Mircea Radu IACOBAN

Români fiind, sărim mai mereu calul sau, mai bine zis, ne opintim să ridicăm carul prăvălit în şanţul din stânga, spre a-l răsturna mintenaş în cel din dreapta. În urma reacţiei de stupoare şi indignare naţională, „s-a corectat” reducerea termenului de detenţie în cazul elaborării unor lucrări ştiinţifice în puşcărie (de ce numai ştiinţifice?), cifra zilelor reduse micşorându-se până aproape de ridicol. Ori mături curtea „pensionului”, ori scrii o carte, tot pe-acolo-i – ceea ce echivalează cu recunoaşterea deschisă a unei flagrante incapacităţii instituţionale de apreciere atât a caracterului ştiinţific al tipăriturii, cât şi a valorii ei în sine. Decât să ne complicăm cu evaluări contestabile, mai bine micşorăm brutal miza, astfel potolind elanul autorlâcului interesat. Numai că de ţi-a ieşit borşul prea acru, tai din oţet, nu ascunzi polonicul! Oare în puşcărie nu pot fi scrise decât lucrări mistificate şi de doi bani? Mari cărţi ale omenirii au fost concepute fie în detenţie, fie în arest la domiciliu! N-aş vrea să cred că doar atât valorează cartea în ochii legiuitorului, ci mai degrabă aş zice că este vorba despre o activitate deranjantă din start pentru o administraţie cu atribuţii şi intenţii strict punitive, nu prea dispusă să acorde credit şi să recompenseze prestaţia intelectuală.

Pentru situaţia la care s-a ajuns până deunăzi – chiar dincolo de pragul ridicolului – vina este şi a „autorilor” de după gratii, şi a noastră, a tuturor, cu precădere a celor ce au îngăduit să se accepte drept „carte ştiinţifică” însăilarea lui Becali (a lui o fi?) „Iubirea milostivă şi mântuitoare”, scrisă în 10 (zece!) ore, sau au luat în considerare lecţii despre „Ascensiunea şi prăbuşirea băncilor” redactate de nimeni altul decât Dinel Staicu, condamnat tocmai pentru fraudarea Băncii Religiilor! Şi fiindcă a venit vorba despre Becali: pentru crearea, îmbogăţirea şi îmbăţoşarea bietului personaj, culpa este întrutotul naţională. Amintiţi-vă că votul naţiei la emisiunea „Mari români” a TVR l-a plasat pe Gigi pe locul 13, înaintea lui Caragiale, Iorga, Coandă, Enescu, Titulescu, Decebal, Cioran, Avram Iancu, Ion Creangă, Lucian Blaga, Dimitrie Cantemir, Nicolae Bălcescu ş.m.a. Becali pe locul 13 în aprecierea românilor, Noica, pe 99!

Nu trebuiesc uitate nici binecuvântările care prefaţează operele „lui” Becali, datorate unor reputaţi mitropoliţi în scaun. Bag mâna în foc că semnăturile au „rodit” în finanţele respectivelor mitropolii, desigur, ca donaţii din partea credinciosului mirean. Şi, mai ales, nu-s de uitat declaraţiile publice ale lui Becali însuşi: „Îndrumătorul scrie cartea şi tu o copiezi de mână după el şi dai manuscrisul tău. Care-i problema?” Iat-o, după cum au evoluat lucrurile: în puşcărie pot ajunge, că aşa-i viaţa, nu numai escroci intelectuali, ci şi oameni de carte, care, în recluziune, nu se tâmpesc subit, ci rămân capabili să-şi valorifice creator experienţa în cercetare. Din pricina unor Becali & Staicu li se refuză, prin drastica minimalizare a recompensei, dreptul de a rămâne prezenţi în câmpul ştiinţei – deşi sancţiunea penală nu prevede astfel de îngrădiri. N-au decât să scrie – s-ar putea spune – numai că, în multe ţări europene, astfel de activitate este firesc recunoscută şi recompensată. La noi, a ajuns tratată ca un mizilic oarecare!

Apropo de Staicu: pe absolventul şcolii de subofiţeri de miliţie de la Câmpina, multimilionar şi acum în euro, de ce nu catadicseşte nimeni să-l ia la întrebări despre teza lui de doctorat cu tema „Economia subterană”? Simplu: fiindcă Staicu nu mai contează în plan politic. Ia să fi fost un mahăr de partid, săreau imediat comiţiile şi comitetele dornice să dibuie plagiate! Adevărat, o astfel de cercetare ar prezenta maxim de interes dacă autorul, cu bogata lui experienţă în tenebrele economiei subterane, ar dezvălui cum poţi înşfăca 11 milioane pentru firme care n-au existat niciodată, cum este posibil să subtilizezi alte 11 milioane din contul Transgaz Mediaş, cum să falimentezi profitabil Banca Internaţională a Religiilor, cum să-l escrochezi pe regele Abdullah al Iordaniei, cum să devii proprietarul casei de oaspeţi a lui Ceauşescu etc. Numai că Staicu, fost preşedinte al SIF Oltenia (!), tratează chestiunea la nivelul principiilor şi sub aura legalităţii, fără referiri la spectaculoasele sale combinaţii cât se poate de… subterane. Nimeni nu se întreabă cum şi de ce (adică, mai exact spus, cât) prof. univ. Viorel Cojocaru figurează drept „coordonator” al mai tuturor cărţilor puşcăriaşilor („el o scrie, iar eu, fără să scriu…”), şi cum devine cu editurile acreditate CNSCIS: dacă ele au publicat cartea, îi acordă şi girul ştiinţific (ar fi culmea!), dacă nu, atunci apariţia cu pricina nu putea fi luată în seamă de administraţia penitenciarelor. Sunt întrebări ce conduc spre impresia unei responsabilităţi mult mai ramificate. Văd că nu se pun. Asta-i situaţia.