Mircea Radu IACOBAN

O raită prin vechi documente prilejuieşte întâlnirea cu nume proprii chisnovate ce nu figurează în cărţile de onomastică ale lui Iorgu Iordan, considerat respectabilă autoritate în materie. Iată mostre: Dulă, Pepenica, Zolofinoiu, Nouncea, Găbroiu, Vespasian, Bambir, Filiodor, Bestianu, Blaţodim, Gugu, Pâclianu, Pârciu, Limbosu, Oiaga, Frecea, Surcelea, Fleaşcă, Cioploiu, Modomancea, Vivescu, Hiondache, Roşaţă, Cotloană, Stăpânoiu, Moţoescu, Pujbuc, Ghizdăreanu. Multe dintre numele hazoase ale românilor au fost, la origine, porecle, funcţionând, o vreme în paralel cu numele, să le spunem astfel, oficiale, trebuincioase doar în relaţie cu primăria sau duminica, la horă: „Duminica, oamenii n-au porecle / Li se spune curat pe numele cele bune / Care nu li se potrivesc / Ca hainele de moarte” (Marin Sorescu).

Cu timpul, s-a impus uzul şi porecla a înlocuit definitiv numele de familie, ajungând, cum-necum, şi în acte. Cei mai inventivi s-au arătat a fi din totdeauna oltenii. Tot fostul nostru coleg şi prieten Marin Sorescu înşiră câteva probe de inspiraţie hâtră: Bag-Samă, Păsărică, Târziu, Ăl Moale, Purcea, Toalbă, Jiganu, Băzgărău, Zgordea, Ceapă, Băşină, Făsui, Iesle, Focu, Fleaşcă, Fleţu, Balamuc, Cucu, Spânzu, Dârmon, Boc, Civică, Guiţ, Şubăscurtă. Interesant este că din cele cinci capitole ale onomasticii, adică antroponimia, toponimia, hidronimia, oronimia (numele formelor de relief) şi bionimia (numele fiinţelor vii), unul singur suportă, în timp, redenumiri şi înlocuiri. N-avem porecle pentru dealuri, râuri, localităţi.

Firea umană, examinată cu ochi critic şi disponibilitate metaforică, îngăduie reale portretizări prin onomastică, nu numai înregistrarea în catastife, unde numele de familie, venite de peste vreme şi de cine ştie când, sunt purtate obligatoriu generaţie după generaţie. Nimic obligatoriu, însă, în alegerea prenumelui, devenit, câteodată, mai expresiv decât orice poreclă: îl decide moaşa, mama, naşa, câteodată şi tatăl, de regulă acceptat cu vot consultativ. Nu numai imaginaţia primeşte frâu liber, ci şi recursul la lecturi, la seriale (pe moştenitoarea lui Giovanni Becali o cheamă Pamela) şi la agenda zilei, de unde se recoltează prenumele „de efect” menite să confere de la bun început bebeluşului semnul că nu-i un oarecare.

Pe fiica lui Mădălin Voicu o cheamă Vanessa. Frumos, sonor, şi, probabil, sugestiv. Dar ce sugerează Vanessa? Nimic: prenumele l-a inventat pur şi simplu părintele lui Gulliver, scriitorul Jonathan Swift. În 2007 Vanessa a fost cel mai popular nume de botez în SUA – probabil, principalul motiv în luarea deciziei de pe Dâmboviţa. Sigur, nu era deloc obligatoriu ca Mădălin, susţinător al drepturilor etniei romilor, să menească moştenitoarei un prenume tipic etniei (nu mă gândesc numaidecât la „Televizor”, „Gagarin” ş.a.); cum se vede, a ales să se înroleze, fie şi simbolic, în armia identitară a „marelui licurici”.

Tot o discuţie pe teme de etnie ar putea prilejui şi decizia antrenorului Pusztai: pe fiică-sa o cheamă Hiperboreea. Respectivul adjectiv substantivat aminteşte de ţara din nord (nordul Dunării sau nordul arctic?) la care s-au referit Herodot şi Pindar. Densuşianu crede chiar că Hiperboreea ar fi fost Dacia antică. Pusztai trecându-şi deplin fata în rândul „puilor de daci”. Evident, decizie ce se cuvine respectată. Pe băiatul Monicăi Anghel îl cheamă Aviv. N-am găsit în nici o sursă documentară vreo referire la „Aviv”; se pare că ar putea avea o legătură cu darea-n pârg a orzului şi venirea primăverii (în ebraică, Aviv = primăvară). Dan Bitman are un băiat botezat Noah (pare-mi-se, la fel şi Alina Gorghiu). Aici e mai simplu, fiindcă Noah nu-i altul decât Noe, cel care a salvat lumea animală cazând vieţuitoarele pământului în vestita-i arcă. Dacă-l citeau pe Ioan Gură de Aur, inspiraţii părinţi ai veacului XXI ar fi aflat că Noah nu înseamnă doar „paşnic, odihnă, confort”, ci aminteşte şi de primul mare beţivan al planetei, Noe, astfel zugrăvit în scrierile biblice.

Când a ales pentru noul născut numele Zian, Gabriela Firea, sunt sigur, miza pe un prenume (arab!) ce desemnează frumuseţea şi eleganţa. Mă tem că n-avea toate informaţiile: în limba turcă, Zian înseamnă pagubă, risipă, pierdere. Andreea Esca a ales un prenume irlandez, Aris, adverb (ares) ce semnifică „din nou, încă o dată, după aceea”. Adică? În mitologie, era zeul războiului. Zeus în detesta şi-l ura. Băiatul lui Cătălin Crişan a primit numele Raris – simplă invenţie „urechistă”. Pe fiica lui Gabi Cotabiţă o cheamă Aela. Greu de înţeles de ce a primit numele unui port la Marea Roşie, o fi având tatăl amintiri de pe-acolo, cine ştie... Paşi către ridicol! Până una-alta, să constatăm că fondul strămoşesc al antroponimiei dă îngrijorătoare semne de sleire: după epidemia de Codrin şi Cosmin, nimeni nu prea pare dispus să se mai întoarcă la Ion, Gheorghe şi Maria...