Mircea Radu IACOBAN

Mai avem o sărbătoare naţională: 27 martie, ziua unirii Basarabiei cu România. Parlamentul de la Bucureşti a adoptat legea, cel de la Chişinău a respins o propunere asemănătoare. Câtă vreme nu-i marcată cu roşu în calendar, adică zi liberă, rămâne eveniment de rang secund (la noi, sărbătoare adevărată înseamnă ne-muncă plus mici şi bere). Votarea şi promulgarea rapidă a legii pot fi interpretate şi ca un gest de răspuns la frecventele gesturi antiromâneşti ale preşedintelui Dodon care, primind cadou de la Putin o veche hartă a „Moldovei mari”, şi-a manifestat public marele regret că, la 1812, nu s-a mers până la capăt: „dacă ruşii nu se opreau la Prut, am fi avut acum o Moldovă întregită”. O Românie întregită i se pare mistificare şi aberaţie: curând, crede Dodon, România se va federaliza după următoarea formulă: „Acolo ar putea exista patru subiecte de Federaţie: unul populat de moldoveni (Moldova de vest), unul populat de maghiari (<ţinutul secuiesc>), unul populat de romi şi al patrulea populat de români. Experienţa Republicii Moldova privind federalizarea ar putea fi şi pentru România o foaie de parcurs”.

Cel puţin până acum, experienţa federalizării rămâne, peste Prut, tristă şi-n coadă de peşte; cât priveşte împărţirea României în entităţi federative, am avea o mică întrebare de ordin tehnic: care ar fi teritoriul romilor şi cu ce justificare istorică atribuit? Asta pentru că Dodon apelează frecvent la istorie, deplângând „cât de grav a fost mistificată istoria poporului nostru în ultimul sfert de veac”. Când, de fapt, istoria aşa-zisului popor moldav a fost crunt falsificată tocmai de la 1812 încoace, anexarea şi cotropirea rusească fiind botezate când „alipire”, când „eliberare”. Cu apogeul în mandatul lui Dodon, când istoria reală a românilor este pur şi simplu batjocorită prin susţinerea invenţiei ridicole „limba moldovenească” şi (consecinţa) „popor moldovenesc” distinct de români. Logica demersului delictuos fiind uşor de urmărit: ai limbă naţională, ai popor; ai popor, ai stat; ai stat, ai funcţii; ai funcţii, ai putere; ai putere, ai totul. (Apropo de recursul la istorie: la 24 ianuarie, gruparea rusofonă „Patrioţii Moldovei” a organizat la Chişinău un miting de protest împotriva... unirii de la 1859. Cereau, probabil, revocarea lui Cuza! De remarcat că „patrioţii Moldovei” îşi strigau sloganele... în limba rusă! Curat patroţi! – ar exclama Conu’ Iancu...). Şi-n primăvara aceasta, ziua de 27 martie a fost considerată, în Basarabia, sărbătoare: s-au arborat drapele tricolore (Dodon a anunţat că va schimba şi steagul!), s-a mărşăluit de-a lungul şi de-a latul Capitalei, s-a cerut schimbarea denumirii bulevardului Moscovei în Calea Unirii, dar nu cu participarea din alţi ani, când manifestau zeci de mii de moldoveni. Câteva dintre lozincile demonstraţiei: „Trăiască, trăiască, trăiască şi-nflorească / Ardealul, Moldova şi Ţara Românească”, „Numai prin unire Moldova va fi liberă”, „Sărbătorim alături de cei care simt româneşte şi vor reîntregirea cu patria mamă” (şi o lozincă mai bizară: „USA este o garanţie a existenţei neamului românesc” – se vede că unioniştii basarabeni au uitat declaraţiile fostului ambasador al lui Obama la Chişinău).

Desigur, rusofonii şi-au avut contramitingul lor. Seara, două organizaţii ce promovează moldovenismul primitiv au difuzat la tv un „documentar” în care 27 martie este prezentată drept „zi a ocupaţiei”. Dodon declară că filmul i-a plăcut: „Aflaţi din el adevărata faţă a aşa-numitei uniri din 1918 şi a zilei de 27 martie”. „Adevărul” clamat de actualul preşedinte se întemeiază cât se poate de evident pe o ridicolă minciună: falsul enorm „limba moldovenească”, pe care, de fapt, se întemeiază actuala construcţie statală basarabeană. Acum, preşedintele cere şi obligativitatea predării limbii ruse în învăţământul preuniversitar. Nimic rău în sine (mai puţin obligativitatea): orice limbă străină învăţată în şcoală (iar rusa este limba unei mari culturi) deschide elevului orizonturi noi, numai că decizia este văzută ca un antidot la „românizarea Basarabiei”. S-o luăm ca pe o glumă (proastă), cum să românizezi... România? Mult încercata populaţie de peste Prut trăieşte încă un act al dramei pe care o traversează de la 1812 încoace: rafală după rafală de rusificare impusă. Basarabenii au arătat de-a lungul a două secole că ştiu şi pot să reziste. Nu-i uşor, dar Dodoniada n-are cum fi veşnică, iar ideea unirii moarte n-are. Până şi Stalin, în clipele cele mai grele, nu-şi pierdea speranţa că „va fi sărbătoare şi pe uliţa noastră”...