Mircea Radu IACOBAN

Hai să mai aruncăm „o repede ochire”, fie şi din simplă curiozitate, asupra celor ce le scriam la rubrica „să vezi şi să nu crezi!” în urmă cu, ehei!, un deceniu.

• De pildă: „Mă-ntreb cât o să mai răbdăm injuriile de mahala şi de bordel care se bat la gura oierului penal Becali şi cât o să-i mai suportăm aroganţa de neam prost călare pe sacul cu bani”. Fostul puşcăriaş este la fel de înfipt, la fel de neobrăzat şi, pare-se, mai bogat decât în 2007. În pofida aparenţelor, toate-i merg din plin. Ori ia Steaua („azi o vedem şi nu e...”) campionatul, ori îl ia Hagi, n-are importanţă: Gigi, aparent, rămâne călare pe val.

• Să ne amintim ce spunea în 2007 despre Hagi: „Când a venit la Bucureşti nici nu ştia să meargă pe stradă, era ciuca bătăilor de joc, incapabil să se descurce până la capăt în relaţiile cu femeile”. Aici începând rolul de tutore-codoş al lui Becali, care nu se sfieşte să enumere pseudocuceririle astfel arvunite, indicând chiar şi sumele puse la bătaie pentru confortul sexual al lui Hagi. Mă-ntreb cum împacă marele creştin Becali, vajnic „soldat al crucii”, preacurvia ce-o regiza, cu interdicţia din poruncile divine? Ca să nu mai vorbim despre tonalitatea concupiscent-golănească a spovedaniei TV şi, mai ales, de „concluzia” de-a dreptul ordinară: „Hagi este cel mai murdar caracter pe care l-am cunoscut vreodată”. Până la urmă, neajutoratul Hagi i-a dat o formidabilă ripostă-lecţie, nu numai detronând Steaua în campionat, ci şi probând mai multă isteţime în navigarea pe furtunoasa mare a fotbalului-afacere...

• Până târziu în 2008 mai persistau ecouri ale stupidului deces, într-o clinică particulară din Bacău, după cea mai banală dintre operaţiile banale, a poetului Cezar Ivănescu, directorul Editurii ieşene „Junimea”. „Când a ajuns la Bucureşti, Ivănescu era inconştient, semnele vitale (ritmul cardiac şi respirator) erau foarte slabe şi de la început medicii Urgenţei au afirmat că şansele sunt minime. Fişa medicală a lui Cezar Ivănescu a sosit la Bucureşti fără buletinul de analize – un lucru extrem de grav, după cum a declarat medicul de la Urgenţe (...). Abia în seara în care Cezar Ivănescu s-a stins au ieşit rezultatele analizelor – dezastruoase – de la spitalul din Bacău. Doctorul Palade l-a operat, aşadar, fără să le cunoască, de fapt, fără să se intereseze de starea lui organică (...). Surse medicale ne-au informat că, în starea în care era Ivănescu, chiar şi o anestezie locală ar fi fost riscantă, darămite anestezia generală”. Malpraxisul mai mult decât evident a fost deplin muşamalizat, dimpreună cu gestul membrului CNSAS M. Dinescu, care l-a declarat public pe Ivănescu securist fără a avea obligatoriul accept al Consiliului. O moarte absurdă şi două culpe penale; în pofida legilor, nimeni n-a fost tras la răspundere. Ca la noi, la nimenea!

• Reproduceam, în urmă cu zece ani, spusele acad. Mihai Cimpoi despre un antiromân feroce de la Chişinău: „Aşa-numitul Dicţionar moldovenesc-român al lui Vasile Stati, renumit criminal al culturii noastre, plastograf şi plagiator de cea mai josnică speţă, este o monstruozitatea care nu ar merita nici o atenţie dacă n-ar ţine de moldovenismul primitiv şi nu ar avea susţinere oficială.” Şi iată că, acum, Putin îi dă nas ridicolului Stati prin gestul cadorisirii noului preşedinte Dodon cu harta „Moldovei Mari” până la Carpaţi. În politica la acest nivel nimic nu-i întâmplător: evident, Putin arată românilor pisica – cu cine se învecinează Rusia? Cu cine vrea ea! Susţinerea oficială de care vorbea Mihai Cimpoi iat-o venită, fie şi numai aluziv, direct de la Moscova...

• Eram spectator, în 2007, la o piesă pentru copii: „primul gong şi scăderea luminii au fost întâmpinate cu un cor de urlete şi fluierături de-ţi spărgeau urechile. Hărmălaia de stadion rapidist nu s-a potolit nici când actorii au încercat să-şi rostească replicile. Cum se reducea lumina, cum se aprindeau şi începeau să danseze zecile de ecrane albăstrii ale telefoanelor mobile, iar din minilanterne focalizate se aplicau benghiuri roşii pe nasul actorilor”. Din nou, după un deceniu, la acelaşi teatru. S-a schimbat ceva? Da: altă generaţie, mai performantă, de telefoane mobile: ecrane mai mari şi mai luminoase, sonerii mai insinuante, puternice flash-uri de blitz, şi mai ales omniprezentele tablete cu desene animate şi sonorizarea adiacentă. Scena îşi are viaţa ei, sala pe-a ei: mai trage câte-o ochire la truda actorilor, spre a reveni la deliciile electronicii... Consolare protocronică: într-un fel, şi total depăşita generaţie ce-o reprezint a avut parte de tablete: doar scriam, în şcoala primară, pe tăbliţe de ardezie...