i-a îndoit de ziceam că nu s-or mai ridica în veci. Până la urmă, s-au îndreptat singurei. Tufele de liliac, doborâte la pământ, aproape dezrădăcinate, au înflorit aşa, întinse la orizontală. Din teiul de la poartă s-au prăbuşit mormane de crengi înfrunzite. Viţa de vie de pe garaj, cu frunzele abia ieşite din muguri, s-a rebegit, nu ştiu dacă mai rodeşte. Doar molizii de aproape 20 de metri, pe care, când i-am plantat, i-am adus din Bucovina tustrei într-un portbagaj, nu dau vreun semn că i-a atins cât de cât viscolul... Azi, adică, miercuri, e-ntâia zi când simt primăvara deplin intrată în drepturi. Un batalion de râme trece asfaltul – le-a scos soarele din pământul ud şi rece. Când îţi crapă măseaua, vânturi câte-un metru cub de cernoziom până dai peste o coadă de râmă; acum, nu-s interesante – e prohibiţie. Cumplit termen! Te duce cu gândul la răfuielile lui Al Capone, la auto-dricurile încărcate cu whisky, la rafalele trase pe 57-th avenue, colţ cu barul „Dove” (Porumbiţa), profilat pe iaurt şi specializat în spirtoase. Și când colo, este vorba pur şi simplu, la Prut, de tihna onorabilului crap şi a stimabilei mrene, de jocurile amoroase ale ochioşilor avaţi şi ale ştiucilor cu solzii bătuţi ca tipsia de floarea soarelui. Acuşi (în iunie!) se deschide. Constat, din evidenţa grănicerilor, că-s al 3853-lea „aplicant” pentru permisul de frontieră. Aproape 4000 (probabil că, între timp, cifra s-a mărit considerabil) doar în judeţul Iaşi, înşiraţi plini de nădejde pe malul „râului blestemat”! Ce forţă! Cu 4000 de oameni în stradă, răstorni un guvern!