Mircea Radu IACOBAN

În preajma despărţirii de 2016 am încercat o repede ochire printre filele altor finaluri de an găzduite în acest colţ de pagină. Ce scriam atunci, ce nădejdi s-au împlinit, care-s dezamăgirile, cât de îndreptăţite ne-au fost așteptările?

• 2008: „Dincolo de ghirlandele luminoase şi de brazii împodobiţi cu dichis din centrul oraşelor, dincolo de spectaculosul focurilor de artificii şi de animaţia stereotipă a concertelor oferite pe bandă rulantă onor poporănilor, sosirea lui 2008 îngăduie şi mai multe speranţe, şi mai multe îngrijorări decât răposatul 2007. O clasă politică mai onestă (mă îndoiesc c-o vom avea şi după a şaptea rafală de uninominale!) şi le-ar putea trece într-un unic program prioritar, transpartinic, dezideologizat, care, însă, va rămâne fata morgana atâta vreme cât energiile se consumă în aiuristice lupte între persoane şi palate.” Cum bine se vede, starea de etern război caracterizează în continuare viaţa politică românească, ba chiar în ultimul an s-a acutizat până la excesul excesului!

• 2009: La sfârșit de an reproduceam dintr-o gazetă detalii ale petrecerii pe care miliardarul C.B. a dat-o la Sinaia cu prilejul împlinirii vârstei de 39 de ani. Spicuiesc: „Sute de orhidee mov şi de trandafiri albi au decorat impunătoarea casă (…) încăperile au fost împodobite în alb şi mov, chelnerii fiind obligaţi să se asorteze. La fiecare masă (80 de invitaţi, n.n.) au fost în permanenţă prezenţi patru chelneri care, la cea mai mică mişcare a invitaţilor, umpleau paharele. S-a băut numai şampanie Cristal, care costă 400 de euro sticla, şi Moët Rose. Soţia sărbătoritului a schimbat, pe parcursul serii, trei ţinute: Saab, Versace şi Valentino. Punctul culminant a fost focul de artificii realizat de o firmă din Franţa, care a costat 9.000 de euro. Numai Adi Minune a câştigat, la un singur cântec, aproximativ 1.000 de euro (...). Vila este estimată la aprox. 10 milioane de euro. Miliardarul şi-a amenajat, la etajul I al somptuoasei case, o piscină imensă, cu saună şi solar (…). Tot la etajul I este amplasată şi o sală de biliard, cu mese pentru profesionişti, făcute de comandă în SUA”… etc., etc. Distracţia a costat, în total, cât leafa pe o lună a 2.000 de funcţionari publici. Mă întreb ce mai face marele milionar. O fi avut de a face, între timp, cu oștenii anticorupţiei? Probabil că nu.

• 2010: „Când anul se înnoiește, e vremea bilanţurilor. În funcţie de trăirile fiecăruia, anul ce s-a dus este considerat fie rodnic și dătător de speranţe, fie trăit degeaba, fie și mai rău, adică purtător de nefericire și belele. Și pentru unii, și pentru ceilalţi, aceeași cataplasmă: nădejdea, înscrisă în orizontul incert al așteptării. Conștient ori nu, fiecare dintre noi așteptăm ceva. Paler spunea că <Așteptarea are valoare câtă vreme aștepţi să se întâmple ceva, câtă vreme îţi poţi închipui că se va întâmpla ceva, chiar dacă nu se va întâmpla nimic. A aștepta așteptarea e moarte>”. Și în anul de graţie 2017, tot asta ne-a rămas: așteptarea.

• 2012: „Dacă prin vot s-ar putea schimba ceva, n-am fi lăsaţi niciodatăsă votăm” – formidabil rezonează azi, în România, spusele lui Mark Twain! „Adevărul adevărat este că votul în sine, unanim fetişizat, nu-i decât prefaţa unei lucrări cu destule necunoscute. El nu rezolvă, ci doar creditează speranţe. Schimbările încep (sau nu) de la vot încolo, cetăţeanul n-are cum să le mai determine cursul: nici nu poate da înapoi, nici acţiona înainte (n.n.: nu întâmplător româna este singura limbă în care „înainte” înseamnă și... înapoi –vezi „înainte era mai bine”). Buletinul scăpat în urnă e-o investiţie parafată: dacă-i plasată chibzuit, rodeşte, dacă-i simplă aventură, aduce falimentul. Românii sunt obligaţi să creadă în impresionanta investiţie de la 9 decembrie 2012 (se poate citi și 11 decembrie 2016) – de fapt, altceva nici nu le-a mai rămas.”

• 2013: „În 20 de ani de hărmălaie politică românească am izbutit să strâmbăm, dacă nu chiar să ciobim oglinda, așa că greu se mai vede chipul cel adevărat al ţării, mai ales din pricina îngroșării peste măsură a ridurilor. Cum-necum, s-a adunat un zăcământ de ură în stare gemă, cea mai întristătoare rămânând ura faţă de noi înșine!” Și, evident, până azi nu s-a schimbat nimic!

• 2015: „Sosirea lui 2016 va îngădui mai multe speranţe, dar şi mai multe îngrijorări decât răposatul 2015.” Iar noi, acum, să credem într-un 2017 mai altfel, mai prietenos, mai cinstit și mai generos cu românii și România? Păi, cum altfel? Avem la îndemână reţeta fotbaliștilor: fie 3-0, fie 0-3, „mergem înainte!”