Mircea Radu IACOBAN

În pragul iernii urmează a se dezveli, la Iaşi, bustul lui Besarion Gabaşvili, poetul clasic georgian mort la 1791, în capitala Moldovei; în soclu va fi încastrată şi piatra de mormânt, aflată în custodia Muzeului de istorie de la Palatul Culturii. Am scris la această rubrică despre Gabaşvili, trimis al ţarului Imeretiei la curtea cneazului Potemkin, şi revin doar pentru că parcurgerea documentelor cerută de argumentarea edificării statuii prilejuieşte dacă nu chiar revelaţii, barem nuanţări în înţelegerea „vieţii şi petrecerii moldovenilor” la sfârşit de veac XVIII. Cei doi-trei ani petrecuţi de Potemkin la Iaşi echivalează cumva, la scară moldavă desigur, cu răstimpul din secolul anterior în care Petru cel Mare a revoluţionat obiceiurile şi ţinuta boierimii aciuată în preajma ţarului. O anumită explicabilă jenă ne determină să respingem ideea că întâia „evropenizare” a iniţiat-o un cneaz moscovit, numai că Potemkin n-a făcut-o în numele şi sub semnul culturii ruse (demnă, de altfel, de toată stima), ci, mai franţuzit decât franţujii, a acţionat în numele Apusului: o fi lucind soarele din spre răsărit, dar soirée-aua lui iubită de la Paris purcede.

Petru a tăiat bărbi şi a scurtat caftane prin ucaz: la Iaşi, Potemkin a făcut-o prin puterea pildei personale. Şi câtă vreme boierii moldavi se mai poticneau în anterie şi giubele, cneazul le seducea nevestele şi fiicele, dispreţuindu-le şi înşirând cuceririle pe ditamai răbojul – tot aşa precum avea s-o facă Puşkin, la Chişinău, în veacul ce va să vină.

Amantul Ecaterinei a II-a (în câteva scrisori, ţarina îl denumeşte când „soţ”, când „consort”), cam prea rotunjor şi făr-de un ochi, epata cu farmecul inteligenţei speculative, al nonşalanţei şi totalei lipse de prejudecăţi, dar şi prin performanţele sale de alcov, deloc de neglijat într-un Iaşi în care bărbaţii greu se ridicau de la masa de stos şi femeile de pe „tandur”. De altfel, Ecaterina, pe cât de cabalină în înfăţişare, pe atât de pofticioasă întru cele lumeşti, a mărturisit că păstrează replica în gips a „scârbavnicului mădular” potemkinian. Cu veneraţie, probabil. Înnoirile aduse de cneaz la Iaşi nu vizau prefaceri de substanţă în cârmuirea şi administrarea ţărişoarei, ci numai de faţadă – doar el inventase potemkiniada satelor de carton înşirate pe drumul către Crimeea, spre uimirea şi mulţumirea Ecaterinei (arc peste timp: Potemkin a cucerit Crimeea în 1783, luând-o de la Turci, Putin a recucerit-o în 2014, luând-o de la ucraineni).

Instalat la Iaşi, cneazul ce se visa rege al Daciei a uitat să mai şi plece, aducând în casele Cantacuzino-Ghica şi-n împrejurimi o adevărată curte imperială, cu fast nemaivăzut în Moldova, la care erau trimişi reprezentanţi diplomatici ai unor ţări europene şi neeuropene (Gabaşvili). Balurile, banchetele, festivităţile, sindrofiile, se ţineau lanţ, toaletele erau aduse de la Paris, lampioanele, de la Viena; seară de seară concerta orchestra curţii, dublată de formaţii muzicale venite de pretutindeni. Într-un cuvânt, glodosul Iaşi s-a pricopsit cu o sclipitoare oază a negrijii, pompei şi dezmăţului.

Nici o înnoire de profunzime şi de esenţă, totul rupt de tristele realităţi ale Moldovei ocupate de ruşi, cârmuită de grecii fanarioţi şi închinată turcilor. Ne-am ales cu „chilirea” pe cât de benefică, pe atât de ridicolă a personajelor tip Bârzoi ot Bârzoieni, dar şi cu apariţia Chiriţelor moldave de mai târziu şi a chiriţismului ca fenomen însoţitor în tentativele de adaptare la „modul de viaţă european”. Potemkin (care şi-a adus din Rusia până şi mobila personală!) a întemeiat o mică bibliotecă, a scos, în tipografia armatei, cel dintâi ziar din spaţiul românesc, „Courrier de Moldavie”, ba chiar a anunţat că în urbea de pe Bahlui urmează să se tipărească opera lui Tacit. O ambianţă stimulatoare pentru prinţul-poet georgian Gabaşvili, publicat şi el la Iaşi, dar... două secole mai târziu („Oştile tristeţii”, Junimea, 1977).

După înmormântarea de la Galaţi a principelui Würtenberg, când Potemkin a greşit trăsura, urcându-se în cea care adusese mortul, cneazul s-a încredinţat că atunci şi acolo a luat boala „morboasă”. Avea să-şi dea duhul în acelaşi an cu Gabaşvili, tocmai când se hotărâse să părăsească Iaşiul. Depus mai întâi la Golia, a avut parte de „mare ţeremonie care nu s-a mai văzut pe lume”. Din câte se pare, l-a răpus malaria. Aceleaşi „friguri” l-au răpus, la numai 40 de ani, şi pe Gabaşvili. Inscripţia în gruzina veche de pe piatra de mormânt se încheie, umil, cu ruga „la trecători, cer iertare”. Casa ce a găzdui curtea lui Potemkin avea să-l mai ţină în ospeţie pe eteristul Ipsilanti, a slujit ca prim sediul al Universităţii lui Cuza şi l-au avut printre slujbaşii ce au trudit între zidurile sale pe bibliotecarul Eminescu. Trecem mereu pe lângă ea; cine mai ştie câtă istorie „a ars” aici?