Mircea Radu IACOBAN

Despre două chestiuni de acută actualitate aş prefera să nu discut: triumful lui Trump şi victoria Poloniei la fotbal. De două ori m-am simţit adânc umilit: în cazul Trump fiindcă s-a dovedit limpede incapacitatea democraţiei şi political correctness-ului de a mai oferi soluţii realiste, viabile şi incontestabile. Cât priveşte fotbalul, s-a văzut încă o dată, dacă mai era nevoie, că am ajuns şi-n sport o biată combatantă de mâna a şaptea, măruntele licăriri mioritice ivite ici-colo mascând un incredibil pustiu al performanţelor. Hegel spunea că o epocă se naşte doar prin dispariţia altei epoci. S-ar putea ca neroada alegere a lui Trump să marcheze începutul rupturii şi cotiturii în misiunea şi destinele Americii.

Cât priveşte prestaţia lui Daum, nici de cotit n-avem cum şi unde, fiindcă de două decenii ne învârtim în acelaşi nefast cerc al neputinţei, drept pentru care, iată, gazetele îl redescoperă, cu regretul aferent, pe marele strateg Piţurcă, opunându-l bietului neamţ năucit, incapabil să înţeleagă ce şi de ce i se întâmplă. Oricâte scamatorii am face, pe oricine am aduce la cârma Naţionalei, steluţele palide ce le putem alinia acum într-un 11 considerat ideal nu vor putea concura niciodată, având şanse egale, cu starurile fotbalului european. Nu mai avem prea multe de aşteptat de la actuala generaţie, aşa că trebuie să trecem toate speranţele în contul viitorului.

Din păcate, tocmai aici orizontul se arată pâclos şi ostil. Nu-i vorba doar despre sportivii de mâine, ci de tot tineretul de mâine, de românii de mâine, care-s în primejdie de radicală împuţinare şi risipire. În 2014, la noi s-au născut cu 40% mai puţini copii decât în 1990. Sporul natural este acut negativ: mor mai mulţi indivizi decât se nasc şi la fiecare 5 minute şi 27 secunde încă un român emigrează. Prognozele afirmă că, în 2050, ţara va număra doar 15,5 milioane de locuitori (în 1990 avea 22!). Sensibila creştere anterevoluţionară s-a datorat în bună măsură politicii ceauşiste de interzicere a avorturilor. Probabil nu prea se ştie, dar Polonia vrea s-o reintroducă, în Malta şi Irlanda avortul se pedepseşte cu ani de puşcărie, drastice condiţii restrictive funcţionează în Bulgaria, Cipru, Belgia, Feroe, Finlanda, Grecia, Islanda, Spania ş.m.a. (în legislaţia engleză figurează o prevedere permisivă interesantă: se aprobă, dacă familia se află într-o situaţie socială şi materială dificilă).

Apreciat ca un drept esenţial al omului, avortul este, la noi, cum nu se poate mai îngăduit. În consecinţă, din această zonă nu se pot ivi soluţii pentru o resurecţie demografică. Mai promiţătoare pare a fi continua stimulare materială a natalităţii, numai că va conduce la sporuri în zone ce nu garantează educarea şi, în general, dezvoltarea aptă să-i asigure nou-născutului ulterioara inserţie normală în societate. Poate suna a discriminare, dar asta-i situaţia reală, despre care, prudent şi preventiv... se tace.

Cele două căi fiind ori barate, ori dificil de deschis, declinul demografic se accentuează cu fiecare zi. Profesorul clujean Doru Pop, într-o cercetare recentă, consideră că golirea demografică are şi grave consecinţe politice: „România nu are oameni, nu (mai) are fondul genetic pentru a fi altceva decât este acum”. Asta şi pentru că ţara noastră a fost secătuită în mai multe rânduri: mai întâi, în Primul Război Mondial (600.000 de victime), apoi în cel de al doilea (500.000), la care trebuie adăugată semidispariţia unor naţiuni întregi: evreii (pogromuri, deportare, emigrare), etnicii germani. Conform Raportului Tismăneanu, peste 350.000 de victime, mai ales din elita politică, se cuvin trecute în contul fostului regim. Iar vreo 2,5 milioane de români au emigrat în ultimii 25 de ani. Consecinţa, în concepţia profesorului clujean (care vede depopularea acţionând prioritar în rândul elitelor, deşi n-are cum fi regulă general valabilă): „Din păcate, în locul unor oameni cinstiţi şi educaţi, instituţiile româneşti au fost populate de hoţi şi şarlatani. În locul unor intelectuali de calitate, am fost obligaţi să punem analfabeţi şnapani, în locul unor oameni capabili să dialogheze civilizat, am adus făpturi care urlă şi creaturi care înjură şi scuipă, ghiolbanii şi primitivii i-au înlocuit pe oamenii inteligenţi şi serioşi, urmând vechea filosofie mioritică «nimeni nu este de neînlocuit» – cum nu se poate mai fals!”

Şi concluzia concluziilor, similară cu aceea pe care o propuneam în cazul Trump: „Democraţia are multe plusuri, dar şi un uriaş minus: lipsa oricărui criteriu de selecţie a liderilor.” Doru Pop pare a nu crede într-o resetare românească posibilă. Eu unul, totuşi, cred. Cândva, odată şi odată.