Mircea Radu IACOBAN

Prea puţină lume ştie că la Rădăuţi funcţionează, cu rezultate notabile în cercetarea frământatei istorii a zonei, Institutul Bucovina al Academiei Române. Sub egida lui s-a editat „Albumul Mare al Societăţilor «Arboroasa» şi «Junimea»” din Cernăuţi, o lucrare ce depune convingătoare mărturie despre lupta înaintaşilor bucovineni pentru păstrarea identităţii naţionale în grelele vremuri ale stăpânirii austriece. Este, de fapt, doar primul volum al unei ample lucrări de tip documentar-arhivistic datorată lui Arcadie-Dugan Opaiţ (1888-1951), depusă la Arhivele Statului din Iaşi de fratele autorului în 1961. Aducerea în lumina tiparului a acestui adevărat tezaur documentar – alcătuit din fişe biografice însoţite de sute de fotografii din care ne privesc mustăcioşi, încruntaţi şi demni, înveşmântaţi cu redingotă şi „ţilindru”, în costum naţional ori în odăjdii preoţeşti, membrii celor două societăţi bucovinene – prilejuieşte o întâlnire peste veac cu moşii şi strămoşii noştri, vajnici (şi uitaţi) apărători ai fiinţei neamului în spaţiul românesc al Bucovinei aflată sub stăpânire kesaro-crăiască.

„Arboroasa”, care l-a avut printre preşedinţi pe Ciprian Porumbescu, a luat fiinţă în 1826, iar „Junimea” în 1878. Conform unui subterfugiu uzitat şi azi în spaţiul românesc, societăţile şi-au drapat intenţiile cu caracter politic sub acoperirea unei meniri culturale – pe care, de altfel, au şi slujit-o cu consecvenţă, punând-o direct sau indirect sub semnul interesului naţional ce avea să-şi afle împlinirea la 1918. Organizarea statutară era riguroasă: deveneau membri doar cei care izbuteau să treacă „examenul regulamentar” (cu probe de limbă română şi istorie a românilor), în temeiul căruia se primea dreptul de a purta semnul distinctiv: panglica tricoloră. Lipsa de activitate ducea imediat la excludere. Amândouă societăţile, şi mai ales „Junimea” (care a fost „Arboroasa” rediviva, continuându-i strădania cu aceleaşi ţeluri şi cam aceiaşi membri după suprimarea abuzivă a iniţiativei din 1826), organizau cabinete de lectură (unii „junimeni” scriau ei înşişi literatură şi posedau „biblioteci clandestine”), manifestări culturale diverse în mai toată Bucovina – spectacole de operă şi de teatru, prelegeri de istorie, folclor, etnografie. Erau sprijiniţi tinerii români studioşi („Junimea” gospodărea şi un cămin studenţesc susţinut din donaţiile membrilor), acordau ajutoare materiale, editau publicaţii, participau la manifestaţii şi contramanifestaţii. Totul cu o seriozitate şi o dăruire entuziastă greu de reeditat şi chiar de înţeles, mai ales după ce dintr-o organizare socială în care domnea „ordinea stabilită, iar valoarea cuvântului dat era foarte ridicată”, s-a ajuns, în România veacului XX, la „domnia politicianismului de vorbe sforăitoare, goale, haos, imoralitate, venalitate” (cf. opiniei lui Ilie Dugan-Opaiţ).

Nimeni nu zâmbeşte în sutele de fotografii inserate în carte, moşii şi strămoşii noştri arborează cu toţii aceeaşi mină severă, departe de foto-hlizeala zilelor noastre, şi-n fiecare atitudine simţi încărcătura de responsabilitatea a asumării unei misiuni de luptă. Iar temperatura la care se petreceau evenimentele organizate de „junimeni” este greu de apreciat şi „tălmăcit” acum, când ne-am deprins să trimitem mai totul, întru timidă protejare de acuza naţionalismului, către derizoriu şi superficialitate.

Cei care figurează în „Albumul Mare” lăcrimau „de-şi dădeau duhul” când intonau cântece româneşti. Poate hilar, de n-ar fi tragic: la modul cel mai propriu cu putinţă. Mihai Ferlievici „a murit încordându-se prea tare la o serenadă făcută mitropolitului Silvestru, căpătând vărsare de sânge”, iar Sava Mărginean „încordându-se prea tare – era baritonist – i-a plesnit o venă la grumaz şi a murit pe loc”. Rar de tot, Albumul înregistrează câte o şotie nevinovată (lui Arcadie Grilovici îi ascundeau mereu clopoţelul cu care urma să deschidă şedinţa; prevăzător, „junimanul” îşi cumpăra mereu unul de rezervă). Nu prea era loc de glumă, regimul kesaro-crăiesc recurgea fără şovăire la trimiterea în temniţă (Ciprian Porumbescu ş.a.), patronând tot soiul de mărunte persecuţii absurde: Ioan Dan, de pildă, a fost trântit la un important examen şcolar fiindcă a îndrăznit să-şi prezinte teza broşată cu tricolor la cotor! Soluţia aflată de „junimeni”: au înlocuit culoarea galbenă din tricolor cu... auriu. Dar, mai în amănunt, în rubrica viitoare.