Mircea Radu IACOBAN

Titluri din presa noastră: „Ambasada ruşinii”, „Mi-e scârbă!” (de ambasadoarea României la Tel Aviv), „Prinsă cu minciuna!” (tot ambasadoarea). Când ştii cât de cât cum stau lucrurile cu adevărat, chiar ţi se face scârbă: politica românească se întemeiază întâi de toate pe împroşcarea cu lături a potenţialului adversar! Cum, necum, spurcă-l! Întâmplarea a făcut să mă aflu la Tel Aviv în momentul internării răniţilor de la Colectiv. La Institutul Cultural Român din Israel erau programate o lansare de carte şi proiecţia unui film al subsemnatului, la care ambasadoarea Andreea Păstârnac îşi anunţase prezenţa. N-a fost chip s-o găsesc toată dimineaţa: era ba la spitalul cutare, unde fuseseră internaţi tinerii români, ba la Ministerul de Externe, ba din nou la spital, iar seara n-a putut rămâne decât câteva minute la ICR, trebuind să alerge iarăşi, nu ştiu unde, spre a interveni în preluarea, instalarea şi tratarea răniţilor.

A doua zi, a treia zi, la fel. N-am avut prilejul să schimbăm decât câteva vorbe, dar cum susţin de câţiva ani o rubrică săptămânală în cea mai importantă publicaţie de limba română din Israel („Revista mea” – „Expres magazin”), sunt oarecum la curent cu starea diasporei noastre, corespondez frecvent cu gazetari şi scriitori pe care i-am debutat cândva în România, primesc zilnic sumedenie de e-mailuri – ei bine, n-am avut a culege decât calde cuvinte de preţuire la adresa ambasadoarei noastre. Mai rar aşa ceva! La fel sună şi aprecierile publice ale Ministerului de Externe al Israelului. Dar câtă vreme evreii noştri stabiliţi în Eretz Israel tot români au rămas în fundul sufletului, se adevereşte încă o dată zicala potrivit căreia unde-s doi români apar trei partide şi se înfoaie dihonia.

De ani buni, un anumit personaj total insignifiant toarnă neîncetat venin, făcându-şi din contestarea Andreei Păstârnac adevărat ţel în viaţă: cel puţin în fiece trimestru trimite la Bucureşti câte un protest prin care, cum era formula pe vremuri, „un grup de tovarăşi” cere imperios retragerea ambasadoarei. El este şi la originea sintagmei „Ambasada ruşinii”, lansată în finalul unui clip tv în care, ce să vezi, remarcă organizarea ireproşabilă a alegerilor la sediul reprezentanţei noastre diplomatice, spre a descoperi, totuşi, o cumplită hibă ce transformă Ambasada într-un loc al ruşinii! Motivul: la un balcon de la ultimul etaj a fotografiat, probabil cu tele-obiectivul, două cămăşi uitate la uscat!! Şi mai grav, adaugă reclamantul, nişte cămăşi pe funie au fost detectate, cu ani în urmă, şi-n perimetrul Ambasadei din Cipru, unde dna Păstârnac era atunci ministru plenipotenţiar! Drept pentru care „Naşul tv” a ripostat imediat, sintetizând şi postând pe-o burtieră titlul-bombă „Ambasada ruşinii”!

Al doilea titlul cules din inflamata noastră presă reproduce expresia unei jurnaliste al cărei soţ a fost spitalizat şi tratat în Israel: „Mi-e scârbă de această individă!” Motivul: ambasadoarea „nu s-a implicat în sprijinirea însoţitorilor victimelor de la Colectiv transportate în Israel”. N-am cunoştinţă despre ce pretenţii au avut rudele şi nici cât erau de îndreptăţite; am văzut însă, la faţa locului, ce strădanie a depus Andreea Păstârnac în demersurile pentru salvarea răniţilor. Iată-i declaraţia: „cei trei tineri răniţi care au ajuns în Israel s-au bucurat de tot sprijinul misiunii diplomatice şi al meu personal. Acest lucru a fost menţionat de doctorii români şi israelieni care lucrează în acest spital într-o scrisoare adresată opiniei publice din România şi a fost menţionat de ministrul Sănătăţii care a participat la Ziua Naţională a României.” Aş! – ripostează soaţa gazetarului rănit – este o minciună sfruntată! Decizia de a-l aduce pe Matei (n.r., editor la Pro Tv) în Israel a fost a mea.” O fi fost, numai că nu-i de-ajuns ce decidem fiecare, mai sunt necesare şi nu puţine eforturi diplomatice întreprinse de Ambasadă.

Fără îndoială că nimeni n-ar mai fi pozat cele două cămăşi uitate pe funie de-o femeie de serviciu zăbăucă, dacă dna Păstârnac n-ar fi primit un portofoliu în ministerul Grindeanu. A fost abandonată, ba, de ce nu, sacrificată, chiar de comilitonii săi, care-i citesc articolele din revista „22”, dar nu pot să-i ierte prezenţa într-un guvern „roşu”... Câteva spicuiri din CV-ul ministrei: vorbeşte excelent engleza, franceza şi – atenţie! – ebraica. Absolventă de Filologie. Masterat în literatura ebraică şi-n relaţii internaţionale. Doctorand în literatura ebraică. Cadru didactic universitar. Carieră de peste două decenii în Ministerul Afacerilor Externe (director). Ambasadoare în Cipru şi-n Israel. N-o fi destul? Eu aş zice că, totuşi, i-ar fi fost mai bine să rămână la post în Israel. La noi, va fi ronţăită oscior cu oscior: cum să-i fie iertate cămăşile de pe sfoara din balcon? Clar, a dat cinstea pe ruşine! Mai are şi-un nume prea neaoş românesc – cum adică, Păstârnac? Barem de-o chema Birchall, Shaiddeh, măcar Clotilde...