Mircea Radu IACOBAN

În aprilie 1908, aproape 700 de bucovineni au cutezat un mare pelerinaj ieşean, „insistând de cuviinţă asupra caracterului cultural pe care-l are vizita”, cum avertiza unul dintre vorbitorii din Gara Burdujeni, cel dintâi popas al „excursioniştilor” în România. Scopul astfel declarat voia să confere iniţiativei o legitimitate (ca să nu spunem acoperire) culturală – vizitarea unei expoziţii ieşene şi a lăcaşurilor de cult – dar, de fapt, s-a constituit într-unul dintre cele mai însemnate (şi ignorate) demersuri unioniste premergătoare actului ce avea să se înfăptuiască după un deceniu.

În cele trei zile de adevărată sărbătoare, bucovinenii au evitat invocarea termenului „unire”, rămânând însă subînţeles şi descifrabil în toate luările de cuvânt („cei sosiţi nu sunt oaspeţi, ci intră de drept în ţara lor, trecând din moşioara de acasă în moşia cea mare de aici, unde toate sunt ale lor, cum sunt şi ale noastre” – preotul Zaharovici). Pentru adormirea bănuielilor, se mai strecura şi câte o complezentă adresare de genul „Împăratul Francisc I este amicul românilor din Regat şi ocrotitorul cel mai constant al fraţilor răzleţi”, nuanţată prin lozinca ades clamată „Trăiască poporul nostru românesc din amândouă ale noastre monarhii!”

După cum rezultă din relatările reproduse din gazeta „Neamul Românesc” în cartea deja semnalată „Deceniul limpezirii”, Nicolae Iorga nu numai că a participat la acest adevărat marş previzionar al unirii Bucovinei cu Ţara, dar şi-a asumat şi misia reporterului de teren, el fiind „povestitorul” ce relatează conştiincios, pas cu pas, uitatele evenimente din aprilie 1908. Prestaţia gazetărească şi-o prefaţează entuziast („Pentru întâia oară, fratele rămas acasă ţine caldă vatra culturii pentru fratele răzleţ ce vine de departe, din viforul sălbatic şi hain al străinătăţurilor”), după care trece în revistă toate evenimentele „excursiei culturale”, începând cu primirea la graniţă, în Gara Burdujeni, a „lungului tren pus la dispoziţia vizitatorilor cu o reducere de 75% din ordinul ministrului Morţun” şi până în cea de a treia zi, a întoarcerii fiecăruia la vatra sa din Rădăuţi, Suceava, Câmpulung, Solca, Vama, Gura Humorului, Vatra Dornei, Putna...

Reporterul Iorga descrie pasagerii trenului special: „Lume felurită, în unele vagoane predomină cilindrele, pălăriile preoţeşti, uşoarele pălăriuţe ale doamnelor; altele cuprind numai ţărănime în mândrul port din acele părţi”. Că n-a fost vorba nicidecum despre o inocentă excursie, oricât de „culturală”, ci de un eveniment cu larg răsunet politic în zonă, înţeles în adevărata lui semnificaţie, o demonstrează şi cele petrecute la fiecare dintre opririle trenului. La Vereşti, oaspeţii au fost întâmpinaţi de corul ţărănesc din Dumbrăveni şi de cel al Liceului din Botoşani, popasul prelungindu-se mult peste prevederile orarului feroviar. La Paşcani, pe peron îi aştepta fanfara Atelierelor CFR. S-au vizitat şi halele de producţie, unde (scrie Iorga) „bucovinenii s-au mirat că cei care întrebuinţează aceste mijloace ale industriei moderne sunt români, născuţi prin acele case cu acoperiş de stuh”... Frumos împodobite au fost şi gările din Tg. Frumos şi Podu Iloaiei, iar la Iaşi, bucovinenii au fost întâmpinaţi de „o mulţime nesfârşită, mii de oameni din popor, persoane din clasele bogate (...) niciodată Iaşul n-a văzut o privelişte aşa înălţătoare”.

După cuvântările de bun venit (primarul N. Gane şi alte oficialităţi), în Piaţa Bacalu (actuala Piaţă a Unirii), muzica Regimentului de Vânători a dat semnalul unei „hore largi, prevestitoare de altă unire poate”. A doua zi s-a vizitat Expoziţia şi s-a mers la Catedrală, unde a slujit mitropolitul. În „răspunsurile” corului s-au rânduit şi strofe din Imnul Regal. A urmat aşteptata vizită la statuia lui Ştefan cel Mare (pe Iorga, monumentul l-a impresionat prin semnificaţii, dar, de fapt, nu i-a plăcut, după cum, conform ştiutelor lui ciudăţenii în materie de gust artistic, nu i-a plăcut nici biserica Trei Ierarhi, „prea ţigănească”) (!). S-a trecut, apoi, pe la cele mai importante biserici ieşene şi, a treia zi, pe la mănăstirile Frumoasa şi Cetăţuia. Cuvântările rostite la fiecare dintre aceste popasuri pun în evidenţă, fără urmă de echivoc, temeiurile adevărate ale periplului bucovinean în fosta capitală moldavă. Petru Râşcanu: „Mai presus de unirea politică este unirea în cuget şi-n simţiri de care vorbeşte poetul (...). Patria românească este locul unde se vorbeşte frumoasa noastră limbă, unde se simte româneşte, unde bate o inimă românească; de aceea, fraţilor, suferinţele voastre sunt şi suferinţele noastre, durerea voastră ne apasă şi bucuria voastră o împărtăşim cu lacrimi de bucurie”.  

Ce lecţie de patriotism acest uitat pelerinaj bucovinean!