Mircea Radu IACOBAN

Unde se află România pe harta lumii în anul de graţie 2017, începând cu cea geografică şi terminând cu harta intereselor politice? Mai nimeni de la noi nu pare cu adevărat interesat de marile probleme ale ţării, cele ce ţin de stadiu, destin, devenire: ne-am încâlcit într-un hăţiş de hămăieli mărunte, opoziţia se simte datoare să combată, programatic, absolut tot ce vine de la majoritate (primitivism politic!), puterea rezultată din vot adoptă postura lui Vlad Ţepeş şi trage-n ţeapă aiurea, vinovat, nevinovat, iar şeful de la Cotroceni continuă să falseze în marginea Constituţiei: ori are consilieri proşti, ori nu-i ascultă – tot una-i. A mai auzit cineva despre proiectul de ţară? Cum şi când s-audă, că toate televiziunile-s ocupate cu isprăvile unui Don Quijote de Prahova (ce cuib infracţional fără pereche se arată a fi Ploieştiul!).

Drept pentru care, dacă vrei să ai parte de un comentariu aşezat, logic, informat şi imparţial, pare mai sănătos să apelezi la opiniile celor din afara ţării. Nu la românii din diaspora, că-s la fel de rigid împărţiţi în simpatii şi antipatii, ci la străinii care, cunoscându-ne cu adevărat, îşi pot îngădui analiza profundă şi imparţială ce lipseşte flagrant românilor şi României.

La Ambasada noastră de la Washington a fost lansat cel mai recent volum datorat lui Robert D. Kaplan, considerat de „Foreign Policy” „unul dintre primii 100 de gânditori ai lumii”. Încă n-am citit cartea („În umbra Europei” va fi lansată, la noi, abia în martie), dar a apărut un consistent interviu cu autorul, despre care Dennis Deletant crede că „înţelege ca nimeni altul România contemporană şi o descrie cu erudiţie şi autoritate din postura străinului care o cunoaşte din interior.” Kaplan este, între altele, membru al Comitetului de Politici de apărare al Pentagonului şi consultant al Armatei SUA; începând din 1991 a vizitat România de mai multe ori şi i-a urmărit cu atenţie evoluţiile în toate domeniile, ceea ce i-a îngăduit să ofere diagnoze şi precise, şi neaşteptate.

În mare, el consideră „surprinzător de bună” situaţia în care se află acum ţara noastră, „deşi a pornit cu întârziere, comparativ cu alte state”. „Valorile noastre politice sunt sănătoase şi putem juca important rol pozitiv în gestionarea provocărilor cu care ne vom confrunta”. Mai mult decât încurajator – de altfel, autorul consideră că „România se află la apogeu” şi a beneficiat, atenţie, de două mari atuuri: primul – nefiind în spaţiul Schengen, nu s-a procopsit cu cohortele de refugiaţi; al doilea – nefiind în zona euro, n-a avut parte de o criză financiară gravă precum a fost aceea traversată de Grecia. Aşadar, două motive pentru care ne-am considerat fie persecutaţii Europei (Schengen), fie mult rămaşi în urma evoluţiilor continentului (euro), s-au constituit de fapt în motoare ale stabilităţii şi factori de progres!

Numai că (observaţie justă!) „românilor le place să se plângă”. Nu-i rău că se plâng de corupţie – ar fi un „semn pozitiv, optimist, nu ceva negativ”. Conduita viitoare: „ţara Dvs. va trebui să penduleze între puteri” (ceea ce, de fapt, românii au făcut de când se ştiu). „Orice fel de alianţă cu Turcia este foarte normală şi trebuie făcută” – când scria Kaplan asta, nici Erdogan, nici Trump nu ţâşniseră decisiv pe firmament, aşa că, până la lansarea din martie, ediţia română ar putea avea parte de amendări şi completări. Evoluţiile din sfârşitul lui 2016 implică şi alte câteva revizuiri, tot în acea zonă, care rămân valabile pentru ceea ce a fost, dar nu mai pot fi formulate la timpul prezent – ”Turcia este unul dintre aliaţii noştri împotriva Rusiei” (?). Alte câteva idei, mai mult sau mai puţin disparate: „A vorbi serios despre reunificarea României cu Republica Moldova n-ar fi înţelept”, „UE continuă să se fractureze; prezic o slăbire a UE, nu sfârşitul ei”, „Cu toate evenimentele îngrozitoare care au avut loc în trecutul său, cred că acum, în sec. XXI, România este în cel mai bun moment al său.” Aşa o fi.

P.S.

La Hot News, Dan Popa explică astfel absenţa faimoaselor 10 miliarde: „Într-o noapte, Ion a visat că-şi cumpără un cal. A doua zi dimineaţă, după ce s-a trezit, şi-a numărat banii din portofel. Din banii aceia şi-a cumpărat un câine, că nu-i ajungeau de mai mult”, iar acum s-ar căuta calul. Exact pe dos! Ion avea bani pentru un câine, dar şi-a cumpărat, pe datorie, un cal. Şi nu şi-a numărat banii din portofel, ci pe cei văzuţi în vis. Altfel spus, pentru a înţelege şi pitoreasca dnă Clotilde, mă duc la cofetărie ca să mănânc o prăjitură. Constatând că n-am parale, comand nu o prăjitură, ci două, pe care le va plăti, la anul, tata mare. Nu numaidecât necolectarea veniturilor este hiba cea mare, s-a mai întâmplat şi, probabil, o să se mai întâmple, ci faptul că s-au făcut rectificări bugetare pozitive fără justificarea financiară obligatorie. Rectificarea pozitivă nu se face „din cuţite şi pahară”; ea presupune să decizi cheltuieli mai mari decât s-a hotărât prin Bugetul aprobat, din fonduri suplimentar atrase. Şi nu numai că n-a fost un leu în plus, ci 10 miliarde în minus...